Bărbați fără femei, de Haruki Murakami

”Bărbați fără femei”, de Haruki Murakami

Editura Polirom, Colecția ”Seria de autor Haruki Murakami”, Iași, 2014
Traducere din limba japoneză de Iuliana și Florin Oprina

Moto: ”Într-o bună zi, devii deodată unul dintre bărbații fără femei. Ziua aceasta vine pe nepusă masă, fără cel mai mic semn sau avertisment, fără s-o simți sau s-o intuiești, fără să se anunțe cu un ciocănit sau un tușit. Dai un colț și te trezești deja acolo. Însă nu te mai poți întoarce. Odată ce ai dat colțul, devine singura lume pentru tine. Iar în acea lume te numeri printre ”bărbații fără femei”. La plural, infinit de rece.”

Mă așteptam la un altfel de Murakami, mai ales că subiectul ales pare a fi incitant. Cu toate acestea, chiar subiectul ales a devenit banal sub scriitura lui Haruki Murakami, pentru că autorul japonez, deși scrie bine, este foarte comercial și nu a adus nimic nou unul subiect deja prea dezbătut nu numai în literatură: lumea bărbaților care, dintr-un motiv sau altul, s-au îndepărtat de femei sau au fost respinși de acestea (e drept, găsim și multă speranță pentru viitor în unele dintre povestirile din acest roman).

Lipsește magia, lipsește fantasticul (și aici, cu mici excepții), atât de prezente în celelalte romane și sunt înlocuite cu o anumită normalitate, banalitate, deși povestirile sunt din cele mai diverse și ating și alte subiecte precum problema identității sau a timidității, problema sexualității sau a omului solitar aflat pentru prima oară într-un contact direct și nemijlocit cu ceilalți oameni. În ciuda categorisirii acestui volum de către mine ca fiind banal, au fost câteva povestiri care mi-au plăcut mult, care au o mai mică doză de banalitate și pot fi înțelese ca mesaje pentru niște suflete deloc obișnuite:

Povestirea ”Yesterday” ne aduce în prim-plan două personaje apropiate, dar care par a fi complet diferite: pe de o parte, Kitaru, un tânăr născut în Tokio, extravagant, ciudat și având concepții destul de nonconformiste cu privire la viață și mai ales cu privire la relațiile cu fata iubită, care și-a construit un accent propriu de Kansai (o regiune din centrul Japoniei, nu atât de îndepărtată de Tokyo precum îmi închipuiam), doar pentru că îi plăcea acea regiune; pe de altă parte, naratorul (poate chiar autorul, multe dintre povestiri având o pronunțată aparență de scriere autobiografică), care este inversul acestuia, un tânăr obișnuit, chiar banal, provenind chiar din Kansai, dar care a încercat și a reușit să își ascundă accentul dialectului după mai mulți ani petrecuți în capitala Japoniei.

Prietenia lor este una fără interes, chiar simpatică, de vreme ce pot discuta despre totul și orice, inclusiv despre familiile lor, despre faptul că unul dintre ei stă prea mult în baie sau traduce versurile din Yesterday-ul Beatles-ilor în limba japoneză trunchiată pe care o vorbește sau despre iubirile din tinerețe. De fapt, povestirea tocmai despre asta este, despre prietena lui Kitaru, care are o relație total amuzantă, ciudată, dar posibilă: se evitau tocmai ca el să termine studiile universitare pe care le ura, atunci când erau iubiți se țineau de mână sau doar se sărutau, niciodată mai departe, erau, cu alte cuvinte, de modă veche fără a-și stabili în prealabil un astfel de aranjament. Iar surpriza e cu atât mai mare, povestirea reușind să străpungă mintea cititorului, dăruindu-i mesajul că trebuie să trăiești clipa, să nu renunți la ceea ce iubești și să spui că iubești, că dorești până nu e prea târziu și șansa fuge de lângă tine.

În ”Șeherezada”, Murakami ne prezintă o poveste destul de neobișnuită, poate singura proză în care realitatea este înlocuită de o umbră de mister, pentru că nu știm aproape nimic despre Habara, bărbatul închis în casă din motive neștiute și care are parte nu numai de o menajeră, dar aceasta se transformă la nevoie și în prostituată, și în povestitoare. O Șeherezadă modernă, care îl introduce într-o lume aproape de basm, care s-a asemănat mult cu ceea ce am văzut acum câțiva ani în Bin-jip, filmul lui Kim Ki-duk:

”Momente speciale care, deși prinse în realitate, o suprimă, asta e ceea ce îți oferă femeile. Iar Șeherezada îi oferea asta din plin, neobosit. Acest lucru, sau faptul că avea să piardă cândva acest lucru, îl întrista pe el mai mult decât orice.”

”Samsa îndrăgostit” este o reconstituire reușită a Metamorfozei lui Kafka: un om se trezește într-o cameră, fără să știe ce fusese sau cine fusese el, doar cu o confirmare inconștientă a faptului că se numește Gregor Samsa. Ca într-o distopie cu Milla Jovovich, el trebuie să se trezească, să se ridice și să învețe pentru prima oară ce există în jurul său, cum i se mișcă picioarele și corpul, cu o senzație indescriptibilă de foame. Dar surpriza cea mai mare vine de la modalitatea în care se îndrăgosti la prima vedere de o persoană la fel de năpăstuită ca el. Probabil cea mai frumoasă povestire din acest volum:

”Gândindu-se la ea, amintindu-și silueta ei, simți în piept o ușoară căldură. Începuse acum să se bucure că nu se transformase în pește sau în floarea-soarelui. Sigur că era teribil de dificil să meargă în două picioare, să îmbrace haine, să mănânce cu furculița și cuțitul. Erau foarte multe lucruri pe lume pe care trebuia să le țină minte. Cu toate astea, dacă nu ar fi fost om, dacă s-ar fi metamorfozat într-un pește sau într-o floarea-soarelui, nu ar fi simțit căldura asta neobișnuită în inimă. Lui așa i se părea.”

Un volum, prin urmare, destul de normal și chiar dificil de recomandat pentru cei care caută volumele excepționale. Mai adăugăm la aceasta aparenta respingere a prozei scurte de către publicul român și avem totul 😀 . Cu toate acestea, numele lui Haruki Murakami atrage, dar sunt curios câți dintre fanii lui români vor iubi cu adevărat această carte.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro.