Carti Eseuri

Dilema secolului: cum să fim esențiali într-o lume copleșitoare?

„Esențialismul”, de Greg McKeown
Editura Act și Politon, București, 2016
Traducere: Radu Filip

Trăim într-un secol al zgomotelor și al abundenței. Muncim la joburi în care cuvântul cheie e disponibilitate maximă. Ne culcăm cu gadgeturile în mână și ne trezim pentru a da scroll pe Facebook, lăsându-ne viața pradă ispitelor externe. S-ar părea că am trăit această existență într-o veșnică goană și tot ce facem e pentru a atinge anumite obiective, care, însă, se tot îndepărtează vertiginos de noi. Dar ce este cu adevărat esențial? Ce trebuie să facem și ce putem refuza? Cum trebuie să ne umplem viețile și, mai ales, cu ce, pentru a fi cu adevărat esențiali? La aceste, dar și alte întrebări, încearcă să dea răspunsuri autorul Greg McKeown, în volumul său „Esențialismul”, tradus la Editura Act și Politon.

În definiția sa, esențialismul nu este altceva decât un stil de viață, care presupune eliminarea balastului pe care ni-l tot adunăm, balast format din emoții inutile, oameni cu care nu ar trebui să interacționăm sau obiecte pe care le cumpărăm impulsiv, haotic. Autorul întărește necesitatea noastră de a ne „curăța” traiul, scoțând în afară tot ceea ce poluează, ce strică echilibrul.

Cartea nu pare să aducă metode magice și soluții rapide, ci dimpotrivă să creeze o paradigmă în care înțelegerea nevoii de a alege esențialul să devină un scop în sine. Practic, cititorul trebuie să își compare viața cu un șifonier, pe care trebuie să-l debaraseze. Partea dificilă e că noi, homo sapiens ai secolului XXI, suntem deprinși să adunăm, în loc să ne despărțim cu inimile împăcate de lucrurile sau oamenii care ne traumatizează. Pun asta, în special, pe trauma transgenerațională pe care o avem, deoarece părinții și bunicii trecuți prin regimuri opresive, crescuți în sărăcie și lipsiți de libera alegere nu au făcut altceva decât să agonisească, adică să adune, iar noi am preluat acest pattern.

„Esențialismul” este un volum care invită la meditație și nu ne salvează, la propriu și la figurat. Este, mai degrabă, din punctul meu de vedere, o retrospectivă formată din exemple pertinente, expertiza autorului și o sumă de recomandări pe care să le aplici zi de zi.

Nu pot spune că e o lectură care aduce multe noutăți, dar sigur își are utilitatea sa, deoarece pune anumite accente pe segmente importante, precum e stilul de viață, munca și interacțiunea job – viață privată. Dacă ești un dependent de muncă s-ar putea să ai anumite remușcări după ce vei citi această carte, deoarece pare să invalideze nevoia noastră constantă de a ne implica în zeci de proiecte fără să înaintăm decât foarte puțin pe scara succesului.

În concluzie, țin să apreciez că McKeown nu inventează bicicleta, nu își redă demersurile într-o formă mesianică, dar plusează pe dimensiunile de care depinde calitatea vieții noastre. Gândiți-vă puțin dacă aveți chiar nevoie de anumite proiecte sau alegeți să petreceți timp de calitate cu familia? Sunteți gata să vă dedicați timpul unor persoane care nu îl merită sau îl investiți în proiecte de suflet. „Esențialismul” e o carte pe care o puteți citi la cafea, dar care sigur o să vă dea raționamente de a testa recomandările autorului.

Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.

Articole similare

În căutarea personajelor pierdute. „Familia Martin”, de David Foenkinos

Corina Moisei-Dabija

„Rolul poeziei în lumea aceasta a utilitarismului este de a împiedica desacralizarea lumii, de a nu lăsa să dispară dimensiunea spirituală a vieții” (Romeo Aurelian Ilie, interviu)

Corina Moisei-Dabija

Obama. In Pursuit of a More Perfect Union (HBO, 2021). Un portret de Președinte

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult