„Brutăria cu poveşti”, de Carsten Henn
Editura Litera, Colecția Folio, Bucureşti, 2025
Traducere din limba germană de Valentina Georgescu
Printre amintirile puse cu mare grijă în albumul anului 2024 se află şi povestea lui Carl Kollhoff, un domn în vârstă aparent deloc diferit de „bunicii” întâlniţi adesea de noi toţi. Se spunea despre el că poartă pantofi vechi, butucănoşi, din piele neagră grosolană, o salopetă verde-oliv cu bretele, o pălărie cu borurile lăsate, de genul celor pe care le poartă de obicei pescarii şi o inconfundabilă pereche de ochelari care, deşi au rame cumpărate dintr-un magazin de antichităţi, ascund în spatele lentilelor doi ochi ageri. În tandem cu foşnetul jucăuş al paginilor, se făcea că aceştia din urmă se arătau deopotrivă senini şi trişti, vrând parcă a ne atrage tuturor privirea; căci din lumina lor va prinde viaţă povestea celui care a fost, la vremea lui, Negustorul de cărţi, a cărui lume tinde să se transforme într-un adevărat tărâm al cărţilor, unde fiecare ritm al paşilor se împleteşte cu vibraţiile gândurilor.
Căci cine nu a zâmbit şi tresărit, măcar o clipă, în faţa acelor istorisiri întâmplate odată ca niciodată, pentru a poposi, mai târziu, în preajma gurilor primitoare ale unei sobe, printre priviri curioase şi dornice de a călători pe tărâmul viselor, printre mâini prinse în freamătul jocurilor şi al grijilor? Fără îndoială, lumina blândă a delicatului fir se împleteşte cu întregul caleidoscop de culori şi umbre din care prinde viaţă un oarecare sat sau oraş, prezenţa lui putând fi întrezărită pe stradă, în autobuz, sau poate chiar…la brutărie. Iar atunci când tocmai slalomul tău îşi află răspunsuri nebănuite în zborul lui, povestea reîncepe a se ţese, în toată splendoarea.
De regulă, o brutărie se înscrie în lista acelor destinaţii din lumea cea mare pe care oamenii le frecventează pentru a cumpăra ceva proaspăt, gustos şi parfumat, în perspectiva unui eveniment sau a unui simplu ritual cotidian. Uneori, acelaşi magazin cu pâine poate coincide cu unul dintre locurile în care doamne şi domni se salută prietenos şi, aşteptând cu răbdare ca dorinţele să le fie satisfăcute, schimbă impresii despre mersul vieţii, despre vremea de afară şi despre multe alte veşti şi poveşti care atrag atenţia. Şi totuşi, istorii fascinante se pot scrie chiar şi de partea cealaltă a tejghelei, printre acele ingrediente, castroane, tăvi şi cuptoare care adăpostesc aluatul şi îl transformă în ceva bun şi hrănitor. Iar printre ele tronează, neobosit, Brutarul – acea prezenţă mult asemănătoare cu spiritul unui iscusit magician ieşit în cale pentru a îmblânzi lumea.
Povestea lui pare a se scrie mereu la fel, ca o interminabilă călătorie printre liste cu misiuni şi comenzi de a căror îndeplinire depinde tihna comunităţii. Dar ca prin vis, atunci când micul laborator înveşmântat de jos până în tavan în nuanţe de maro şi străjuită de rafturi şi obiecte închise la culoare începe a se reconecta la adevărata viaţă, mâinile şi bătăile inimii se prind într-un dans cum nu a mai fost altul. Născut din trecători paşi de balet, din sărituri dătătoare de siguranţă sau din figuri mai ample, el scoate la iveală acea înlănţuire de ritmuri şi vibraţii care, în tandem cu propriul nostru mers prin timp, înalţă viaţa la rang de grandioasă artă. Uneori, secretul stă în a-ţi da voie să stai şi să explorezi, în linişte, crusta şi parfumul, pentru ca mai apoi, cu răbdare, să pătrunzi în miezul aluatului care, la fel de răbdător, aşteaptă să fie frământat şi pus la dospit. Pe parcurs, nu trebuie decât să adaugi, la momentul oportun o anumită cantitate de făină, ulei, drojdie şi alte ingrediente care, prin frământări succesive, transformă aluatul într-un material numai bun de modelat şi cazat în tăvi. După o vreme, cuptorul îşi deschide primitoarea-i uşă, găzduind aluatul şi continuând călătoria de la reţetă la farfurie. La început, prin contur fărâmituri care, unindu-şi forţele, dau naştere acelor pâini întregi, coapte, calde şi parfumate care abia aşteaptă să fie servite cu sare.
Iar din acest moment, jocul este reluat, la nesfârşit. Dar ce rămâne în urmă este, de fiecare dată, mirosul şi gustul de pâine proaspătă. Ajunsă în mâinile tale, ea te îndeamnă şi te învaţă să transformi fiecare zi într-un prilej de a-ţi lăsa sufletul şi mintea să devină flexibile, îmblânzind umbrele trecutului şi privind, cu seninătate în faţa vieţii care, asemenea unui cuptor, te coace şi te pregăteşte, clipă de clipă, pentru inevitabilul examen cu o singură şi foarte grea întrebare. Căci de vei încerca să afli exact cât timp mai poţi dansa după ce muzica s-a oprit, glasuri prietenoase vor evada din Brutăria cu poveşti pentru a te învăţa, printre altele, că fiecare om este rânduit în lume pentru a trăi, a iubi şi a răspândi în jurul nostru frumosul, binele, bucuria, speranţa şi dragostea de viaţă. Iar de se va mai întâmpla să obosim şi doar să pâlpâim, asemenea stelelor care se pot vedea doar noaptea, când graniţele realităţii îşi pierd conturul şi gândurile sumbre îşi întind tentaculele lungi, nu trebuie decât să ne amintim, în linişte şi cu răbdare, de povestea pâinii. Născută şi crescută între cei patru pereţi ai brutăriei, ea călătoreşte neîncetat printre timpuri şi oameni, amintindu-i mereu pe cei care, în vreme ce au lansat-o în arena privirilor şi mâinilor, ne-au demonstrat că partiturile care alcătuiesc muzicile vieţii se pot compune şi rescrie la nesfârşit. Fără să prinzi bine de veste, ele transformă paşii neîncrezători în gesturi elegante şi mişcări hotărâte care pot trezi amintiri, stârni admiraţii sau chiar deschide alte culoare misterioase, care leagă faptele şi ţesăturile vieţii de tărâmul viselor.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.amazon.com/, https://www.facebook.com/librariumcarteadenisip.)
