”Extraconjugal”, de Mihai Radu
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2017
”Ieri am aflat că mama are o boală cu transmitere sexuală.”
Un început de carte puternic și incitant. De altfel, cam tot ce s-a scris prin blogosferă a plecat de la această frază, care promite că vom descoperi aici o adevărată investigație detectivistică, pentru că este interesant de aflat care sunt resorturile prin care s-a întâmplat asta, cum reacționează familia, unită, de altfel, măcar în aparență, care este metoda prin care s-ar putea descoperi adevărul. Avem, așadar, doi părinți ajunși spre 70 de ani, cei doi copii ai acestora, Robert, de aproximativ 40 de ani, și familia sa, dar și Camelia, sora lui, care stau în centrul acțiunii și în jurul lor, dar și al locurilor unde trăiesc, se țes multe și nenumărate întâmplări.
Așa cum spuneam, unul dintre palierele romanului o constituie felul în care mama a ajuns până la urmă în fața simptomelor, dovedite apoi clinic, ale unei boli cu transmitere sexuală. Robert și Camelia, el aflat la București, dar în drum spre locuința părinților, aflată într-un oraș nenumit (oare de ce?), numit sugestiv T., care pare a se afla undeva la granița dintre Oltenia și… Teleorman. Soluția este reunirea temporară a familiei, pentru a afla ceva despre această boală venită din neant:
”Nu ți se pare că e atât de trist să spunem asta: nimic grav? i-am zis la telefon Cameliei. Adică, na, ar trebui să fie grav. Mama sau tata și-o trage cu alții. Ori, poate, amândoi, am zis, pe tonul acela pe care au oamenii revelații despre lucruri pe care, de fapt, le știu.” (pag. 16)
Bineînțeles, investigația detectivistică ocupă o parte din economia romanului, dincolo de dezbaterile aprinse, care țin mai degrabă de resorturile familiale decât de viitoarele urmăriri și descoperiri. Dar volumul nu este numai despre asta, dimpotrivă. În primul rând, cititorul se va afla în fața unei familii obișnuite, aflate în floarea vârstei (cam așa cred eu că este vârsta de 40 de ani), în care relațiile și prieteniile se împletesc viguros, în care micile fericiri și dezamăgiri sunt la ordinea zilei, în care se pun deja problemele specifice vârstei, precum numărul de copii, statul la apartament sau la casă (o dilemă interesantă, foarte aprinsă, care poate distruge familii și care este foarte bine pusă în valoare în carte) sau primele semne ale pasiunii pentru o a treia persoană, aflată în afara cuplului. De unde, desigur, vine și titlul acestui roman, ”Extraconjugal”.
Robert Nicula, printre investigațiile despre ”problemele” mamei, își povestește viața, plecând de la copilărie la adolescență, trecând relațiile întortocheate ale primilor ani de maturitate, până la căsnicie, apariția copilului și descoperirea relațiilor extraconjugale de către soția sa. Dilemele din prima parte a vieții par a se translata spre viitor, așa că ele apar, sub o altă sau aceeași formă, în fiecare etapă a vieții:
”Adolescența a fost Evul Întunecat, un întuneric dubios, plin de chinuri și demoni. Marele demon, șeful demonilor, era sexul. Apoi, alți demoni subalterni: frica de ceilalți, teama că nu mă vor plăcea, dorința de a pleca din T. și gândul că poate nu se va întâmpla niciodată asta, viitorul plin de speranță, speranța atât de epuizantă, totul atât de obositor. Eram o ființă deprimată, nervoasă și, pe deasupra, cu sexul erect. E groaznic să fii adolescent, m-am gândit de multe ori la asta. Și e normal să fie așa: o ființă moare, copilul, iar toată adolescența nu e decât înmormântarea ei.” (pag. 97)
Dar, într-atâtea lucruri care par bine puse în valoare – adăug aici discuția foarte pertinentă referitoare la diferendul provincie versus capitală (care are drept corolare viață liniștită versus zgomot și aglomerație, neșanse versus șanse, bârfe la poartă versus nepăsare) – cum este cartea în ansamblu? Pe de o parte, este bine scrisă, se citește ușor și adaugă nuanțe interesante discuțiilor prezentate mai sus, despre ”drama” și viața adulților aflați în jurul vârstei de 40 de ani, români indiferent din ce parte a țării se trag, dar mai cu seamă a celor care își petrec zilele și nopțile în Capitală. Pe de altă parte, tocmai această tratare, atentă și cumva antropologică, abundă de clișee care se nasc și se dezvoltă în romanele scriitorilor români contemporani. Simt câteodată o suprasaturare a pieții cu privire la aceleași tipare, abundente, este adevărat, în viața de zi cu zi, dar prea des utilizate în romanele prezentului. De aceea, la final, simt că unele din aceste romane, ”Extraconjugal” în exemplul de față, nu mai au niciun mesaj, nicio miză, în afară de a descrie o stare de fapt. Și, apoi, rămânem în continuare sclavii jobului și a vieții monotone de acasă.
