”Misterele chimiei”, de Robert Winston
Editura Litera, București, 2018, Ediția a II-a revizuită
Traducere din limba engleză de Sabina Marinescu
În situația în care copilul vostru este pasionat de chimie și/sau aveți nevoie de lămuriri suplimentare cu privire la această ramură a științei foarte folositoare în viața de zi cu zi, vă recomand aceste două volume. Pentru mine, au fost o lectură atipică, de vreme ce băiatul meu (da, pasionat de chimie) mi le-a citit pagină cu pagină în timp ce am condus sute și mii de kilometri în ultimele concedii.
”Misterele chimiei” este o enciclopedie pentru elevi, foarte colorată și cu informații diverse, utile, multe inedite, care pot fi înțelese cu ușurință de copii și adolescenți, dar este folositoare și adulților, desigur, după cum spune chiar autorul:
”Ca doctor, mi-a folosit mult să învăț despre elemente. Dar este, de asemenea, interesant să știu pe ce alunec atunci când schiez, ce face un televizor să meargă sau că sângele păianjenilor, al caracatițelor și al melcilor este albastru deoarece conține cupru.”
Albumul pornește cu istoria chimiei, dar ceea ce atrage cu adevărat un pasionat este tabelul periodic și modalitatea în care autorul descrie și ilustrează elementele chimice. Ai prilejul să cunoști câte ceva despre multe dintre ele, dar și răspunzi la întrebări ciudate, dar pe care un copil, în nevinovăția lui, le poate pune oricărui părinte, precum: Din ce este făcut un câine? (din punct de vedere chimic, normal!), Ce conține apa? (trecând peste cunoscutele H2O), Ce elemente are cutia ta cu vopsea? (mai multe decât v-ați aștepta) etc. Pentru a aprofunda volumul, îți trebuie oarece informații despre chimie, dar dacă nu le ai, ți le furnizează el.
”De fapt, noi, oamenii, am găsit câte o întrebuințare sau chiar mai multe FIECĂRUI element natural. Ah, mai puțin lutețiului. Este, totuși, cel mai scump metal din lume.”
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro.
”Elementele. O prezentare vizuală a fiecărui atom cunoscut din univers”, de Theodore Gray
Fotografii de Theodore Gray și Nick Mann
Editura Litera, București, 2018
”Elementele” lui Gray este o lucrare masivă, o adevărată enciclopedie a chimiei, cu nivel oarecum mai ridicat, care poate atrage atât copiii pasionați de chimie, și cu mai multe cunoștințe, cât și orice adult pasionat de acest domeniu sau dornic să cunoască mai multe. Ceea ce este inedit este că autorul analizează pe larg fiecare dintre cele 118 elemente cunoscute până acum din tabelul perioadic creat într-o primă formă de Mendeleev.
În plus, analiza nu se mărginește la simpla descriere și vorbește și despre felul cum au fost descoperite (un lucru care mi se pare destul de aproape de ceea ce m-a atras la volumul ”Unchiul Tungsten”, citit anul trecut), dar și la ce sunt întrebuințate. Apoi, avem informații despre masa atomică, densitate, structură, raza atomică sau poziția în cadrul tabelului. Un exemplu din informațiile prezentate… la iod:
„Iodul, de obicei câteva procente dizolvate în alcool (acesta provoacă usturime, nu iodul), a fost utilizat ca dezinfectant și este încă folosit, chiar dacă mai puțin. Ca și clorul și bromul, dezinfectează printr-un atac chimic violent asupra microbilor, care nu sunt în stare să dezvolte rezistență. Dacă antiboticele scumpe pe care le folosim astăzi își vor pierde vreodată eficacitatea, halogenii ne vor salva sau măcar vor salva copitele cailor noștri.”
Dacă informațiile sunt oricum inedite și binevenite, imaginile sunt extraordinare și, probabil, m-a determinat să fiu așa de extaziat cu privire la acest volum. Multe dintre ele provin chiar din colecția personală a autorului, care a colecționat aproape 2.300 de mostre ale elementelor și ale aplicațiilor lor, un lucru excepțional. Pentru o persoană pasionată de chimie de orice vârstă, ”Elementele” este enciclopedia (aproape) perfectă.