Clar de femeie, de Romain Gary

”Clar de femeie”, de Romain Gary
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2017
Traducere din franceză și note de Daria-Laura Bârsan

Motto: ”Am iubit prea mult o femeie ca totul să fie pierdut.” (pag. 64)

Atunci când am discutat despre acest roman și am făcut mini-prezentarea de după fiecare carte citită, o parte dintre prietenii mei mai în vârstă mi-au reproșat că nu am înțeles nimic din cartea, deja clasică și cult, a lui Romain Gary, de două ori laureat al renumitului premiu Goncourt. Poate lectura ei a intervenit într-o perioadă în care eram obosit sau neatent sau poate că am citit-o într-o perioadă de prea multe cărți despre nefericire. Ulterior însă, urmărind pe colegii de generație, bloggeri sau nu, care i-au acordat note pe Goodreads.com, am constatat că ne potrivim perfect la ideile (și notele) apărute după citirea ei. Concluzia? La prima vedere, cartea lui Romain Gary nu mai prinde la cei mai tineri (chiar dacă eu nu mai sunt așa de tânăr), a îmbătrânit, chiar dacă stârnește încă amintiri frumoase celor care au citit-o acum ceva zeci de ani.

Desigur, din punct de vedere al stilului, suntem în fața unei cărți mari, niciun cuvânt nu pare a fi scris în plus, limbajul este elegant, iar frazele sunt puternice și multe din ele merită să fie subliniate și purtate în gând mai mult timp. Ceea ce m-a depărtat însă sunt două lucruri, cel puțin așa le-am văzut: o mare parte din carte nu mi-a adus nimic memorabil, pentru că am considerat că nu sunt decât în fața unei alte povești de dragoste, așa cum sunt multe altele; de asemenea, personajele principale, deși interesante la prima vedere, chiar nonconformiste, par construite distant, fără personalitate, un pic plictisitoare. Mai antrenante, mai puternice sunt cele secundare, chiar dacă în economia romanului, acestea sunt neînsemnate.

Poate fi doar un punct de vedere, desigur, dar atunci când scrii o poveste despre nefericire, o temă care abundă în literatură, trebuie să impresionezi cu detalii inedite și inovative, care aici lipsesc. Doi străini de aproximativ patruzeci de ani se ciocnesc într-o seară la Paris și, întâmplător sau nu, decid să petreacă 24 de ore împreună pentru a uita de durerile și nefericirile lor.

”N-aveam nici cea mai mică șansă să o scot la capăt singur, iar motivul era foarte simplu: iubisem prea mult ca să mai fiu în stare să trăiesc doar cu mine însumi. Era o imposibilitate absolută, organică: tot ceea ce făcea din mine un bărbat era la o femeie. Știam că lumea spunea uneori despre noi, aproape pe un ton dezaprobator: ”Trăiesc exclusiv unul pentru celălalt”. Eram întristat de răutatea acestui ton, de lipsa lor de generozitate și de indiferența rece față de comunitatea umană. Fiecare iubire fericită poartă drapelul nostru: ar trebui să aibă milioane de susținători. Solidaritatea noastră este îmbogățită de tot ce ne luminează. Bucuria unui copil sau tandrețea unui cuplu strălucesc pentru toată lumea, sunt întotdeauna un loc însorit. O deznădejde din iubire care-și pierde nădejdea în iubire este o contradicție foarte ciudată.” (pag. 35-36)

Amândoi sunt foarte supărați pe viață, sunt deprimați, venind după momente foarte triste: Michel tocmai a fost părăsit de parteneră, care a decis să se sinucidă; Lydia și-a părăsit de câteva luni soțul, devenit invalid și pe care dă vina pentru moartea fiicei, într-un accident. Nu este clar ce-și doresc unul de la celălalt, întâlnirea și orele petrecute sunt doar o formă de a trece mai ușor peste singurătate și peste clipele de nefericire:

”Nu vom începe prin a muta munții. Fii liniștită, munții ne vor găsi pe noi. Dacă-ți imaginezi că, în acest moment, o parte din mine spune ”cât te lasă inimă, doamnă”, te înșeli. Și nu-ți spun: ”Te iubesc”. Îți spun: ”Să încercăm.” Nu există nici un motiv să respectăm nefericirea. Nici unul.” (pag. 119)

Chiar dacă volumul are suficiente dialoguri, acțiunea se poartă mai mult în gândurile celor două personaje principale, iar subiectul este doar schițat, lăsat mai mult la imaginația cititorului. De aceea, poate, a doua citire a volumului este necesară, înainte de a da verdicte categorice, așa cum am tendința să o fac. Desigur, la prima vedere, recunosc că mi s-a părut o carte destul de banală, plină de un limbaj confuz și pretențios, despre dorința de a ne îndepărta, într-un fel sau altul, de singurătate și mai ales de nefericire. Cel mai ușor este să-ți găsești un partener potrivit pentru acest drum întortocheat.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.