„Exerciții de haos”, de Ionuț Cheran
Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2022
Ilustrații de Claudiu Doncuțiu
Citeam undeva că literatura e un organism viu, că se pliază (sau nu) realităților, încercând să ne ghideze exact în punctul pe care vrea să-l bifeze, pe o hartă ideatică valoroasă. Prin urmare, unii autori scriu din dorințe pur hedoniste, iar alții pentru ca să transmită lumii un punct de vedere. Sună banal? Posibil. Dar dacă mă întrebați pe mine, misiunea unei cărți este să te ducă din punctul A în punctul B, traversând niște dileme morale sau transpunând frenetic niște frici într-un conglomerat de idei asumate. Asta face Ionuț Celestin Cheran în „Exerciții de haos” (volum apărut la Casa de Pariuri Literare), o carte despre care cu greu poți afirma că e roman, proză scurtă sau chiar poezie.
De unde această incertitudine literară? Avem două personaje, un arici și o cârtiță, care se iubesc, deci avem elementele de bază ale prozei. Avem reflecțiile personale ale naratorului, care se aventurează, inclusiv, pe terenul „minat” al meditației, traversând trăiri cu care cititorul ar putea (sau nu) să rezoneze. Dar avem și foarte multă poezie, o lirică ascunsă în voluptatea imaginii pe care o transpune scriitorul. S-ar părea că e totul clar, dar de facto avem o carte experimentală, o simbioză între genuri și forme cu care autorul nostru efectiv „se joacă”, deși acest termen ar putea să pară total nepotrivit.
Mi-a adus aminte de acele filme art house, pe care le privești fascinant, dar a căror esență te ajunge din urmă, te prinde și te încătușează. Credeți că acel arici și acea cârtiță sunt elemente de fabulă? Imaginați-vă că vin la pachet cu două Singurătăți personificate, care nu doar se iubesc, dar și se rănesc, aidoma oamenilor. De fapt, chiar cred că alegerea unei identități animale are menirea să scoată la iveală sorgintea noastră, instinctele noastre, care fără emoții ar fi praf și pulbere. Simbolul singurătății, alinarea, durerea, resemnarea sunt omniprezente în proza lui Ionuț Cheran, o proză care iese din paradigma literară „cuminte”, cu care ne-am tot obișnuit.
„Exerciții de haos” pare să fie o carte pentru cei care caută senzații vizuale, având multă cinematografie în ea, de fapt chiar cred că este o carte-film, o simbioză între cele două arte, pentru că îți vine ușor să închizi ochii și să-ți imaginezi picanteria dintre personaje, disperare acestora. Uneori, am avut vaga senzație a unui film care trece de la color la sepia și viceversa, purtându-ne parcă dintr-o paradigmă în alta.
Tind să cred că Ionuț Cheran a scris o carte despre coabitarea singurătății și a vieții, despre nevoia de a fi uneori singuri în cuplu sau de a ne regăsi, despre toxicitatea relațiilor interumane, dar și despre dorința noastră acută de a găsi în alții ceea ce ne lipsește cu adevărat.
Nu știu dacă „Exerciții de haos” ar fi o carte pentru fiecare, dimpotrivă mi se pare că e aidoma unui vin pe care doar cunoscătorii îl pot înțelege cap-coadă. Cartea are multă sensibilitate ascunsă într-un limbaj laconic și multă tristețe, pe care am trăit-o cu toții la un moment dat.
1 comment
[…] „Exerciții de haos” într-o lume a Singurătății […]