Despre carte:
Cunoscuta inca din perioada Renasterii, Evanghelia lui Nicodim a fost recunoscuta, la nivel general, ca un text extracanonic, dar influenta pe care a avut-o si respectul pe care l-a impus au asezat-o in randul celor mai prestigioase si mai culturale scrieri. Textul Evangheliei, tradus acum pentru prima oara in limba romana si publicat de Editura Herald intr-o editie bilingva, in traducerea din latina a lui Sorin-Dan Damian, a avut multe de oferit: a intensificat realitatea anumitor personaje mentionate in Evangheliile canonice, infrumusetand relatarile Evangheliilor, adaugand noi minuni si dezvoltand ceea ce in textele canonice abia era mentionat.
Venerabila sa varsta, impreuna cu „patronajul” lui Nicodim si, ocazional, cu al altor autoritati bisericesti, au facut-o, in ciuda statutului sau necanonic, o sursa atractiva si de incredere. In mod direct sau prin rezumatele sale, a devenit o sursa standard pentru relatarea patimirilor.
Receptiva la diferitele extinderi, Evanghelia lui Nicodim a ramas extrem de flexibila. A fost transformata cu usurinta in omilii, adaptata la contexte istoriografice, transformata sub forma poetica, sectionata si asezata in compilatii hagiografice si enciclopedice, Pe parcursul Evului Mediu, a fost o lucrare vibranta si plina de viata, dezvoltandu-se si evoluand, invatand si bucurand generatii de cititori.
Despre autor:
Nicodim facea parte din gruparea fariseilor, o grupare ce tindea spre un formalism exagerat al respectarii ritualului iudaic, avand chiar o pozitie dominanta. Convorbirea avuta cu Mantuitorul (Ioan III, 1-21) l-a determinat pe Nicodim sa creada in El si chiar sa-l apere in fata celorlalti iudei. De asemenea, Nicodim va pregati, impreuna cu Iosif din Arimateea, trupul lui Iisus spre a fi inmormantat. Ceea ce i-a atras si a continuat sa-i intrige pe savanti de-a lungul secolelor a fost misterul originii manuscrisului Evangheliei lui Nicodim in cadrul antichitatii crestine. Transmiterea sa ulterioara si vicisitudinile din perioada Evului Mediu se pare ca au starnit un interes relativ scazut. Cercetarea manuscriselor inca neexplorate scoate la lumina bogatia de text si complexitatea apocrifei latine, exploreaza atitudinile medievale fata de aceasta si studiaza influenta sa asupra culturii religioase a Apusului medieval. Versiunile latine timpurii ale Evangheliei lui Nicodim arata, in ceea ce priveste trasaturile lingvistice, o puternica dependenta de textul grec. Traducatorul a urmat varianta originala in intregime, pe alocuri „elenizandu-si” lexicul si reproducand sintaxa greaca in detrimentul sensului. Judecat dupa numarul manuscriselor existente ale Evangheliei lui Nicodim si al interpretarilor ei, apocrifa s-a bucurat de o larga cunoastere in evul mediu, in special dupa secolul al XII-lea. Deloc surprinzator, influenta sa s-a raspandit in multe domenii ale vietii religioase. Urmele sale vii pot fi gasite in scrierile ganditorilor si educatorilor bisericesti, in lucrari care au ca scop credinta personala si in anumite texte si practici de evlavie populara. Cel putin pana in secolul al XV-lea, Evanghelia lui Nicodim era citita cu entuziasm si citata fara mustrari de constiinta cu privire la caracterul sau apocrif, imaginatia si vechimea sa compensand, se pare, lipsa de autoritate canonica.
