-Filmul săptămânii trecute a fost The Hateful Eight al lui Tarantino. Unii îl laudă, alții îl critică, eu o să îl văd în curând. Cristi Mărculescu este de partea criticilor: ”E prima oară când Tarantino se ia, mai mult sau mai puțin, mai de bine mai de rău în serios. Și e chair tragic cum ratează și mizele estetice și pe alea politice. Cei opt odioși este un film odios de ne-amuzant și oripilant de incapabil să-și livreze orice mize și mesaje. Persoanjele nu sunt pompoase ca să fie amuzante, sunt pompoase pentru că sunt poratavoci ale geniului auto-declarat al lui Tarantino, care nu mai știe decât s-o ardă pompos apropso de el, persoana lui, filmele lui.”
-De cealaltă parte, cea a lăudătorilor, se situează Cristian Tudor Popescu în articolul său de pe Republica.ro: ”Tarantino știe cel mai bine să ilustreze faptul că diferența dintre omor și umor e de o singură literă. Și că ambele pot fi făcute cu inteligență. Umorul fin reciclează poncifele și kitschul oricât de gros. Cum dracu să mai fie bun un film în care un ins vomită instant, în puhoaie, câțiva litri de sânge, mai mult de jumătate din cât are în corp? Sau când criminala Daisy e lovită în plină față, cu pumnul, cu toată forța, de un vlăjgan ca John Ruth Călăul, călare pe ea, strivindu-i occiputul de podea, și ea continuă să vorbească, ironic, părând doar puțin amețită, deși ar trebui să fie ca și moartă, cu fractură de bază a craniului? Într-un singur fel: dacă filmul e scris și regizat de Quentin Tarantino.”
-Foarte folositoare pentru cinefilii autentici sunt articolele de pe IstoriaFilmului.ro, pe care le-am tot promovat aici. Săptămâna aceasta, despre ”adevărații super-eroi” scrie David Pernecker: ”Adevăraţii super-eroi nu sunt justiţionarii în pelerină, evadaţi din miturile greceşti şi care mizează pe angoasele şi dorinţele noastre din ziua de azi, pe care îi revenim la fiecare a doua lună pe afişele imense ale cinematografelor din mall-uri. Nu sunt nici regizorii, care – în limitele normelor impuse de companie – încearcă să sufle viaţă în nişte produse promoţionale ale firmei. În mod sigur nu sunt nici criticii care sunt de părere că filmul în care se întrezăresc urmele individualităţii, prezintă potenţialul unei viitoare lucrări de referiţă. Nu, adevăraţii eroi sunt cei care au reuşit să ne pună să stăm la coadă pentru biletele la al n-şpelea film, de altfel identic cu restul seriei, fără să ne gândim că acest balon cu super-eroi în valoare de miliarde de dolari ar putea exploda într-o zi. Totuşi, va trebui să mai aşteptăm o vreme până să iasă un film cu Răzbunătoriilor şi să iasă în pierdere.”
-Youth este un alt film cu premiera vineri, regizat de Sorrentino. La fel, ori lăudat, ori criticat. Ionuț Mareș crede, pe ZiarulMetropolis.ro, că este un film cu multe minusuri: ”Dacă în „La grande bellezza” boemul suprem Jep Gambardella (Toni Servillo) putea fi văzut ca reprezentat credibil al stilului italian de viaţă trecut prin filtrul marelui cinema de inspiraţie felliniană, „Youth” reia într-un mod vulgar şi plin de emfază ideile lui Sorrentino despre căderea în spleen, pierderea celebrităţii sau presimţirea morţii. Personajele sunt vizibil caricaturale, iar situaţiile în care sunt puse (un subiect predilect de discuţie între Fred şi Mick este, de pildă, câte picături de pipi mai reuşeşte să facă fiecare) şi stilul în care sunt filmate – în cadre voit contemplative care pare sufocate de propria lor preţiozitate – nu permit o aprofundare reală a temelor propuse, lăsate în seama unor filosofări sterile.”
(Jovi)
-Despre ’45 Years’ am gasit o scurta cronica semnata Portasar la ‘Ce filme mai vad’: ’45 Years (2015) e un film discret și minimalist, în ciuda premisei senzaționaliste. În chiar primul minut al filmului, un bărbat care urmează să sărbătorească 45 de ani de căsnicie află de descoperirea în Elveția a trupului înghețat al iubitei lui din tinerețe, moarte pe munte. Miza filmului este și ea corectă, în pură tradiție a filmelor lui Bergman – reorganizarea afectivă a trecutului, ajustarea trudnică și îndelungată unul la celălalt într-un cuplu.’
-Claudia Darian scrie in LaPunkt despre ‘The Revenant’: ”’The Revenant este o poveste despre tăria spiritului în faţa adversităţilor, într-o lume de o duritate extremă şi anduranţa pe care ţi-o poate da credinţa în ceva; universul care « conspiră » cu mici daruri/semne/simboluri ale naturii sau voinţei divine trimise în cale atunci când ai nevoie de ele, care iau forma carcasei unui cal, a unui indian singuratic şi trist sau a unui copac solitar în mijlocul unui câmp îngheţat. Trebuie doar să le vezi cu sufletul.’
-Si Angela de la CineAmator a vazut si a scris in aceasta saptamana despre ‘The Revenant’: ‘Un film meticulos montat si turnat, „The Revenant” este o experienta captivanta, redata cu scene violente, cu momente simbolice si emotionante (sotia care da lectii, dincolo de mormant). Se acorda o atentie deosebita cunoasterii personajele, posedate de gandurile negre care intuneca ideea de rascumparare. Filmul sugereaza subit si subtil un ciclu al mortii, intr-o joaca cinematografica cu un profund impact visceral. Transforma orice intalnire cu natura, intr-un obstacol care devine spectacol – raurile, cascada, copacii, animalele – comploteaza pentru un fir narativ epic al agoniei.’
-Despre celalalt mare favorit la Oscar ‘Spotlight’ scrie la Dmovieblog tizul meu Dan: ‘De unde m-am uitat eu Spotlight pare un film tardiv ca relevanta, la fel ca si investigatia in cauza care ar fi putut si ar fi trebuit sa se intample cu 20 de ani mai devreme. Lumea s-a schimbat, apartine acum whistle blower-ilor, anonimilor, apartine unor caractere simple – le zice 0 si 1. Cuvantul tiparit si cei care il formuleaza erijandu-se in orice si-au aratat din plin limitele.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Youth” (2015)
