”Epopeea arheologiei. Savanți și aventurieri”, de Jean-Claude Simoën
Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016
Traducere de Șerban Velescu
Am prieteni care îmi tot reproșează în glumă că, ori de câte ori plec prin țară sau prin străinătate, vizitez și fotografiez ”pietre”. Pentru ei, nu înseamnă nimic, dar pentru mine înseamnă foarte mult. Ruinele, pietrele, rămășițele de clădiri din perioada antică sau medievală, actualele sau fostele șantiere de arheologie reprezintă pentru mine o fărâmă din istoria adevărată a civilizațiilor care au împânzit lumea și un punct de plecare important în cultura mondială actuală. Desigur, primordiale sunt culturile antice grecești și romane, mai accesibile călătorului român, dar nu poți lăsa deloc la o parte, măcar prin informare de la distanță, Egiptul antic, Imperiul Aztec, Mesopotamia sau zona Mexicului. Pe scurt, sunt pasionat de arheologie.
Așa că, atunci când am văzut acest titlu, ”Epopeea arheologiei”, am fost atras imediat de conținutul cărții, iar cel care vede doar coperta și este interesat de subiect și de aventurile arheologilor pot căpăta un impuls în plus doar citind subtitlul – ”Savanți și aventurieri”. Jean-Claude Simoën, autorul cărții, ne avertizează încă din Cuvântul înainte că demersul său nu este unul de erudiție, ci mai curând de popularizare a acestei științe și a felului complicat și complex în care se descoperă un nou sit uitat și îngropat de vremuri:
”Cititorul să nu considere această carte drept o lucrare de erudiție, ceea ce ea nu a pretins niciodată, ci mai curând o plimbare în compania unor aventurieri arheologi, care au redat cu pasiune viața civilizațiilor trecute.” (pag. 10)
Ce-i drept, enunțul său nu este complet real: cartea nu se citește ușor, este foarte stufoasă, pentru că este plină de informații și amănunte și, tocmai de aceea, este necesar ca ea să fie citită cu creionul în mână și încet, astfel încât cât mai multe detalii să fie asimilate. Într-adevăr, nu este o lucrare pură de erudiție, dar în același timp este o carte strict pentru pasionații de istorie, de arheologie, de știință a descoperirilor.
Volumul lui Jean-Claude Simoën, apărut inițial în 2008, este structurată în șase părți, fiecare dintre ele fiind consacrată unei zone geografice consacrate de știința arheologiei (o hartă la începutul fiecărui capitol ne elucidează asupra acesteia): Petra și împrejurimile, Pompei și Herculanum, Egiptul și Valea Nilului, Mesopotamia, Peru (în special, Machu Picchu), Galia. Despre fiecare dintre acestea, autorul francez descrie orașele îngropate și nedescoperite, istoria locului și a populațiilor care au trecut prin acesta, istoria arheologilor care au făcut săpături în zonă, dar și a călătorilor, concentrându-se pe omul sau oamenii care au adus pur și simplu la lumină cele mai importante relicve.
Fiecare capitol este plin de informații inedite, iar felul în care se organizau expedițiile ne oferă câteva indicii despre epocă, despre tentația comorilor descoperite, dar și despre pericolele prin care treceau arheologii. Erau ani grei, în care – mai ales Orientul Apropiat și Mijlociu – teritoriile erau pline de oameni violenți și în căutare de comori nedescoperite, primejdiile erau la tot pasul, suprapuse peste dificultăți fizice și financiare. Dar în acea perioadă, pe care o putem măsura undeva de la sfârșitul secolului 17 până la începutul secolului 20, s-au făcut cele mai importante descoperiri arheologice, perioadă neegalată nici în prezent, când, chiar cu minunile tehnologice de acum, descoperirile nu mai ies în public atât de pronunțat, unul dintre motive putând fi acela că… mai tot ce era important și cât de cât descifrabil s-a găsit deja.
Fiecare sit istoric, dar și descoperirile adiacente (precum descifrarea hieroglifelor și a scrierii cuneiforme), sunt demne de a fi acum vizitate pas la pas, chiar cu această carte în mână și cu un ghid avizat. Surprinde poate lăsarea în afara cărții a uneia dintre cele mai importante și aventuroase căutări arheologice, respectiv a cetății antice Troia, al cărei principal artizan a fost germanul Heinrich Schliemann. Trecând peste acest lucru, cartea lui Jean-Claude Simoën îți face pofta de a pleca într-o nouă călătorie, măcar spre Pompei și Herculanum, poate cel mai ușor de bifat obiectiv. Iată ce scrie el, în două pasaje, despre acest important centru antic și felul cum a fost descoperit și pus în valoare:
”Săpăturile de la Herculanum, oraș descoperit, totuși, primul, au fost mult mai puțin spectaculoase decât cele făcute la Pompei. Și aceasta pentru un motiv practic: Herculanum, mai apropiat de Vezuviu decât Pompei, fusese îngropat de un torent de lavă care se întărise într-atâta încât străpungerea ei a fost mult mai dificilă și mai scumpă decât degajarea vecinului său, ce a început mai lesne deoarece solul nu era constituit decât din cenușă. Aici cazmaua era de ajuns. Totuși, Herculanum era mai bogat, pentru că era orașul amatorilor de artă și al rentierilor, în timp ce Pompei era îndeosebi un oraș de burghezi activi, de marinari și de lucrători. La Herculanum s-au descoperit cele mai frumoase bronzuri, cele mai frumoase lucrări în marmură, precum și celebra casă a papirusurilor.” (pag. 66)
”Lucrul cel mai remarcabil și mai original la Pompei a fost descoperirea treptată a caselor particulare și prăvăliilor: brutării, ateliere de fabricare a săpunului, barăci de bărbieri sau de vânzători de parfumuri, taverne… Scoaterea la lumină a publicității murale, a afișelor electorale sau a acelor graffiti care tapisau zidurile prăvăliilor și clădirilor a reanimat strada pompeiană. Decoruri și mobile aproape intacte ofereau fiecăruia acces la detaliile cele mai triviale. Să poți pătrunde nepedepsit în viața cotidiană a pompeienilor, după o punte temporală de optsprezece secole, iată ce explică în parte entuziasmul întregii Europe față de acest oraș, catastrofa fixându-i pe locuitori și casele lor în starea și locul exacte în care se aflau atunci.” (pag. 77)
Pentru pasionații de istorie antică și medievală, de arheologie sau de descoperiri geografice sau istorice, pentru cei care iubesc aventura de tipul căutărilor de comori (poate chiar genul Indiana Jones), ”Epopeea arheologiei” este o carte ce merită și trebuie citită. Jean-Claude Simoën oferă suficiente amănunte inedite pentru ca volumul să fascineze, iar erudiția sa se manifestă în descrierea amănunțită a istoriei fiecărui loc, a vieții fiecărui explorator, a condițiilor în care aceștia au lucrat și au făcut marile descoperiri arheologice ale lumii.
