Stiri

Program luna decembrie – Teatrul Arte dell’Anima

Premieră la Teatrul Arte dell’Anima – spectacolul „MILK ON FIRE” de Radu Pocovnicu

În data de 11 decembrie, de la orele 19:00 va avea loc avanpremiera spectacolului „Milk on fire” scris și regizat de Radu Pocovnicu, iar în data de 12 decembrie, premiera. Un spectacol cu Lorena Luchian, Crina Lință, Mia Crișan și Ana-Maria Irimia.

Patru femei se lasă antrenate într-o dispută pro/contra alăptatului în public. Aparent, argumentele și contra-argumentele vor lămuri problema, sau măcar vor conduce către victoria rațiunii. Însă, pe Internet (acolo unde are loc evenimentul), orice dezbatere care suscită opinii contrare conduce, ireversibil, la ură. Realitatea devine doar o proiecție, iar interlocutorul – un nume. Argumentele nu mai funcționează, sunt doar mijloacele unei poziționări ideologice și a unui maniheism clasic: Bine/Rău, Pro/Contra etc.

Vino și tu în datele de 11, 12 și 16 decembrie, de la orele 19:00 la Teatrul Arte dell’Anima din strada Făinari, nr. 17D pentru a lua parte la cea mai controversată dezbatere a secolului XXI!

Distribuție: Crina Lință, Lorena Luchian, Mia Crișan și Ana-Maria Irimia

Regie și text: Radu Pocovnicu

Scenografie: Ruxandra Manolovici

Coregrafie: Alina Iacov

Durată: 1h

Producție: Teatrul Arte dell’Anima

Preț bilet: 35 lei

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervările se fac pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima, la nr. de tel.: 0733060033 sau prin e-mail: teatru@artedellanima.ro.

*Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici: https://www.mystage.ro/spectacole/milk-on-fire-910?af=41 și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.


PUȘLAMAUA DE LA ETAJUL 13

O simbioză artistică de onoare, dramaturg-actor-regizor!

PUȘLAMAUA DE LA ETAJUL 13 de Mircea M. Ionescu, jucată de actrița româno-canadiană Claudia Motea, în regia lui Vlad Stănescu de la Teatrul Național București, deschide o nouă perspectivă explozivă în această stagiune teatrală, 2017-2018, atât în România cât și în Diaspora.

Personaj simbol al Tineretului zilelor noastre, „Pușlamaua”, este o puștoaică de 15 ani percepută de societate ca fiind „și bună și rea și nebună” care transmite, prin rolul compozițional de excepție al actriței Claudia Motea, un mesaj pozitiv, potrivit căruia oamenii să nu mai trăiască, în continuare, „cu frâna de suflet trasă”.

Dramaturgul Mircea M. Ionescu dăruiește scenei un text de o mare valoare umană cu un dezinvolt curaj și rafinament metaforic, pe care actrița Claudia Motea îl fructifică, excelent, prin talentul ei care a consacrat-o, sensibilizând la modul cel mai profund inima spectatorului.

În deplină simbioză cu textul este muzica scrisă de Dennis Dreith, compozitor american care a semnat coloana sonoră la filme celebre, precum Jurrasic Park, Brave Heart și sunetul asigurat de Alexandru Rădulescu, inginer electroacustic la Teatrul Național București.

Iată o piesă, aflată la cea de-a unsprezecea montare a ei, pentru toate vârstele, cu mult râs și lacrimă, care pledează pentru frumusețea sufletului uman și trage un semnal de alarmă asupra vieții societății actuale în care trăim!

Claudia Motea a fost remarcată datorită talentului său actoricesc, dar și pentru cel de dramaturg/scenarist, în țară, precum și în străinătate, obținând mai multe premii și distincții din partea unor instituții de prestigiu. The Theatre Film Festival London Canada i-a acordat titlurile de Best Actress, Best Original Script, Best Audience Award și o nominalizare Brickenden Award. În anul 2015 a primit Premiul de Excelență în cadrul Galei Celebrităților, iar în 2016 a fost aleasă Femeia Anului la Gala Femei de Succes. În prezent este director artistic al Teatrului „NOSTRUM”, afiliat Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și președinte al Departamentului Artele Spectacolelor al Uniunii Artiștitor Plastici.

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervările se fac pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima, la nr. de tel.: 0733060033 sau prin e-mail: teatru@artedellanima.ro.

*Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici: https://www.mystage.ro/spectacole/puslamaua-de-la-etajul-13-909?af=41 și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.

Articole similare

Halloween pe Netflix | NETFLIX & CHILLS: stream, scream, repeat

Jovi Ene

An de an, Moș Crăciun vine la Librarul! Anul 2014 – Ediţia a XI-a

Jovi Ene

Noutățile Netflix ale săptămânii: The Rain, Nightflyers

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult