”Dicționarul explicativ al limbii române”
Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2012
Ediție revăzută și adăugită, Academia Română și Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Al. Rosetti”
Dacă am simțit că mi-a lipsit ceva în privința culturii personale, acesta a fost DEX-ul. Dacă pentru unii ”Biblia” o constituia Istoria literaturii române a lui G. Călinescu, pentru majoritatea celor din generația mea, era esențial să ai în casă și să răsfoiești, ori de câte ori era nevoie, DEX-ul. Cum altfel puteai să te descurci în complicatele probleme de limbă sau de gramatică, date de profesori sau posibile subiecte la bac, decât cu studierea acestei cărți de peste 1200 de pagini? Și, mai ales, într-o eră în care nu exista Internetul, nu sunai decât rareori prietenii pentru o idee sau două și calea sigură era o carte din propria bibliotecă.
Am achiziționat abia acum ”Dicționarul explicativ al limbii române”, iar băiatul meu a început deja să îl folosească, mai ales că am aflat câteva lucruri importante despre acesta, mai ales cu privire la adaptarea lui la noile realități: aduce la zi inventarul lexical prin introducerea în lista de cuvinte a termenilor noi aparținând unor domenii de actualitate (informatică, finanțe, drept, mass-media, toate foarte actuale, unele dintre ele folosite incorect sau acordate alandala); include noțiuni din literatura populară, regionalisme, arhaisme care apar în scrierile vechi și operele clasicilor români (adevărul este că am încercat să îl apropii pe băiatul meu de Ion Creangă și a fost extrem de dificil, tocmai din cauza acestor cuvinte, acum inexistente; până la urmă, recunosc spășit, am renunțat).
DEX-ul pe care îl răsfoiesc în această perioadă este o ediție revăzută și adăugită, tocmai pentru a fi pus în acord cu normele din Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (celebrul DOOM, care, de asemenea, este esențial pentru o cunoaștere bună a limbii române), ediția 2005. Desigur, este un dicționar conceput pentru a fi utilizat ca atare, ori de câte ori avem nevoie a ne desluși asupra unui cuvânt, asupra originii sale, asupra pluralului sau menirii. Nu pot însă să nu mă întreb: oare când vom face și noi dicționare de tip Larousse, care erau fascinante pe vremea adolescenței mele, așa cum au făcut-o mai târziu Microsoft Encarta sau Wikipedia?
Așadar, așa cum mărturiseam la început, nu am avut ”Dicționarul explicativ al limbii române” în bibliotecă și tare mi-a lipsit. Chiar dacă acum Internetul vă oferă aproape orice informație, mi-am învățat copilul că cea mai sigură și simplă cale de a ajunge un om cultivat este deschiderea unei cărți. Așa că, ori de câte ori nu știm un cuvânt, deschidem împreună DEX-ul de față și găsim orice explicație sau ne îndreptăm erorile anterioare.
Deci, cum se spune corect, de exemplu, coperte sau coperți? Ei bine, ambele variante sunt corecte, dar mai bine să citim explicația din DEX:
Copertă, coperți. Învelișul protector al unei cărți, al unei publicații, al unui caiet etc.; scoarță, învelitoare. [plural și: coperte]
