„Parvana, fetița din Kabul”, de Deborah Ellis
Editura Frontiera, București, 2025
Traducere: Ilinca Gângă
Lumea noastră merge spre o direcție tot mai greșită. Am uitat cu desăvârșire cum e să fim oameni. Oameni cu literă mare, pentru care contează binele, dreptatea și verticalitatea. Ne gonim tot mai tare după like-uri, vizualizări și acea doză ieftină de dopamină pe care ne-o dau show-urile televizate. În toată această „mâzgă socială”, câteodată poți da peste lecții de curaj. O astfel de lecție am găsit în romanul grafic „Parvana, fetița din Kabul” de Deborah Ellis, tradus la Editura Frontiera.
Parvana este o fetiță care trăiește în Kabul și încearcă să reziste în fața provocărilor apărute în țara sa odată cu instaurarea regimului taliban. Are un tată minunat, fost profesor, care vinde la piață cărțile din biblioteca, astfel încât să câștige o bucată de pâine. Până aici istoria pare să fie aproape idilă, doar că, la un moment dat, tatăl este arestat și fetița rămâne doar cu mama și sora sa într-o țară deloc prietenoasă femeilor. Cum va supraviețui? Cum va rămâne om în acest întuneric care se întinde tot mai tare și cuprinde întregul Afganistan?
Nu spun de multe ori că mi-aș dori ca o carte să fie studiată în școală, dar de această dată nu mi-e frică să o zic. Iată un roman grafic excelent, pe care ar trebui să-l citească fiecare copil de la 10 ani în sus. Deborah Ellis reușește să transmită un mesaj important: curajul nu are vârstă și nici apartenență socială. Un om mic, o puștoaică, poate răsturna o lume întreagă doar pentru a-și apăra familia. Câtă reziliență în sufletul Parvanei, câtă tărie de caracter, câtă neînfricare…
Ceea ce impresionează de la primele pagini este refuzul autoarei de a transforma povestea într-o narațiune eroică în sens clasic. Parvana nu este o „fetiță specială”, predestinată curajului, ci un copil obișnuit pus în fața unor alegeri imposibile. Curajul ei nu este spectaculos, ci cotidian: să iasă din casă, să vorbească, să existe. Romanul grafic surprinde foarte bine această formă de eroism minor, repetitiv, epuizant.
Din punct de vedere tematic, cartea atinge pe mai multe niveluri. În primul rând, este o poveste despre dreptul la educație, într-o lume care îl suspendă arbitrar. Tatăl Parvanei îi spune povești, o învață să gândească, să pună întrebări, iar această educație informală devine una dintre puținele forme de rezistență. În al doilea rând, romanul este o reflecție dură asupra rolurilor de gen, construite artificial și impuse prin violență. Faptul că Parvana devine „vizibilă” doar în momentul în care este percepută drept băiat spune mai mult decât orice discurs teoretic despre inegalitate.
Adaptarea grafică joacă un rol esențial în transmiterea mesajului. Ilustrațiile sunt sobre, dominate de tonuri terne, prăfuite, care reflectă atât peisajul urban al Kabulului, cât și atmosfera psihologică a poveștii. Nu există cadre inutile sau detalii decorative. Violența nu este niciodată exploatată vizual. Ea este sugerată, lăsată să existe în golurile dintre cadre, în privirile personajelor, în spațiile goale. Această alegere stilistică este una extrem de potrivită, mai ales pentru un public tânăr, pentru că refuză senzaționalul și cultivă empatia.
Unul dintre cele mai puternice aspecte ale romanului este modul în care vorbește despre feminitate ca solidaritate, nu ca victimă. Relația dintre Parvana și celelalte femei, mama ei, sora, dar și alte fete aflate în situații similare, construiește o rețea fragilă de sprijin.
De asemenea, cartea reușește să vorbească despre război din perspectiva copilului. Războiul este prezent peste tot, dar rareori în prim-plan. El se infiltrează în viața de zi cu zi, în lipsuri, în tăceri, în frică. Această abordare face ca lectura să fie cu atât mai apăsătoare, pentru că nu oferă momente de respiro sau distanțare.
„Parvana, fetița din Kabul” este o carte extrem de actuală, mai ales în contextul reîntoarcerii talibanilor la putere și al restrângerii drastice a drepturilor femeilor în Afganistan. Dincolo de valoarea sa literară și artistică, romanul are o funcție etică și educativă clară. Nu predică, nu moralizează, dar obligă cititorul să se întrebe ce înseamnă libertatea atunci când nu mai este garantată și cât de ușor poate fi pierdută.
