Salonul Internaţional de Carte BOOKFEST 2015, ediţia a X-a, s-a încheiat astăzi după 5 zile minunate care ne-au dat încă o data ocazia să ne întâlnim şi să vă oferim noutăţi şi promoţii speciale, cărţi pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele.
Cititorii GRUPULUI EDITORIAL CORINT au participat la lansări de carte şi evenimente pentru copii şi au achiziţionat de la târg noutăţi cu reduceri între 25% şi 40%, pachete promoţionale cu 50% – 60% reducere şi cărţi la doar 3, 5 sau 10 lei.
În topul vânzărilor s-a situat Tărâmul viselor, o aventură în culori cu animale şi mii de flori, ilustrată de Millie Marotta, un titlu CORINT – o carte de colorat pentru adulţi, prima de acest gen publicată în România. Cartea, concepută special pentru adulți şi ideală ca formă de terapie împotriva stresului, este pe primul loc în clasamentele de vânzări din toată lumea şi iată că şi în clasamentul nostru.
Locul doi este ocupat de un titlu din colecţia CORINT ISTORIE CU BLAZON – cea mai bine vândută carte fiind CAROL AL II – LEA. REGELE TRĂDAT de Lilly Marcou. Acest volum este urmat în clasament de ISIS. Califatul terorii de Loretta Napoleoni – un titlu absolut captivant, de actualitate.
Pe locul patru în topul vânzărilor avem un titlu LEDA – FOUR. O antologie DIVERGENT de Veronica Roth – un volum adiacent trilogiei,palpitant, relatat din perspectiva îndrăgitului şi celebrului personaj Tobias.
Închidem acest top cu un titlu din colecţia CORINT ISTORIE – Moscova, 1941. Sfârşitul Blitzkrieg-ului de Rodric Braithwaite – o superbă istorie narativă, fină, scrisă cu sensibilitate, bazată pe interviuri şi pe documente recente.
GRUPUL EDITORIAL CORINT le mulţumeşte cititorilor că au fost alături şi la această ediţie a Salonului Internaţional de Carte BOOKFEST 2015, într-un număr atât de mare.