„Să nu ne facem de râs în fața furnicilor”, de Iv cel Naiv
Editura Trei, București, 2021
Literatura română contemporană oscilează într-o continuă și inedită schimbare. Autorii nu sunt doar curajoși, ci se întrec în a aduce cititorul mai aproape de actul estetic care l-ar fideliza, l-ar convinge să adere la un anumit curent. De cele mai dese ori, curajul lor este de-a dreptul molipsitor pentru noi, cititorii, care le căutăm cărțile cu mult interes. Iv cel Naiv nu face o excepție, ci dimpotrivă ilustrează perfecta combinație dintre mister și emoție, în romanul său de debut (aici trebuie să remarc calitatea impecabilă a narațiunii, ceea ce mă face cu greu să îl percep ca pe un roman de debut) „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor. Un thriller naiv”, apărut la Editura Trei.
Amanda, eroina romanului său, are doar 12 ani și o aversiune inexplicabilă față de părinții săi, pe care îi consideră anoști, diferiți de felul ei de a fi. Acest lucru devine cu atât mai palpabil, de-a lungul creșterii sale. Olive și Ascii (apropo, eroina noastră obișnuiește să dea pseudonime inedite fiecărei persoane cu care interacționează. Olive, se pare, că este o versiune inspirată din Popeye Marinarul, iar Ascii – de la limbajele de programare cu care acesta s-a înconjurat) sunt doi părinți cumva prea fazi pentru gustul Amandei, care traversează boom-ul de teenager. Încercând să găsească similitudini între ea, fericita posesoare a 189 de pistrui, ea începe să sape în originile sale și să fabuleze cu privire la faptul că ar fi sau nu adoptată, răpită sau parte dintr-un experiment al serviciilor sale.
Nici anturajul său nu pare să o aducă cu picioarele pe pământ, aceasta întâlnind în propriul său bloc locativ cele mai diferite figuri, de la un bătrân aviator la un băiat care își aruncă cearșaful doar pentru a o cunoaște. Fiecare nou personaj e din ce în ce mai bizar, iar Amanda se lasă prinsă într-un joc al redescoperirii. Iv cel Naiv jonglează cu multe simboluri în povestirea sa, or de exemplu prima menstruație a eroinei noastre vine ca rezultat al interacțiunii cu un fapt cutremurător: decesul unei persoane. Amanda învață să își cunoască trupul, să își resimtă sexualitatea, dar acest lucru nu încarcă romanul cu un substrat obositor, iar naratorul păstrează linia delicată, rafinată a istorisirii.
Romanul „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” este o ilustrare vie a adolescenței în toată fervoarea sa. Amanda este un personaj atât de bine construit din trăiri care se succed, de la furie la optimism și viceversa, iar narațiunea autorului își menține ritmul stabil, echilibrat, dar interesat, atât cât să vrei să afli mai multe.
Ar fi păcat să nu mă opresc și asupra structurii romanului, în care fiecare element, de la introducere la deznodământ și final, este organic, non-șalant, un thriller naiv, după cum ne promite autorul. Doar să nu vă lăsați înșelați de naivitate în sensul său direct, contextual aceasta este mai degrabă o expresie a tinereții, a energiei debordante.
„Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” este o carte despre adolescență bună de povestit părinților, care poate nu înțeleg că dincolo de răbufniri hormonale, de uși trântite, se pot ascunde întrebări, frământări și emoții care își caută un loc sub soare. Deci, „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” și să ne ajutăm adolescenții să accepte dificila tranziție spre o maturitate asumată.
