Bariera Vergului sau Viaţa unui băiat de Bucureşti”, de Gheorghe Parusi
Editura Compania, Bucureşti, 2009
Poti cumpăra cartea acum pe site-ul Editurii Compania.
Vechi cunoscător al Bucureştilor, un adevărat iubitor al Capitalei, Gheorghe Parusi ne povesteşte în „Bariera Vergului” viaţa unui băiat de Bucureşti. Şi ne aflăm în faţa unui om simplu, care ne relatează cu patos şi pasiune lucrurile obişnuite care i s-au întâmplat de-a lungul anilor.
Nu a avut hobby-uri ieşite din comun, nici întâmplări extraordinare, a plecat dintr-un cartier modest al Capitalei (iar după citirea cărţii, chiar te întrebi, în necunoştinţă de cauză, unde era sau este strada Frunzei 25), pentru a trece prin lumea învăţământului – profesoraş la Vlăhiţa-uzină (aţi auzit de ea?) până în funcţia de şef serviciu la Biblioteca Academiei. Şi, să nu uităm, autor de calitate în ultimii ani al unor volume interesante, cum ar fi Cronica Bucureştilor întocmită din document şi sentiment şi Cronologia Bucureştilor (20 septembrie 1459-31 decembrie 1989).
Povestea este plină de umor şi haz de situaţie (uneori şi de necaz, în plină prohibiţie de lumină şi căldură în Bucureştii ceauşişti), viaţa autorului Gheorghe Parusi fiind plină de momente de vitalitate, de prietenie şi de bun-simţ: „De belea ne-au scăpat tot comuniştii, săracii, pentru că prin ianuarie 1949 au desfiinţat jandarmeria. Aşa că l-au pus pe Dimancea pe liber, iar el şi nevastă-sa şi-au luat calabalâcul şi au plecat în Oltenia, de unde veniseră. Când au ieşit cu camionul în stradă, Lungeanca, totdeauna pe fază, le-a urat din toată inima „Arză-v-ar focu’ să vă arză!”, ca să aibă căldură la drum lung”.
A trecut şi el prin comunismul profund, prin lumea Partidului unic. Nu s-a dat la o parte şi îşi recunoaşte apartenenţa şi locul destul de important pe care l-a jucat la nivelul instituţiei la care lucra. Din simplu membru a devenit preşedinte de sindicat, omul bun la toate, de la redactarea unor „dări de seamă profunde”, pline cu laude la adresa Conducătorilor şi alcătuite din pagini de citate din volumele de Opere până la organizarea adunărilor de aplaudaci sau repararea de conducte sparte din cauza frigului: ”– Tovarăşu’ Parusi, darea de seamă e bună. Ai prezentat bine activitatea profesională din instituţie, propunerile pentru îmbunătăţirea calităţii muncii în Bibliotecă sunt şi ele judicioase, dar trebuie să-I faci şi o introducere politică, nu se poate fără.
– Gata, tovarăşu’ Jalbă, face băiatu’, de ce să nu facă!
Am copiat din zicerile lui Ceauşescu la plenara nu ştiu care, la al nu ştiu câtelea congres, şi am umplut cu astea prima pagină, intrând puţin şi într-a doua, ca să nu las fraza neispravită. Peste vreo două zile, Jalbă mi-a explicat cum stă treaba:
– Ştii, tov’ Parusi, mai vin ăia de la Partid să se uite peste materiale, dar nu trec niciodată de prima pagină. Dacă văd acolo chestiile astea cu partidul, cu congresul, cu Ceauşescu, atunci zic că-i foarte bună şi că merge, nu mai ai nicio bătaie de cap.”
Nu sunt lucruri de reproşat acestor memorii. Cu siguranţă, ele nu sunt o capodoperă şi au nevoie de o publicitate mai mare care să aducă „Bariera Vergului” la acelaşi nivel cu „Confesiunile unui cafegiu”, scrisă de Gheorghe Florescu, carte ce a făcut furori în rândul criticilor şi cititorilor în anii 2008-2009. Şi asta pentru că viaţa lui Gheorghe Parusi nu este cu nimic mai prejos decât cea a lui Gheorghe Florescu, ci, după părerea noastră, este chiar mai omenească, mai plină de bunătate şi bun-simţ, mai apropiată oamenilor obişnuiţi, care au plecat din mahala pentru a ajung, fără ocolişuri, în spatele blocurilor cenuşii din Colentina sau de aiurea. Şi, foarte important, fără compromisuri inutile.
Poti cumpăra cartea acum pe site-ul Editurii Compania.
