Pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, Versailles era doar un modest pavilion de vînătoare. Ludovic al XIV-lea îl transformă într-un centru al puterii, dar şi într-un loc al plăcerii, dorinţei şi desfrîului. Grădinile noului castel, parcurile cu fîntîni, apartamentele legate între ele, totul părea menit să adăpostească aventurile Regelui Soare cu nenumăratele-i amante.
Ludovic al XV-lea trăieşte în aceeaşi frenezie a destrăbălării, iar doamna de Pompadour, marea sa favorită, are grijă să-i aducă în pat mereu alte şi alte tinere.
Suspectat mult timp de impotenţă, Ludovic al XVI-lea este doar o umbră a înaintaşilor lui. În ajunul Revoluţiei de la 1789, după mai bine de un secol de strălucire, „mica Sodomă” de la Versailles îşi aruncă ultimele văpăi…
Din cuprins:
Primele idile de la Versailles • Doamna de Maintenon, o nimfă rătăcită • Versailles, noua Sodomă • De la moartea lui Ludovic la orgiile Regentului • Voluptăţi şi dezmăţuri în vremea lui Ludovic al XV‑lea • Un castel vechi pentru un rege tînăr şi impotent
O istorie erotică a curţii de la Versailles, de Michel Vergé-Franceschi şi Anna Moretti, a apărut recent în colecţia „Hexagon. Istorie”, traducere de Nicolae Constantinescu, şi în ediţie digitală.
Citiţi mai jos un fragment din volum:
«Pentru Louise de La Vallière, Ludovic al XIV-lea amenajează grădini, continuînd opera tatălui său. Cere o evaluare topografică generală a locurilor. Cumpără terenuri, înglobează satele Trianon şi Choisy‑aux‑Boeufs, achiziţionează moşiile du Vivier şi de La Boissière, pe care va porunci să fie crescută menajeria, moştenită de la un alt mare seducător, Francisc I, care adusese din Africa şi din America animale sălbatice, lei „şi leonoaice”.
În parcul tatălui său, Ludovic primeşte uneori întreaga curte, făcînd paradă, cu bucurie şi mîndrie, de iubirea şi de tinereţea lui. Orice bărbat îndrăgostit simte nevoia să arate întregii lumi norocul pe care îl are de a împărţi patul cu o fiinţă atît de frumoasă. Dar, după ce se termină petrecerea, Ludovic vrea să rămînă singur cu Louise. Unii curteni încep atunci să înţeleagă aplecarea regelui către „rahiticul castel” de la Versailles. Sătui să mai doarmă noaptea în caleştile lor, cîţiva plănuiesc să‑şi construiască case mari în apropierea castelului.
Începe atunci amenajarea acestuia, graţie primelor eforturi ale unui bărbat tînăr de a‑şi cuceri iubita. Este instalat un balcon din feronerie aurită, în stilul celui al lui Romeo şi al Julietei din Verona: balconul este necesar serenadei (de jos) şi suspinelor (de sus). Busturi cu ochi iscoditori sunt fixate pe console în curte, ca şi cum Ludovic ar fi vrut s‑o expună pe Louise, ascunzînd‑o în acelaşi timp de adevăratele priviri. Aceste capete de marmură rece cu ochi morţi vor şti să‑şi ţină gura de piatră mai bine decît mulţi curteni.
Iubirea face să chiorăie maţele. Iubirea stîrneşte foamea. Le Vau primeşte sarcina să construiască bucătării. În clădirile anexe din partea de nord. Iubirea are nevoie de spaţiu, de cavalcade, de întîlniri dese, uneori pe furiş, întotdeauna intense. Iubirea este sentiment. Dar şi impuls. Le Vau reconstruieşte grajdurile. În clădirile anexe din partea de sud. Iubirea impune lux, confort, stare de bine, petrecerea împreună a timpului. Charles Evrard şi Noël Coypel încep să decoreze primele încăperi ale apartamentelor atunci cînd frigul le impune „zburdalnicilor” să părăsească grădinile şi boschetele pentru paturile cu baldachin şi focul din şemineu.»
Michel Vergé‑Franceschi, specialist în Vechiul Regim, este profesor de istorie modernă la Universitatea din Tours şi laureat al Academiei Franceze şi al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice. A mai publicat Colbert. La politique du bon sens (2003) şi Ninon de Lenclos. Libertine du Grand Siècle (Premiul pentru biografie Historia 2014).
Anna Moretti, doctor în estetică al Universităţii din Corsica, este specializată în domeniul feminităţii şi al senzualităţii în literatură.
