Stiri

Peste 100 de titluri la standul Editurii Cartea Românească de la Gaudeamus 2012

În perioada 21-25 noiembrie 2012, vom participa la cea de-a XIX-a ediţie a Tîrgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2012: standul nr. 39, parter, Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

La ediţia din acest an, vom fi prezenţi cu peste 100 de titluri la reducere (20%), oferte speciale şi pachete promoţionale, volume la preţul unic de 9,99 lei, noutăţi în colecţiile consacrate, iar la standul nostru îi puteţi întîlni pe scriitori voştri preferaţi. Click aici pentru a vizualiza evenimentele noastre.

Vă recomandăm noi romane semnate de Radu Aldulescu şi Florina Ilis, doi dintre cei mai apreciaţi şi îndrăgiţi autori Cartea Românească. Dacă în Cronicile genocidului Radu Aldulescu înregistrează, spre aducere aminte, poveştile timpurilor noi, din vîrtejul cărora se salvează doar cei puternici, Florina Ilis reconstituie în Vieţile paralele, un roman-document care sfidează legile timpului, mai mult de 150 de ani din existenţa lui Mihai Eminescu, din secolul al XIX-lea, pînă în prezent, aşa cum a fost ea trăită, consemnată, idealizată, maculată, imaginată. Ambele titluri, disponibile şi în ediţie digitală, vor fi lansate la Gaudeamus.

Dacă preferaţi poezia, atunci puteţi participa la o lectură din cele mai recente volume apărute la Cartea Românească: Asperger de Rita Chirian, Dispars de Vlad Moldovan, Călăuza de Ofelia Prodan, Lemur de Andra Rotaru, Poezii naive şi sentimentale de Dan Sociu, Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul de Bogdan-Alexandru Stănescu, toate fiind recomandate de Radio România Cultural. Detalii în programul din attach.

Matei Vişniec va fi prezent la Gaudeamus pentru lansarea volumului Cabaretul cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi, o călătorie subiectivă într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu depind de om.

Radu F. Alexandru îşi va lansa Teatru 7, volum ce cuprinde piesele Labirint (Love’s stories) – „Cea mai bună piesă a anului 2010” la Concursul UNITER, Romanica (Tsunami) şi Gertrude.

Ultima fotografie de Bogdan Hrib, un roman-omagiu adus fotografiei şi fotografilor, în curs de apariţie în colecţia „Proză” a editurii, va fi prezentat, de asemenea, la tîrg.

Ioan Pintea îşi va lansa jurnalul de cititor/scriitor, Proximităţi şi mărturisiri, jurnal care cultivă, cu dreaptă măsură, ambele vocaţii ale autorului, atît pe cea sacerdotală, cît şi pe cea culturală.

Tot în cadrul tîrgului vor fi lansate şi două dintre titlurile premiate la Concursul de Manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2012: volumul de proză scurtă Preţul corect de Constanţa Roşoiu şi volumul de critică literară Cinstite obraze, moftangii şi domni de Simona Vasilache.

Programul lansarilor de carte ale Editurilor Polirom si Cartea Romaneasca.

Articole similare

Film O’Clock International Festival 2024 dezvăluie selecția de scurtmetraje

Jovi Ene

Un festival cât o sărbătoare! Super celebrează 10 ani prin ediția aniversară

Jovi Ene

Editura Herald prezintă ultimele trei apariţii din Colecţia Cogito

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult