”Herghelia Verde. Însemnările vraciului Sofur despre Timur Lenk”, de Octavian Simu
Editura Herald, Colecția Scrieri Inițiatice, București, 2008
Specialist în cultura și civilizația Extremului Orient, autor de cărți de specialitate, dar și a unor lucrări de proză, memorialistică și poezie, Octavian Simu combină istoria cu fantezia în această carte, biografie a temutului Timur Lenk, ultimul cuceritor nomad, privit ca un erou național în Uzbekistanul de astăzi, dar care a îngrozit popoare întregi prin piramidele de cranii lăsate în urma sa.
Născut în 1336 drept Timur – Omul de Fier, în 1353 i se adaugă porecla Lenk – Șchiop, din cauza infirmității sale. În același timp lui Timur i se alătură și un prieten, chiar dacă la momentul respectiv îl consideră un simplu slujitor. E vorba despre Sofur Lenk, șchiop la rândul său, vraci, astrolog și sfătuitor al marelui împărat. Și de ce nu, prieten, cu toate că niciunul dintre ei nu recunoaște deschis această relație. Octavian Simu preia vocea lui Sofur și o dată cu vocea, cuvintele și felul străvechi de a povesti, și transpune povestea celor doi Lenk, Timur și Sofur, un tiran și un sfetnic ce a știut a-și păzi capul prin înțelepciune și vrednicie.
Cartea ne poartă de-a lungul istoriei și a cuceririlor hărăzite a îndeplini visul lui Timur, acela de a uni Asia sub un singur stăpânitor. De altfel, crezul său, pe care nu o dată îl făcuse public, era acela că, pe pământ, nu poate exista decât un singur conducător, asemeni cerurilor în care doar Allah putea guverna. Politica sa de cucerire începe în 1380, atunci când ocupă sudul Khorasanului – zona centrală a Asiei însemnând Turkmenistanul, Afganistanul, Uzbekistanul și Tadjikistanul de astăzi. Urmează apoi centrul și vestul Persiei, pentru ca, 14 ani mai târziu, în 1394, Timur Lenk să stăpânească deja teritoriile de astăzi ale Georgiei, Armeniei, Azerbaijanului, Irakului și Iranului.
Diferența față de relatăriile istorice este dată de detaliul și intimitatea povestirii, oferite de către o persoană aflată mereu alături de Timur, o prezență statornică, fără un titlu deosebit sau o apreciere clară din partea neînfricatului conducător. Autorul a dorit să redea o altă fațadă a istoriei, mai umană, prin intermediul lui Sofur, capabil să înțeleagă răul ce domnea în ființa lui Timur. Într-o oarecare măsură, relația dintre Timur și Sofur mi-a amintit de către cea dintre Ahile și Patroclu din Cântul lui Ahile sau a celei dintre prințul Arthur și Merlin din seria Merlin. Bineînțeles că există diferențe, dar punctul comun și cel mai important este că în spatele oricărui lider neînfricat, indiferent de gradul de cruzime de care dă dovadă, există o ființă umană ce nu așteaptă decât înțelegere și acceptare a răutății ce zace în el și pe care nu o poate controla.
Așadar, cartea de față reprezintă viziunea medicului de curte al lui Timur Lenk, Sofur, asupra vieții săpânului său și a perioadei de expansiune a dominației mongole, dar și o analiză a marelui conducător, realizând un portret amplu, privit din mai multe unghiuri, reușind să aducă la suprafață o față ascunsă a lui Timur, acela de om sensibil sau de iubitor de artă. În capitala Samarkand, Timur aduce meșteri din întreg imperiul pentru a realiza monumente unice în grandoare și frumusețe. O biografie, expusă prin vocea lui Sofur, a 40 de ani de campanii militare, jocuri de șah și ospețe victorioase în iurtele luminate de cetățile în flăcări.
„Știind eu a scrie prefăcut, cu slovele întoarse pe dos, după cum mă ucenicisem în oglinda multă vreme, am împlinit trebușoara de bine pentru urmași, însemnând, pe apucate, oricare fapta mai de seamă, așa cum mi-au îngăduit timpul și spaima de a nu fi dat în vileag de slugile împăratului.”
Chiar dacă Sofur nu este menționat de istorie nu înseamnă neapărat că nu a existat. Poate e doar o născocire a autorului. Chiar și așa, povestirea este mult mai atractivă decât însemnările istorice ce prezintă doar faptele și mai puțin motivațiile din spatele lor. Vraciul Sofur îl menționează în carte pe cronicarul de curte al lui Timur, persanul Seref ed-Din, care nu face nimic altceva decât să menționeze faptele mărețe ale conducătorului, trecând sub tăcere eșecurile, durerile și mai ales, pe sfetnicul Sofur. Însă Octavian Sima a transferat datoria de a scrie istoria omului ce a reușit să aducă popoarele Asiei sub un singur imperiu unui prieten, oferindu-i încredere și credit vocii ce a fost mereu alături de acest conducător. Conducător care, în cele din urmă, s-a dovedit un om ca noi toți, poate predestinat să ajungă un împărat cu cai verzi.
L-am urmat îndeaproape, șchiopătând și eu, încercând, pe cât se putea, să nu calc altminteri decât stăpânul. Stiam că doi șontorogi la un loc sunt mai lesne băgați de seama și supără privirile dacă unul iși ridică umerii când celălalt și-i coboară, precum îmi închipuiam că fac cele două capete ale unei corăbii aflate pe valuri de furtuna.
„Când o să mă ridic din morți o să se zguduie lumea”, scrie pe mormântul lui Tamerlan, un blestem destinat celor care aveau să deschidă mormântul emirului. Coincidență sau nu, mormântul lui Tamerlan a fost deschis în 1941 de către arheologul rus Mikhail Gerasimov. Peste numai trei zile, Germania lansa asupra Uniunii Sovietice operațiunea Barbarosa.
O combinație între fapte istorice, religie, astrologie și fantezie, cartea de față este dedicată iubitorilor de istorie, legendă și mari destine și reprezintă un altfel de portret al măreției și al prieteniei.
