„Omenirea în pericol. Reconfigurare de traseu!”, de Fred Vargas
Editura Seneca Lucius Annaeus, București, 2021
Traducere de Alina Marc-Ciulacu
Fred Vargas nu-i nici spaniol, nici englez – cum s-ar bănui după nume ori prenume -, ci de-a dreptul franțuzoaică: Frédérique Audoin-Rouzeau, un fel de George Sand a zilelor noastre. Istoric și arheolog specializat în Evul Mediu și cunoscută publicului larg ca autoare de romane polițiste de succes. Dar nu un succes oarecare, ci cu cărți traduse în 45 de limbi și vândute în peste zece milioane de exemplare, cu numeroase adaptări pentru micul și marele ecran! Înseamnă că dacă n-am auzit de ea este doar vina mea și ca atare îmi fac mea culpa. Problema e că nici alții nu par a fi auzit căci, având eu o înțelegere cu Jovi ca să-mi trimită spre recenzare cărțile care-i rămân, observ că aceasta se înscrie perfect în respectiva categorie. Adică, n-a cerut-o nimeni! Așa că n-am de gând să renunț la numita înțelegere, căci surprizele apar mai ușor așa.
Însă acesta nu este un roman polițist, ci un manifest ecologic. Care mitraliază la foc continuu realitățile lumii de azi, trăgînd cu frenezie semnal de alarmă după semnal de alarmă. Problema cu mitraliera este însă că trage numai aparent la foc continuu, de fapt acesta este intermitent, oarecum stroboscopic. Toți știm ce este efectul stroboscopic, cum selecționează el doar unele aspecte din desfășurarea realității dând senzația că acelea ar forma un întreg. Dar e suficient să se schimbe puțin pasul de tragere ca realitatea să ne apară în cu totul altă lumină. Deși tot stroboscopică. De aceea spun că, ecologia fiind o știință profund îndreptățită, iar militantismul ecologic util, condiția necesară este ca problemele să fie expuse corect, de specialiști, fără ingerința unor interese politice, economice sau de altă natură din afara subiectului. Pentru că exact acest gen de tendențiozitate le șubrezește credibilitatea.
Cum procedează Fred Vargas, domnia sa nefiind specialistă în domeniu și probabil că nici familiarizarea cu problemele Evului Mediu nu o ajută prea mult? Adoptă o metodă simplă: caută pe Internet articolele care-i servesc opinia (517 referințe https://), opinie care aici nu pare influențată de numitele ingerințe, ci de o profundă și sinceră îngrijorare. Și construiește o teorie prin care îi numește pe cei pe care-i consideră a fi principalii vinovați pentru dezastrul ecologic pe care omenirea și-l pregătește singură, cu mai multă sau mai puțină bună știință: „Guvernanții și multimiliardarii care, mână în mână și tentați doar de putere și profit, ne dezinformează și ne mint. Dar ei sunt puțini iar noi suntem mulți, și încă îi mai putem opri!”
Totuși îngrijorarea autoarei este deplin îndreptățită, căci omenirea zilelor noastre se află pe un drum extrem de periculos. Pe de o parte, consumăm în neștire resursele neregenerabile ale planetei fără să ne preocupe suficient de mult reciclarea lor acolo unde este posibilă și fără să ne punem serios problema ce vom face după ce acestea se vor epuiza. Cu toate că știm deja răspunsul. Toate astea din cauză că societatea este astfel organizată încât nu poate supraviețui decât prin creștere neîntreruptă. Nu doar guvernanții și multimiliardarii au nevoie de asta, ci și noi, cei care suntem interesați să ne păstrăm standardul convenabil de trai la care s-a ajuns. Noi, cei mulți. Plus că literatura de anticipație precum și foruri academice serioase au deja soluția: Luna, Marte și o mulțime de asteroizi abia așteaptă să ne ofere resursele lor! Iar energia ne-o vom procura prin fuziunea la rece, complet nepoluantă și practic inepuizabilă! Însă chiar dacă aceste soluții nu mai par cu totul excentrice, punerea lor în practică ar putea dura destul de mult, câteva bune generații. Senzația este că de fapt ne îndreptăm cu viteză tot mai mare către o poartă care se închide și nu știm dacă vom mai avea timp să trecem sau ne vom zdrobi de ea, cu civilizația noastră cu tot.
Fred Vargas crede că nu mai avem acest timp. Foarte curând, începând în maximum 25 de ani și până către sfârșitul acestui secol, resursele energetice fosile precum și uraniul vor ajunge să se epuizeze, după ce mai întâi vor deveni ineficiente economic. În paralel și rând pe rând, materiile prime pe care le folosim intensiv ca să ne menținem ritmul vor avea aceeași soartă. Nu într-un viitor îndepărtat până la care orice se poate petrece și care nu ne angajează decât cel mult teoretic, ci chiar în timpul vieții copiilor și nepoților noștri. Ai noștri, deci! Tabloul pe care ni-l prezintă este apocaliptic: întoarcerea la o economie de subzistență, de Ev Mediu (specialitatea autoarei), pentru micul procent din populație care va supraviețui războaielor declanșate de goana după resurse tot mai limitate. Și atunci adio Lună, Marte și asteroizi, adio fuziune la rece!
Pe de altă parte, încă un pericol ne pândește din umbră. Căci poluăm în neștire tot ce a mai rămas cât de cât curat în jurul nostru: aerul, pământul, apa. Ba și spațiul extraterestru, mai nou. Cele mai periculoase sunt gazele cu efect de seră precum dioxidul de carbon, pentru că produc încălzirea globală. Or arderea combustibililor fosili tocmai asta face: degajă CO2, pe lângă alte emisii nocive. Dar ce poate fi rău în faptul că se încălzește vremea? N-am suferit destul de frig? Însă cine pune o asemenea întrebare nu știe cum e să suferi de căldură! Mai întâi se va deregla fragilul echilibru atmosferic, generând excese climatice (care au început deja să se manifeste). Apoi va crește nivelul oceanelor, afectând grav zonele litorale unde este concentrată majoritatea populației globului și Și, în sfârșit, topirea permafrostului siberian va degaja uriașe cantități de metan, gaz cu un efect de seră mult mai puternic decât al dioxidului de carbon, definitivând încălzirea globală și trimițându-ne într-un fel de Water World, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Cu cât va trebui să crească temperatura globală pentru ca astfel de catastrofe să devină efective? Cu 4 – 5oC până la sfârșitul acestui secol, nivel care va fi atins automat (și poate chiar depășit) dacă nu facem nimic!
Toate acestea, cauze și efecte, sunt detaliate de autoare conform referințelor bibliografice de pe Internet. Cu valori precise, cu zecimale, așa cum au rezultat ele din calcul. S-a stabilit că dacă vom reuși să stăvilim creșterea încălzirii globale la 1,5 – 2oC prin reducerea drastică a emisiilor de dioxid de carbon, există șanse să amânăm dezastrul până când soluțiile alternative ar putea deveni aplicabile. Astfel de baremuri au și început să fie legiferate prin tratate între majoritatea statelor globului și în aceeași linie se înscrie și reconfigurarea de traseu pe care ne-o propune autoarea. În ce-ar consta aceasta? În esență, ca inevitabila întoarcere la Evul Mediu să se facă pașnic. Dacă tot nu există altă soluție măcar să nu ne mai ucidem între noi, dovedind că suntem capabili să ne mobilizăm fie și în ultima clipă și deci că merităm să supraviețuim, reînscriși într-un circuit natural cu sumă zero în care să nu mai distrugem tot ce atingem pe această planetă care nu este doar a noastră.
Dar și să fie, tot nu merită s-o distrugem. Chiar dacă informațiile de mai sus sunt alese, cum spuneam, stroboscopic, a le ignora suveran este cea mai mare greșeală pe care am putea să o facem. Chiar dacă calculele nu țin cont de dinamica terestră, care a cunoscut perioade mult mai calde sau mai reci instalate fără aport uman, chiar dacă până vom ajunge să exploatăm asteroizii vom mai descoperi pe Pământ resurse utilzabile, cheia succesului nostru ca societate constă în a învăța să respectăm lumea în care trăim. Lumea noastră.
Puteți cumpăra cartea: Editura Seneca/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: https://www.edituraseneca.ro/, Commons.wikimedia.org)
