Stiri

Spectacol eveniment la Sala Rapsodia din București: Zaraza

Joi, 15 martie, de la ora 19:00, Sala Rapsodia din București își redeschide porțile publicului larg, invitându-vă la un spectacol eveniment, o producție a Teatrului „Toma Caragiu”, din Ploiești: „Zaraza”. Scenariul original este semnat de Daniel Chirilă, decorul este creat de Ioana Popescu, în timp ce regia, coregrafia și costumele sunt realizate de Răzvan Mazilu.

Sunteți, așadar, poftiți la o călătorie muzicală în timp, înapoi în fascinanta lume interbelică, unde îi veți putea (re)descoperi pe Cristian Vasile, Maria Tănase, Zavaidoc, Carol al II-lea, Elena Lupescu și câte și mai câte alte personaje celebre, aproape legendare. Publicul va fi cu siguranță încântat de reîntâlnirea cu melodii celebre ale marilor interpreți din acel trecut strălucitor. Și ce alt loc mai potrivit pentru acest rendez-vous nostalgic decât în inima Centrului Istoric al Bucureștiului, pe Lipscani? Distribuția spectacolului cuprinde nume îndrăgite ale scenei ploieștene și nu numai: George Liviu Frîncu, Dana Vulc, Andrei Radu, Karl Baker, Ion Radu Burlan, Manuela Alionte Frîncu, Cosmin Șofron, Nico, Daniela Răduică, Marius Bălan, Romeo Zaharia, George Capanu, Robert Oprea, Mihaela Duțu, Rodica Alexandru, Petty Musa, Robert Anton și copilul Alexandru Vasilescu. Pe scenă vor urca, de asemenea, și membrii Baletului Majestic, iar acompaniamentul live este asigurat de pianistul Ciprian Cornita.

„E foarte important să credem că există mister în lume, metafizică, poate că viața e vis și visele noastre comune, ale oamenilor, se nasc tocmai din această evaziune necesară, din aceasta fugă de cotidian.

Zaraza e povestea de care avem nevoie, face parte organic din noi, din spiritul nostru, din visele românilor, deci mi s-a părut cu atât mai important să o redăm spectatorilor, orașului, acum – într-o epocî în care se iubește prea puțin, niciodată total, până la capăt.” (Răzvan Mazilu – regizor)

Biletele se găsesc la casieria Sălii Rapsodia (str. Lipscani nr. 53) și online, pe www.bilet.ro. Numărul de telefon pentru informații și rezervări este 0760.252.646.

Articole similare

Editura Herald la Bookfest 2018: Cărţile care ne inspiră

Jovi Ene

Câştigători premii Oscar 2013

Jovi Ene

“Cartea călătoare” – o nouă campanie de promovare a lecturii iniţiată de Grupul Editorial ALL

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult