Finalul cel mai dificil, supraviețuirea, de Radu-Ilarion Munteanu

”Finalul cel mai dificil, supraviețuirea. O colecție de texte despre o colecție de filme”, de Radu-Ilarion Munteanu

Editura Vremea, Colecția Arte, Bucureşti, 2011

Moto: ”Uneori, poți prefera să vezi a treia oară un film remarcabil, decât o inepție în premieră.”

Pasiunea mea pentru filme, respectiv pasiunea pentru cărți se împletesc uneori, atunci când sunt în fața unei alegeri de la editurile sau librăriile partenere și pariez câteodată pentru o carte despre filme (gen de cărți care ocupă acum un raft important în biblioteca mea). Cum nu sunt nici critic literar și nici critic de film, îmi place să citesc opiniile celor mai avizați decât mine cu privire la filme, cu privire la tehnica regizorală sau la calitatea scenariilor, cu privire la poveștile din spatele camerei de filmat, de multe ori necunoscute spectatorului. Și atunci sunt în fața unor cărți precum cea a lui Radu-Ilarion Munteanu, ”Finalul cel mai dificil, supraviețuirea”, subintitulată inspirat ”O colecție de texte despre o colecție de filme”.

Radu-Ilarion Munteanu recunoaște că încă din scrisoarea publicată ca prefață la carte (către Radu Cosașu, este esențial să o citiți, nu poate fi rezumată în doar câteva cuvinte) că ”autorul nu e filmolog, deci nu e critic de film, el nu e constrâns de structura conceptuală a profesiei. Are, adică, libertatea de a-și exprima analizele emoțiilor resimțite la vizionarea filmelor în discuție, limitată doar stilistic și de nevoia de subtanțialitate și de coerență a textelor cu pricina.” Cu suficiente diferențe, mai ales cele cu privire la calitatea textului, în favoarea autorului acestei cărți, mărturisesc că așa privesc și eu filmele: exclusiv prin prismă personală, analizând emoțiile și sentimentele proprii de la vizionare, punând de multe ori pe primul plan calitatea scenariului și interpretarea.

Punând accentul pe aceleași elemente, dar mai ales pe povestea din film, pe scenariu și comparându-l cu viața, cu realitatea, Radu Ilarion-Munteanu ne prezintă cu perseverență filmele-cult, aproape toate filme devenite clasice, însoțindu-le cu imagini asupra realității. Exemplele sunt la tot pasul, dar putem începe, desigur, cu primul capitol, când, trecând prin ”basmul cinematografic”, vorbind despre filmul ”Hook”, autorul ne relevează adevărata miză a filmului, dar și a educației: ”Miza filmului e de a aminti publicului adult că vremea când copiii simt nevoia să fim prezenți la partida lor, de baseball sau de poarcă, ori la reprezentația școlară unde-o joacă pe Wendy sau pe zeița celor patru vânturi, e îngrozitor de scurtă și trece neînchipuit de iute. Nici n-o bagi de seamă. După care, s-ar putea ca toate gândurile bune pe care le poți aduna să nu te ajute să înveți a zbura, iar asta ar putea fi insuficient.”

Construită sub forma a 47 de capitole, cartea analizează film după film, capodoperă după capodoperă (fără a evita însă și filmele noi, și filmele necunoscute, chiar filmele de televiziune), punând în primul plan spectacolul vizionării sentimentale de către spectatorul simplu și inteligent. Trecând de la Casablanca la The Great Dictator, de la The Duck Soup la 101 dalmațieni, de la Apocalypse Now la The Lion in Winter, Radu Ilarion-Munteanu nu epatează, nu folosește cuvinte prețioase, motiv pentru care cartea sa este destinată atât spectatorilor ocazionali de cinema, cât și filmologilor, care au nevoie (întocmai precum scriitorii) și de părerea oamenilor simpli, a bloggerilor sau a spectatorilor care vin doar din plăcere la un film. Asta pentru că, în esență, cu mici excepții, filmele sunt destinate totuși oamenilor obișnuiți, nu unei mase mici, în esență amorfe, a criticilor de filme de artă sau a cinefililor cu gusturi rare.

Închei prezentarea acestei cărți prin a lăsa cuvântul autorului, care ne prezintă (așa cum o face și în moto-ul pe care l-am ales prezentului articol), discutând despre filmul ”Căința”, de Tenghiz Abuladze, crezul său atunci când a ales culegerea articolelor care reprezintă structura cărții, dar și când a ales să povestească despre film, mai mult decât despre imagine, regie sau sunet: ”Am optat, deliberat, pentru un comentariu aliptic de narațiune. Față de ethosul cinematografic al începutului de mileniu, publicul specific y compris, aproape toate piesele din acest dosar sunt filme de cinematecă. Chiar Forrest Gump, chiar trilogia tricoloră a lui Kieszlowski. Cititorii potențiali, aflați sub o anumită vârstă, nu le vor fi văzut. Ori, se știe că există filme pe care le poți vedea, netulburat, dacă ți s-a povestit subiectul, după cum e valabil și contrariul. Nu putem spera decât că alegerile diferite pe care le-am făcut, de-a lungul acestui periplu prin țara filmelor, să rezoneze cât de cât cu profilul perceptiv al acestor cititori.”

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.