”Cartea râsului și a cercetării. Ce se întâmplă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex”, de Radu Parashivescu
Editura Humanitas, București, 2017
Despre cărțile lui Radu Paraschivescu, am tot scris în ultimii ani pe Filme-cărți.ro și v-am recomandat întotdeauna volumele sale pentru felul în care vă vor binedispune și vă vor relaxa. Desigur, e necesară și un pic de deschidere, și oarece minte, pentru că deseori el lovește, ironic și nu numai, în clasa politică de un anumit tip, fie când vorbim despre perlele culese din gura politicienilor, fie în proza scurtă, fie în eseuri.
La fel este și cel mai recent volum al său, ”Cartea râsului și a cercetării”, care este o alegere potrivită pentru zilele de iarnă, când corpul și mintea au nevoie de relaxare la gura sobei sau la căldura caloriferelor. Despre ce e vorba? Ei bine, cu toții ați auzit, de-a lungul timpului, de celebrele cercetări, de obicei britanice, în care totul pare studiat cu atenție, dar totuși dau cele mai stranii rezultate. Astfel, am aflat că ciocolata nu îngrașă aproape niciodată, că băutura prelungește viața, că învățatul de cuvinte noi produce același efect precum orgasmul (de unde și subtitlul ironic al cărții). De altfel, de aici a venit și impulsul lui Radu Paraschivescu de a scrie acest volum:
”E vital să poți distinge între vizionarism și impostură. Între geniu și șarlatania de ultimă speță. Iar asta mă aduce la al doilea motiv pentru care m-am decis să scriu Cartea râsului și a cercetării: nevoia de a cerne grâul cercetării de neghina escrocheriilor. Ea e dublată de dorința de-a le deschide ochii credulilor și de-a le crește, fie și atâtica, nivelul de vigilență (firește, în ideea că vor exista creduli care vor cumpăra și citi cartea).” (pag. 9)
Volumul este împărțit în două părți mari, una dedicată fenomenului românesc – Chipul românesc al imposturii –, a doua cercetărilor și cercetătorilor străini – Rădăcini planetare. Prima parte, cea românească, este una a lipsei de miză și de subtanță a cercetărilor românești în orice domeniu; nu că nu ar exista cercetători de seamă și cercetări științifice importante, dar ele se pierd în marasmul cotidian și suferă de o lipsă de încredere din cauza condițiilor istorice, respectiv încoronarea cu titluri peste titluri a Elenei Ceaușescu, dar și, mai aproape de noi, chiar în prezent, existența a sute și mii de masteranzi și doctori în politica românească, mulți dintre ei plagiatori dovediți. În aceste condiții, cum să mai ai încredere în cercetările românești? În plus, se mai adaugă o categorie, deținuții cu nume care află că au posibilitatea să scape mai repede de la închisoare mimând că scriu ”lucrări științifice”:
”O parte a opiniei publice începe în sfârșit să murmure: Ăștia își bat joc de noi? Răspunsul e evident: Da, bineînțeles, exact asta fac. Și nu sunt singuri. I-au luat complici pe editorii care le publică furtișagurile, pe consultanții științifici care le dau avizul și pe judecătorii care dispun, pe acest temei, eliberarea înainte de termen. Sigur, într-o țară unde poți fi premier sau ministru al Educației după ce ești dovedit ca plagiator se pot întâmpla tot felul de anomalii. Și chiar se întâmplă.” (pag. 35)
Nu este numai un ton serios și oarecum justițiar în prima parte a cărții, ci ajungem și pe tărâmul ironiei, mai ales când vorbim de medicamentele și tratamentele minune de la televiziuni și din presa scrisă. Sunt analizate câteva dintre pilulele care slăbesc, gen Guaran-T Slim, Vita Energy sau Super Slim. Cât de creduli sunt unii oameni, cât de idioți sunt și cei care promovează astfel de produse ”excepționale”!
A doua parte a volumului rămâne pe tărâmul ironiei, studiind câteva dintre cele mai cunoscute cercetări științifice din diferite domenii, comentându-le cu sarcasm și ironie, în modul caracteristic lui Radu Paraschivescu. Pe lângă cele câteva exemple pe care vi le-am prezentat mai sus, mai avem: bărbații care se uită la sânii unei femei timp de zece minute zilnic își prelungesc viața cu cinci ani; mărimea încălțămintei bărbaților indică tendința acestora de a înșela; bărbații se tem de chelie mai tare decât de impotență; posesoarele unui fund generos sunt mai inteligente și mai sănătoase decât cele cu fundul mic; persoanele care beau alcool trăiesc mai mult. La fiecare astfel de cercetare fără sens, Radu Paraschivescu o completează sau o comentează, punându-i în evidență lipsa de sens:
”Se trece nepermis peste alte particularități vestimentare ale celor 1.500 de angajați care au fost chestionați în cadrul studiului. Astfel:
-bărbații care poartă pantofi negri ajung la serviciu în medie cu 38,4 secunde mai devreme decât cei care poartă ceasul pe mâna dreaptă;
-bărbații care își dau sacoul jos în timpul programului de lucru sunt mai expuși radiațiilor cuptorului cu microunde din bucătărie decât pistruiații și exoftalmicii episcopalieni;
-bărbații care arborează cravate cu model la locul de muncă au soții mai urâte decât cei care, în timpul programului, citesc studii imbecile decât bărbații care citesc studii imbecile în timpul programului;
-bărbații care vin trei zile la rând cu aceeași pereche de șosete la serviciu riscă să facă monturi mai repede decât cei care țin cu New York Knicks; etc. etc.” (pag. 128)
Concluzia? Un volum delicios, ca întotdeauna la Radu Paraschivescu, un volum din care ar trebui să învățăm, dacă nu am făcut-o deja, că nu tot ce zboară se mănâncă, după cum nu orice cercetare este verosimilă, nu orice minune e cu adevărat minune. Radu Paraschivescu chiar spune lucrurilor pe nume, deși nu toți proștii și banalii vor citi această carte. Închei chiar cu cuvintele sale, din finalul cărții:
”După cum nu-i de colea să susții fără să tresari că dacă te culci devreme ești prost, dacă te uiți la sâni de femeie trăiești mai mult, dacă bei vin roșu devii suplu și dacă te tatuezi scapi de boli. Trebuie să fii construit într-un anumit fel ca să poți debita asemenea enormități cu aerul solemn al celui care se pune în slujba omului și-i mai dă o șansă. Solemnitatea e, se știe, escorta preferată a prostului.” (pag. 189)
