„Hate Me Love”, de Cosmin Perța
Editura Art, Colecția Pocket, București, 2025
Cosmin Perța revine cu un nou volum de poezie, apărut spre finalul anului trecut în colecția Pocket a Editura ART, coordonată de unul dintre cei mai importanți poeți români Mihók Tamás. Volumul impresionează, încă de la primele pagini, printr-o arhitectură atent calibrată. Titlul, Hate Me Love, nu funcționează doar ca formulă provocatoare, ci ca principiu ordonator, reflectând tripartiția discursului și tensiunea internă care structurează mesajul poetic.
Născut în 1982, Cosmin Perța este unul dintre poeții reprezentativi ai generației douămiiste târzii. Cu o activitate constantă în spațiul literar românesc, scriind și proză, a publicat de-a lungul timpului mai multe volume de poezie și proză, între care Zorovavel, Cântec de leagăn pentru generația mea, În urmă nu mai e nimic sau romanul Teofil și Câinele de lemn. A fost recompensat cu premii importante ale breslei literare și s-a remarcat printr-o prezență activă în spațiul cultural contemporan. De asemenea, este curator al platformei SWORDS – Spoken Word Sessions, contribuind la consolidarea dimensiunii performative a poeziei actuale. Scrisul său se distinge printr-o formulă confesivă intensă, un limbaj direct, uneori frust, dar riguros controlat, și o preocupare constantă pentru fragilitatea individului prins în mecanismele puterii și ale alienării sociale.
Prima secțiune, Hate, formulează o critică explicită a structurilor care susțin sistemul muncii și, implicit, logica socială a competitivității și dezumanizării. Poezia devine aici un spațiu al expunerii tensiunilor dintre individ și mecanismele impersonale ale puterii, aducând în prim-plan diferențele de statut social și economic și efectele lor asupra relațiilor umane. Tonul este tăios, iar registrul expresiv alternează între ironie și vehemență.
În partea a doua, Me, discursul se interiorizează, accentul este pus pe analiza propriei sensibilități și pe fisurile unui sistem de valori confruntat cu deziluzia maturizării. Angoasele generate de idealul tinereții perpetue și de iluzia unei vieți fără sfârșit sunt tematizate cu luciditate, iar vocea poetică oscilează între autoironie și confesiune tensionată.
Secțiunea finală, Love, propune un registru diferit, centrat pe intimitate. Poemele adresate iubitei capătă forma unui monolog care explorează domesticirea pasiunii și transformarea erosului într-o formă de solidaritate matură. Iubirea este surprinsă nu în faza ei incandescentă, ci în ipostaza unei coabitări afective în care visceralitatea cedează locul confortului și grijii reciproce, condensate în sintagma „trupul în care trăiesc amândoi”. Această trecere de la violența socială la vulnerabilitatea intimă creează un arc coerent între cele trei secțiuni.
La nivel stilistic, volumul se remarcă prin densitatea discursului și printr-o retorică aproape hipnotică, susținută de reluări și intensificări succesive. Poetul recuperează formule aparent clișeice și le resemantizează, transformându-le în nuclee de tensiune. Repetiția devine procedeu de presiune semantică, nu simplu artificiu ornamental:
„Viața e grea, viața e nemiloasă. Un pic, cât să ne mișcăm buzele,/ cât să ne gâlgâie hohotul pe gâtlej câteva secunde,/ cât să ne dezmorțim./ Viața e grea, viața e nemiloasă, viața e ucigașă./ Nu trebuie luată în derâdere. Tot ce ține de ea este/ extrem de periculos./ Tot ce ne ține de viață poate ucide./ Poate răpi, poate șterge cu buretele orizontul acela/ atât de frumos./ Atât de aproape. Poate șterge într-o secundă toată pajiștea asta, lăsând numai/ susurul apei din spate, numai șipotul lacrimilor/ curgând pe obraz./ Viața e-o curvă criminală și trebuie păcălită, trebuie supusă pentru a-i supraviețui.” (p. 42)
Se observă, totodată, o orientare către o formulă mai ritmată, uneori aproape incantatorie, comparativ cu volumele anterioare. Coerența internă este susținută printr-o construcție progresivă a sensului, de la vers la vers, finalurile funcționând frecvent ca puncte de maximă intensitate, apropiate de tehnica punchline-ului. Rima, acolo unde apare, nu fragilizează discursul, ci îl tensionează suplimentar, integrând tema iubirii într-un registru surprinzător de eficient.
Dimensiunea performativă, asumată explicit prin implicarea autorului în proiecte de spoken word, sugerată inclusiv de nota de pe coperta a patra, semnată de Radu Nițescu, demonstrează că textul solicită și o lectură orală, sau cel puțin că sensul nu se constituie doar prin semantică, ci și prin intonație, ritm și accent. În acest context, grafierea diferită a unor cuvinte și fragmentarea versurilor pot fi interpretate ca modalități de dirijare a receptării, oferind o anumită cale interpretativă prin orientarea cititorului către o anumită intensitate a trăirii. Eu am considerat această alegere ca strategie ce poate funcționa și ca un avertisment implicit: nu tot ceea ce pare imediat lizibil trebuie acceptat ca atare.
Sunt momente în care trebuie să dai Cezarului ce este al Cezarului și să recunoști că se vede experiența, exercițiul atent susținut; cred că acest lucru explică și rezultatul obținut de Cosmin Perța aici. Oferind un discurs poetic în care tensiunea este atent dozată prin fragment și continuitate. Chiar dacă versul liber domină, însă nu este unul lax, ci riguros organizat prin repetiții, acumulări și reluări cu valoare incantatorie. Structura poemelor urmează adesea o mișcare de intensificare progresivă: de la o constatare aparent banală se ajunge la o formulare cu impact maximal, aproape sentențioasă. Finalurile funcționează frecvent ca puncte de descărcare a energiei textuale, apropiate de tehnica punchline-ului din spoken word. Această strategie conferă poemelor o dinamică internă puternică și o coerență care nu depinde de rimă sau de constrângeri prozodice tradiționale, ci de controlul ritmului și al respirației frazei poetice.
Printr-o stilistică ce se bazează pe o alternare între confesiune și invectivă, între vulnerabilitate și atac frontal, nu poți să nu apreciezi limbajul direct, uneori brutal, nu îndeplinește doar rolul de a genera un efect de șoc, ci se transformă într-un instrument de demascare. Și tocmai de aceea volumul lui Cosmin poate fi pus în dialog cu o linie poetică est-europeană care combină biograficul cu critica socială, amintind, prin intensitatea și franchețea expunerii, de anumite formule din poezia poloneză postcomunistă sau de registrul confesiv tensionat al unor autori din spațiul baltic și balcanic. În literatura română, apropierea ar putea fi făcută, la nivel de energie discursivă și asumare a corporalității, de zona poeziei douămiiste, dar se distinge printr-o dimensiune performativă mai pronunțată.
De apreciat faptul că se depășește cadrul unei simple confesiuni autobiografice, ceea ce pare să suprasatureze poezia recentă și contemporană. Identitatea, iubirea, raportul individului cu sistemul și cu mecanismele puterii sunt teme recurente, însă ele nu sunt tratate în registru intimist pur. Subiectul liric nu se închide în sine, nu cultivă escapismul, ci își asumă expunerea în interiorul unei realități tensionate. Critica sistemului de muncă, a inegalităților și a formelor de alienare socială indică o conștiință care refuză retragerea într-o zonă de refugiu estetic. Chiar și iubirea, în registrul său domestic și matur, este integrată unei reflecții mai largi asupra supraviețuirii și solidarității într-un context fragil.
Nu pot să nu remarc și să nu aduc în discuție faptul că modul în care este alcătuit volumul lui Cosmin transmite senzația unei construcții extrem de conștiente de sine. Este un discurs care „știe ce face”: fiecare reluare, fiecare intensificare, fiecare coborâre bruscă în registrul colocvial sau violent pare atent calculată. Nu există derapaje gratuite, nici zone lăsate la voia întâmplării. Strategia retorică este vizibilă, iar mesajul se constituie prin acumulări controlate, printr-o arhitectură internă care susține coerența întregului volum. Din acest punct de vedere, poezia este una matură, sigură pe instrumentele sale, capabilă să alterneze registrele fără să-și piardă identitatea.
Și totuși, în centrul acestei construcții ferme se află un nucleu de fragilitate, care răzbate din tensiunea existentă între control și vulnerabilitate, ceea ce dă forța volumului. Sub discursul critic, sub vehemența adresării și sub luciditatea analizei sociale pulsează o sensibilitate neascunsă. În secvențele dedicate iubirii, poetul își permite să coboare garda, să abandoneze pentru moment postura combativă și să accepte o anumită formă de candoare. Există acolo o disponibilitate de a fi visător, chiar ușor „neserios” în sensul bun al termenului, adică dispus să creadă în intimitate, în complicitate, în micile ritualuri domestice care suspendă gravitatea lumii.
Am apreciat mai ales că își acordă libertatea de a fi tandru, de a ironiza propriile idealuri sau de a se expune fără armură retorică umanizează discursul și îl salvează de rigiditate. În fond, tocmai alternanța dintre stările puternice, de la abandon la restituire, de la forță la sensibilitate, conferă originalitate volumului. Poezia nu rămâne într-o poziție permanent defensivă, mesajul mizează și pe riscul vulnerabilității, iar această deschidere devine unul dintre cele mai convingătoare argumente ale maturității artistice a lui Cosmin Perța.
Puteți cumpăra cartea: Editura Art/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Sursa foto poet: poesisinternational.com)
