“Che Guevara sau mistificarea istoriei”, de Jacobo MachoverPro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2008
Traducere din limba franceză de Cristina Livia Vasilescu
Puteti cumpara cartea acum, de pe Tamada.ro.
Figura lui Che Guevara a devenit mitică, legendară, simbolică, un adevărat loc comun pentru o parte a lumii contemporane chiar dacă avântul guevarist s-a mai domolit, el încă reprezintă port stindardul tuturor dezmoşteniţilor şi naivilor din lume, o figură sexy numai bună de imprimat mii şi mii de tricouri. O figură trendy de revoluţionar glossy.
Volumul “La face caché de Che” scris de Jacobo Machover, tradus cu titlul Che Guevara sau mistificarea istoriei[1] reuşeste să distrugă această imagine (în care noi oricum nu am crezut niciodată ) idilică. Dar cine este Jacobo Machover? S-a născut la Havana în anul 1954 exilându-se cu familia în anul 1963 în Franţa unde a devenit profesor la Universitatea Paris XII şi la cea din Avignon dar şi scriitor şi jurnalist cultural, publicând în le Magazine littéraire şi Libération fiind corespondentul publicaţiilor cubaneze din exil Diario 16 şi Cambio 16. Este doctor in studii latino-americane.
A scrie critic despre Guevara nu este facil într-un spaţiu public şi politic în care Stânga comunistă continuă să joace un rol important chiar dacă din ce în ce mai redus, rezultatele alegerilor dovedind că doctrina comunistă, în multiplele ei nuanţe, continuă să aibă adepţi spre uimirea şi debusolarea noastră. Pe de alta parte decât să ai partide comuniste camuflate mai bine le ai la vedere.
Cartea lui Machover dovedeşte că Guevara este un alt exemplu al nevoii de a mitifica, de a fabrica legende caracteristică atât de specifica minţii umane dintotdeauna. Ce să spunem de această sete în secolul al XX-lea, unul atat de impregnat de ideologii politice? A fost o sete cu multiple accente criminale. Grav este atunci cand astfel de figuri pseudo-legendare isi mentin prezenta în spatiul public dupa ce timpul istoric care le-a creat a apus iar adevarul despre personajul istoric a iesit la iveala demonstrand ca fanteziile avute in legatura cu acel om nu erau decat…fabulatii. Volumul scris de Jacobo Machover indrazneste sa demitizeze figura lui Ernesto Guevara aratand/ dovedind ceea ce stiam de mult, impostura unui personaj care prin destinul sau trist, autoprovocat, a reusit sa se strecoare in constiinta prea multor oameni. Machover isi urmareste personajul de-a lungul numeroaselor sale aventuri si are darul de a mentine naratiune alerta, citînd deseori din însuşi personajul studiat care, în buna traditie a revoluţionarilor secolului trecut nu s-a multumiti sa foloseasca arma, sa ucida cu sange rece, sa raspandeasca teroarea dar a avut si orgoliul de a-si teoretiza arta revolutionara. Care retrospectiv ni se pare de natura explicit penala “Executiile nu sunt doar o necesitate pentru poporul Cubei, ci si o datorie impusa de acest popor.” sau “Am împuşcat; impuscam si vom continua sa impuscam atat timp cat va fi nevoie. Lupta noastra este crancena”(din cuvantarea rostita tocmai de la tribuna ONU) sau “orice revolutie comporta, inevitabil, o parte de stalinism.” Adica o multitudine de asasinate motivate ideologic (anumite categorii sociale nu intrau in grila comunista). Pana si Al Qaida s-ar regasi in cuvintele lui intelepte “Razboiul trebuie purtat pana acolo unde-l duce dusmanul: la el acasa, in locurile lui de distractie; e nevoie de un razboi total.”
Dupa victoria los barbudos si instaurarea comunismului in Cuba Che a detinut mai multe responsabilitati, printre care, cea mai sangeroasa, a fost cea de comandant-sef al inchisorii din La Cabana, post pe care-l va ocupa incepand cu data de 3 ianuarie 1961 si până în luna iulie, de responsabil al Comisiei de epurare. Che a ordonat executarea a aproape o suta optezeci de sentinte de condamnare la moarte. A fost si presedintele Bancii Nationale a Cubei si ministru al Industriilor chiar daca habar nu avea nici de finante si nici de economie, insa stiinta revolutionara, stim bine, poate trece peste astfel de detalii minore. In ciuda demnitatiilor, argentinianul “Ernesto Che Guevara nu-si gasea locul. Pentru a-i satisface nazuintele lui de cavaler ratacitor de mic condotier al secolului al XX-lea (cum se califica el insusi) Fidel Castro l-a trimis sa apere cauza revolutiei cubaneze peste tot in lume, facand din el un ambasador itinerant in locul ministrului Afacerilor Externe”[2] Este relativ putin cunoscut faptul ca Che Guevara a fost manevrat si sacrificat de catre Fidel Castro. Perdeaua de fum propagandistica lansata de numeroasele centre de propaganda si influenta din Occident dar si din tarile comuniste au ocultat acest adevar caci inainte de a deveni o victima a CIA si armatei boliviene, Che a fost abandonat de catre marele sau prieten si tovaras de lupta, Fidel Castro, care s-a supus cu multă bucurie pretentiilor sovietice de a-l inlatura pe Guevara dupa ce acesta a criticat voalat puterea sovietica in timpul unui congres la Alger. E drept, si ideologic Guevara tindea catre maoism si nu catre calduta dar inteleapta doctrina sovietica a convietuirii dintre cele doua sisteme (caci nomenklatura comunista avea nevoie de popoarele supuse si nu de milioane de cadavre in orase topite de bombele nucleare americane). Caci Castro si Guevara doreau confruntarea cu orice pret ceea ce avand in vedere arsenalele nucleare ale ambelor tabere ar fi fost sinucidere garantata. In plus, combativitatea lui Guevara aducea si a trotkism cu al sau principiu al revolutiei permanente, un motiv in plus pentru a fi inlaturat. Devenind indezirabil pentru Castro dar putând fi in continuare util pentru a crea probleme inamicului a fost aruncat în fostul Congo belgian unde a condus un grup de luptatori comunişti cubanezi, în majoritatea lor negri, care trebuiau să sprijine o actiune de guerilla locală îndreptată împotriva guvernului condus de Tshombe şi sprijinit de şeful statului major al armatei, Mobutu. Un previzibil eşec aşa cum au fost absolut toate republicile populare din Africa, din Europa si, in general, din intreaga lume.“Autoritatea morala a lui Che Guevara nu se prea făcea simţită în aceasta tara atat de diferita din punct de vedere etnic si cultural de Cuba, căzută pradă rivalitatilor tribale si unor convingeri pe care nu le intelegea deloc si pe care le asemana superstitiilor.”[3]
Dupa ce a spalat putina din Congo, intr-un mod prea putin demn a ajuns la refacere in RDG. Dupa cateva saptamani de antrenament militar in Cuba si-a inceput ultima aventura in Bolivia in fruntea a numai patruzeci si trei de oameni, fapt ce spune totul in privinta dorintei lui Fidel Castro de a scăpa definitiv de el. Chiar daca Che spera sa ralieze o parte din populatie la miscarea sa, aceasta asertiune s-a dovedit complet nefondata pe teren. Populatia locala fugea de el drept pentru care capturarea grupului nu a reprezentat decat o chestiune de timp. CIA il urmarea inca din Congo. “Bolivienii nu aveau deloc intentia sa-i crute pe prizonierii lor. Americanii, in schimb, considerau ca e preferabil sa-i pastreze pe Che si pe camarazii acestuia in viata, pentru a nu face din ei niste martiri.”[4] Necrutatorul si crudul Che (atunci cand se afla la putere in Cuba) devine foarte uman in timpul ultimei confruntari alegând calea logică, aceea de a se preda, inconjurat fiind de trupe mult mai numeroase in speranta si ca va fi judecat si doar condamnat la inchisoare (pedeapsa capitala neexistand in Bolvia). S-a inselat caci generalii aflati la putere in Bolivia in acea perioada au ordonat asasinarea lui.
Cam de acest scenariu avea nevoi Fidel Castro pentru a-l transforma intr-un mare erou cubanez dar si al miscarii comuniste mondiale. Iar eroii sunt preferabil oamenilor in viata, potentiali concurenti la impartirea tortului puterii absolute. “Conditiile sordide in care a fost ucis Ernesto Che Guevara vor face ca imaginea lui sa devina si mai puternica; nu va fi imaginea unui om ucis in lupta, ci cea a unui martir dezarmat, asasinat cu sange rece.”[5] Odata mort, Guevara era o marfa excelenta pentru propaganda comunista caci putea fi ambalat in culori atractive in care orice nemultumit sa se regaseasca (si iata ca recent chiar si altermondialistii si l-au insusit cu bucurie). Machover considera ca “Legenda ţesută în jurul lui Che este, în primul rând, o creaţie franţuzească ce s-a internaţionalizat cu trecerea timpului. În timpul vieţii, Guevara stârnea un amestec de respect şi de teamă. Odată mort, numele şi imaginea lui au devenit sacre.” Era respectat probabil atunci cand avea puterea de a decide viata sau moartea detinutilor sai.
Opera lui Guevara a fost tradusa si publicata si in Romania de catre prestigioasa editura Polirom (Jurnal pe motocicleta in 2008, Jurnalul revolutiei cubaneze si Jurnalul bolivian – 2010). In prezentarea unui dintre jurnale am fost surprinsi sa regasim si un fragment din prefata scrisa de insusi marele El Lider Maximo, Fidel Castro (asta da paradox!) care debiteaza truismele revolutionare cunoscute. Ceea ce surprinde este faptul ca detestatii americani, pe care Guevara i-ar fi impuscat cu frenezie au produs un film semi-apologetic despre viata revolutionarului argientinian. Cele doua volume de memorii ale lui Che Guevara, Jurnalul revolutiei cubaneze si Jurnalul bolivian, au stat la baza filmului Che. Realizat in 2008 de Steven Soderbergh, cu Benicio del Toro in rolul principal filmul a fost distins cu premiul Festivalului de la Cannes si premiul Goya, pentru cea mai buna interpretare si cea mai buna productie In mod frustrant pentru victimele sale “viata lui Che si, mai mult, moartea sa ii inspira pe multi poeti, artisti si muzicieni. Dar pentru a se intampla astfel, a fost necesar sa se pastreze tacerea asupa ticalosiilor unui om care actiona in calitate de gardian si, totodata, de calau.”[6] Descoperim motivul existential primordial al lui Ernesto Che Guevara „Orice actiune a noastra e un strigat de razboi impotriva imperialismului… Oriunde ne-ar surprinde moartea, fie ea binevenita cita vreme strigatul nostru de lupta a ajuns la o ureche receptiva si o alta mina se intinde sa ne preia armele…” De altfel toate trasaturile sale denota un fanatism fara limite care se aseamana doar cu cel al lui Dzrejinski si Lenin, la mare distanta totusi de niste minti diabolice, de acord, dar calculate, eminamente politice precum Stalin sau Castro.
Anumite figuri par a ramane imune la eroziunea timpului sau uzul ratiunii păstrându-şi puterea de a fascina în ciuda tuturor evidenţelor căci omul intotdeauna a avut nevoie disperata sa creada intr-un alt semen de-al său a carui destin transcede regulile banalitati de zi cu zi. Iraţionalul a jucat un rol primordial in susţinerea ambelor spectre politice extremiste ale secolului trecut. In ciuda acestor circumstante aparent atenuante agitarea în continuare a figurii lui Che Guevara si curatarea personalitatii lui de orice pacate sangvine este iritantă căci Guevara nu a fost doar un simplu călător pe motocicletă, un medic ratat, un ziarist sau un scriitor romantic (chiar dacă s-ar fi rezumat la acest statut ar fi fost dificil să ascundă incitările la crimă) ci un guerilleros de frunte, demnitar de prim rang al noii puteri revolutionare cubaneze care se staliniza incetul cu incetul. Această evolutie nu are voie să fie stearsa cu buretele dintr-o minimă decenţă doar pentru că la un anumit moment a intrat în disgraţia lui Castro şi a sponsorilor lui sovietici fiind executat cu sange rece de militarii bolivieni instruiti de CIA. Daca tricourile cu Hydrich sau Eichmann sunt rare, nu acelasi lucru se intampla cu cele cu Guevara. De acord, guerilerosul argentinain este mult mai sexy si rebel insa fanatismul lui ramane in doze la fel de substantiale. In plus, lui Guevara i se aplica cu maxima scrupulozitate sentinta lui Hristos “Cel ce scoate sabia, de sabie va muri si va pieri (Matei 26, 52). „ Che Guevara şi Fidel Castro sunt cele două feţe ale aceleaşi monede: aceea a unei sângeroase utopii. Puterea lor de seducţie nu ţine decât de o nemăsurată capacitate de orbire a numeroşilor lor simpatizanţi care n-au vrut niciodată să se aplece prea mult asupra cadavrelor abandonate pe drum de aceşti revoluţionari implacabili.” [7]
Puteti cumpara cartea acum, de pe Tamada.ro.
[1] Apărut la Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2008, traducere din limba franceză de Cristina Livia Vasilescu
[2] Op. cit., pag.73
[3] Ibidem, pag.86
[4] Ibidem, pag.97
[5] Op. cit., pag.102
[6] pag.114
[7] pag. 120
