„Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot”, de Doina Ruști
Editura Litera, București, 2021
Un portret bogat documentat și colorat al secolelor demult trecute, dar nedispărute din perspectiva așezării societății și obiceiurilor omenescului. Cu maximă aplecare asupra ”ciudățeniilor amoroase”, cu nimic mai ciudate decât cele pe care le întâlnim și în zilele noastre.
Epoca fanariotă în Romania, secolele XVII – XVIII și primele decenii ale sec al XIX-lea a avut printre aspectele negative și importante contribuții la dezvoltarea politică, legislativă, socială, administrativă, culturală și artistică ale Țărilor Române.
Ceea ce realizează Doina Ruști cu scrierile sale inspirate din această zonă istorică (trilogia Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii și Homeric, la care se raliază și Zogru și Paturi oculte) reprezintă o întreprindere meritorie nu numai pentru faptul că scotocește cu multă acribie prin arhivele timpului, că scoate la lumină – din dulapuri năpădite de păianjeni – schelete de mult uitate, ci și pentru că imaginația sa creatoare reușește să completeze găurile negre, prezentând cititorului personaje vii, atractive, acționând credibil, câștigându-i simpatia, înțelegerea psihologică și până la urmă familiarizându-l cu epocile trecute, care ne-au format pe noi, cei de astăzi (cu multe dintre defecte preluate peste timp 🙂 ).
Familii fanariote boierești importante, accesând la scaunele domnești din Țările Române… Cantacuzino, Ghica, Mavrocordat, Mavrogheni, Moruzi, Rosetti, Suțu, Ipsilanti au avut o mare importanță și un rol creativ la trecerea societății românești, din feudalism către epoca modernă. Cu uimire în ceea ce-i privește în special pe marii principi fanarioți memorabili Gheorghe și Alecu Moruzi.
„Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” este, așa cum am mai spus, un deliciu de lectură al iubitorilor istoriei, ai Bucureștiului în acest caz (și nu numai). Începând cu condiția grafică a volumului apărut la Editura Litera și purtând autograful olograf al autoarei, continuând cu împachetarea elegantă sub legătura catifelată a unei funde și nu în ultimul rând selecția bogată a ilustrațiilor color preluate din biserici, albume, muzee… sub semnături de seamă precum Carol Pop de Szathmary, Amedeo Preziosi, Jean-Étienne Liotard, operele istoricului V.A. Urechia etc.
Fiecare istorisire a volumului are legătură cu amorul – dar și cu umorul, pentru că Doina Ruști are pe lângă un simț al istoriei și un simț al umorului de înaltă calitate. Pornind de la multele înscrisuri găsite în Arhivele Naționale … legislative, administrative, civile, consultându-i și pe istoricii în materie (și ”trebuie să vă spun de la început că nimic în lume nu are atâta forță cum are scrisul de mână. În el se află mintea, ambiția și, nu în ultimul rând, emoțiile adevărate ale unui om” – autoarea), Doina Ruști, cu o imaginație perfect mulată pe spațiul și timpul fanariot, crează istorisiri ale unei lumi și atmosfere pasionante, încântătoare și credibile cititorului secolului XXI.
Cu mult umor, Doina Ruști ne spune: ”Nu știu dacă Ioniță și-a pus întrebarea, dar eu mi-o pun: cum de aveau timp domnitorii ăștia fanarioți să citească reclamațiile unor particulari, să dezlege micile scandaluri din mahalale”, pentru că în zilele noastre suntem atât de departe de această aplecare către necazurile ”supușilor”.
Istorisirile acestui volum ne vorbesc, prin intermediul cuvântului – amor – rezistent prin veacuri, despre ce reprezenta el în fond, despre ce însemna bărbatul, despre ce însemna femeia în societatea timpului – aceasta mai nimic uneori, căci rar i se pomenea numele în înscrisuri (dar întâlnim și femei ”scorpion” – care înțeapă victima și apoi se pune la adăpost cu averea fraierului).
Și iată un citat trist dar realist privind femeia: ”Soarta Fetei fără nume era în sfârșit hotărâtă. Oricum ea nu are de spus niciun cuvânt în toată povestea. Îi rămâneau totuși două soluții de a-și mai ajusta viața: fuga în lume sau desfrânarea”.
Ne mai vorbesc istorisirile din acest volum despre ce însemna căsătoria, în ce condiții se încheia, care erau legile și pedepsele în cazurile în care nu se respectau (căci existau și legi și pentru cei care nu le respectau existau și pedepse care se aplicau – e drept că nu întotdeauna cu echilibrul necesar). Ne vorbesc aceste istorisiri și despre societatea timpului, despre clasele sociale, despre condiția de om liber și despre cea de om supus robiei, despre meseriile timpului, despre îmbrăcămintea și bijou-rile la modă, despre listele conținând zetrea fetelor la măritiș și valorile în taleri ale ale acestor dote, despre abundență și sărăcie, despre lăcomie și moderație, despre boli, pandemii, morți, moșteniri, dote tocate, fericiri iluzorii și despre fantasme și magie fără de care amorul și omul nu pot exita.
Și dacă vorbim despre umorul Doinei Ruști, iată câteva mostre cu care aceasta reușește să echivaleze ”un ieri cu ”un azi”:
”Barbu nu era orice, era SPP-ist la harem”;
” Zi de septembrie, caldă, îmbălsămată de parfumul ardeilor copți”;
”Jurământul ei a fost întărit cu blestem și cu plata aferentă – căci orice blestem, contra cost, se citea în biserică” ;
”Mulți oameni rămân consemnați prin istorii, fără să fi făcut ceva special. Sunt amestecați într-un mic scandal, apar ca martori, sunt pomeniți patetic. Nu contează cum e, ei rămân în istorie prin varii conjuncturi, ca și cum lumea n-ar apuca să înainteze fără numele lor. Acesta e și cazul lui Dobrin, o slugă din Ploiești, tip cu gura mare și cu opinii ferme care de multe ori se impuneau, fiind preluate de la alte slugi, respectiv putem spune că acest Dobrin vorbea elocvent, răsturnând uneori mersul lucrurilor, incitând alteori la revoltă, pe scurt – era influencer” ;
”Așa că face și ea ceea ce făcea orice mahalagiu sănătos: îi scrie lui vodă”;
Și pentru că ne vorbește despre amor, iată și în acest caz câteva mostre meșteșugite:
”În nopțile fierbinți, din cearșafuri se ridicau acele miresme care fac sângele să se miște mai repede și mintea să meargă mai bine, iar dimineața, la despărțire, dintre buzele acestor bărbați iubiți ieșeau petale albe, mici flori transparente, care după aceea, în timpul zilei, continuau să plutească peste oraș, împrăștiind parfumul dorinței, amețitor și plin de dureri”;
”Așa e cu femeile – dacă rămân la un singur bărbat, ajung ca săraca Băjeasca”;
Bărbatul-”șarpe tânăr și plin de speranțe … dezmierdat de niște cuvinte perfide”
Doina Ruști excelează și în descrieri, adevărate picturi în cuvinte:
”Călătorea într-o trăsură cu ciucuri, tapetată cu mătase în falduri, de un cărămiziu stins”;
”La sfârșitul zilei a treia, când a clipit luna îngropată în aburi, când s-a auzit cucuveaua în turnul orașului, între cei doi dueliști a coborât moartea. Toate geamurile au sărit țândări pe caldarâmul înfierbântat, iar sub ferestrele frumoasei femei a căzut un drac tânăr […] Spiritul diavolului îndrăgostit a supraviețuit în fumul tutunului, care mai păstrează și astăzi parfumul unei iubiri eșuate”; ”
Bucureșteanul iubitor de urbea sa călătorește împreuna cu Doina Ruști prin locuri cunoscute ale orașului de ieri și de azi: Mahalaua Gorgani, Mahalaua Olari, Lipscani, Curtea Veche, Colțea, Mănăstirea Sf. Sava și multe altele.
Și îmbrăcămintea și portul diferitelor clase sociale, femei și bărbați este detaliată cu fiecare ocazie:
”Avea o cămașă mai lungă, vărgată, peste care era încins cu un șal. Iar pe deasupra purta o hăinuță mai scurtă. Un fes au o eșarfă neglijent îmfășurată în jurul capului. Șalvarii strânși pe pulpa inferioară. Plus niște ghete rezistente din piele de bou. Pe deasupra purta un cojoc, tapetat cu pânză înflorată.”
Iar cataligele, – ”picioroange, la modă prin București când începeau ploile și se mocirleau ulițele” sunt prezentate chiar pe coperta volumului, pictura ”O femeie în costum turcesc, cu servitoarea la hammam” – de Jean-Étienne Liotard. O idee foarte bună de aplicat uneori și în Bucureștiul nostru contemporan.
Două dintre marile mirări/întrebări (cu umor?) ale Doinei Ruști mi-au atras atenția. Valabile și cu secole în urmă, valabile și astăzi… ” repetitio mater studiorum est”:
”Iată un motiv de meditație: să promiți, să girezi cu numele și reputația ta, ca apoi să nu te mai ții de cuvânt – era un lucru grav, pentru care puteai fi tras la răspundere. Oare când a încetat să mai fie un delict încălcarea promisiunii?”
Si la pagina 138, o istorioară despre vestitul Pazvante Chioru, ”Nici Bucureștiul nu scapă de urgia pazvangiilor. Iar printre faptele pe care s-a ridicat gloria lui Pazvantoglu, violarea femeilor e pe locul întâi. Bineînțeles, o minte aprinsă, poate de poet, îi îndulcește imediat atrocitățile, lansând zvonul că bietul Pazvantoglu fusese cândva, în tinerețe, victima unei iubiri toxice pentru o anume Anica, iar în numele acestei suferințe, a ordonat pazvangiilor săi să nu ierte nicio româncă. Acest brigand sadic, pe care Iancu Jianu l-a lăsat fără un ochi, a ajuns un personaj legendar, nu de puține ori privit cu admirație. […] Dacă vă întrebați cine este de vină pentru triumfurile netrebnicilor, nu rămâne decât să aruncați în jur o privire și cu siguranță veți descoperi un poet care își irosește cuvintele pentru a întări jilțul pompos al unui infam. Iar pe lângă o gură aurită se află întotdeauna un purcoi de bani. Însă țineți minte: banii singuri, fără vorbă de poet, nu mișcă faptele spre cartea istoriei”. Și ca un strigăt al autoarei: ”În general, nu poți să nu te-ntrebi de ce rezistă personajele negative. De ce nu-i dă nimeni jos pe dictatori? Cum de nu vede nimeni ipocrizia, prostia sau cruzimile unor oameni? Cum de sunt votați în continuare?”
Nu închei fără a vă spune că cititorul Doinei Ruști are ocazia să se familiarizeze cu denumirile în timp ale diferitelor profesiuni civile și funcții oficiale, dar și cu denumirile unor materiale sau piese de îmbrăcăminte, sau bijuterii sau meserii sau chiar expresii, cum ar fi: ”a-ntins copita în fața casei și dus a fost” 🙂
Vă invit să vă delectați cu interviul lui Lucian Mîndruță cu Doina Ruști, care a avut loc la Muzeul Literaturii Romane.
Neapărat să citiți ”Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot”! Și nu uitați: atunci priveam către Stambul pentru a fi în pas cu moda. Azi avem o deschidere mult mai largă 🙂
