Stiri

Noutati editoriale Curtea Veche Publishing (II)

Dincolo de vârf – Ediţia a II-a
Autor: Zig Ziglar
Colecţia: Cărţi-Cheie

Renumitul autor de carti motivationale Zig Ziglar propune o metoda eficienta prin care sa aveti „tot ceea ce puteti obtine cu bani si toate acele lucruri pe care banii nu le pot cumpara”. El identifica si prezinta felul in care oamenii pot dobandi tot ce-si doresc de la viata – sanatate, fericire, bunastare, prieteni adevarati, siguranta, seninatate -, valorificandu-si la maximum potentialul.

Supranumit „maestrul motivaţiei”, Zig Ziglar a fost descris ca fiind „unul dintre idolii Americii”, „vânzătorul vânzătorilor” şi „o figură care a schimbat pentru totdeauna istoria”. Promovând valorile creştine şi ajutându‑i pe oameni să obţină succesul pe termen lung – prin caracter, atitudine şi deprinderi – el a influenţat vieţile a peste 250 000 de oameni.

În calitate de autor, Zig Ziglar a scris 29 de cărţi motivaţionale, dintre care 10 au fost incluse pe listele de titluri bestseller, fiind traduse în 36 de limbi şi dialecte şi având cititori pe tot cuprinsul globului. A apărut în numeroase publicaţii, inclusiv în New York Times, Washington Post, Fortune Magazine, Dallas Morning News, Success Magazine şi Esquire Magazine.

Păşind pe coji de ou. Cum să abordezi relaţia delicată dintre părinţi şi copiii ajunşi la maturitate
Autor: Jane Isay
Colecţia: Familia la Curtea Veche

Ne creştem copiii gândindu-ne că, într-o bună zi, aceştia vor ajunge să fie independenţi şi vor avea o viaţă împlinită. Însă, în momentul în care acest lucru chiar se întâmplă, apar şi conflictele între generaţii. Pentru fiecare mamă care se întreabă de ce copiii ei nu o mai sună, există un fiu sau o fiică frustraţi pentru că nu sunt trataţi ca nişte adulţi. Jane Isay îşi propune să ne dezvăluie, în cartea sa Păşind pe coji de ou, secretul relaţiilor armonioase dintre copiii ajunşi la maturitate şi părinţii lor.

După ce a călătorit pe tot cuprinsul Americii şi a ascultat sute de poveşti de familie, ea şi-a dat seama de câteva dintre aspectele care duc la relaţiile defectuoase dintre copii şi părinţi, în ciuda iubirii care îi apropie. Jane Isay îşi propune să ne demonstreze că, uneori, o schimbare minoră de comportament poate avea un impact major asupra relaţiei părinte — copil.

Cărţi pentru copii

Lebăda Verde. O copilărie în Deltă
Autor: Tina Verban
Colecţia: În afara colecţiilor

Cartea reprezintă o evocare poetică a lumii Deltei Dunării înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în care observarea naturii, a obiceiurilor statornice şi a detaliului istoric se împletesc cu   gândurile şi emoţiile unei fetiţe pe care sărăcia, izolarea, o împiedică să-şi realizeze aspiraţiile, în special pe aceea de a merge „mai departe“ la şcoală. Desenele, de bun gust şi în armonie cu poezia textului, completează un ansamblu uşor (şi plăcut) retro.

Este o carte în care cititorul va descoperi o lume dispărută şi totuşi imperisabilă, lumea copilăriei de altădată, cu singurătăţile şi cu răgazurile ei, populate de parfumuri, culori, mistere, nelinişti şi spaime, vietăţi azi uitate când nu chiar dispărute din orizontul copilăriei devenite în mare parte virtuală. Tăbliţa şi condeiul, traista şi încălţămintea de cârpă, abecedarul şi beţişoarele, berzele şi mieii din gospodărie, dar şi sumbra infiltrare a politicului în lumea inocentă şi sălbatică, invită la o meditaţie gravă: ce se pierde atunci când ceva atât de preţios ca accesul global la civilizaţie şi cultură se câştigă?

Cartea se adresează oricărui cititor care îşi pune această gravă problemă şi reprezintă totodată un cadou sensibil şi de bun gust.

Ce se întâmplă cu mine? (pentru băieţi)
Autor: Alex Frith

În perioada adolescenţei, când apar atât de multe schimbări, copiii sunt derutaţi de transformările prin care trec şi încep să-i asalteze pe cei din jur cu diverse întrebări.

Băieţii se simt ridicol când vocea lor se transformă şi devine tenebroasă, când barba începe să le crească neregulat, iar mirosul de transpiraţie devine persistent după nici măcar o oră de sport. De ce se întâmplă atâtea lucruri noi în viaţa lor, cum pot să facă faţă schimbărilor, ce au fetele diferit, care sunt metodele de contracepţie şi cum acţionează ele – o mulţime de întrebări adresate părinţilor, care de cele mai multe ori se simt stânjeniţi sau sunt prea ocupaţi ca să le dea copiilor aflaţi la pubertate nişte răspunsuri competente.

Ce se întâmplă cu mine? rezolvă toate aceste probleme din viaţa băieţilor cu vârsta cuprinsă între 9-15 ani, întrucât le oferă toate detaliile legate de viaţa adolescentină, bazându-se pe opiniile specialiştilor din diverse domenii, dar transpuse într-un limbaj pe înţelesul unui copil.

Ce se întâmplă cu mine? (pentru fete)
Autor: Susan Meredith

În perioada adolescenţei, când apar atât de multe schimbări, copiii sunt derutaţi de răspunsurile diferite pe care le primesc de la diverse persoane la nenumăratele întrebări pe care le pun.

Fetele vor să ştie de ce chipul lor neted şi strălucitor a devenit dintr-odată plin de coşuri ori de ce prietenele lor au deja ciclu, iar ele nu, dacă n-ar trebui să ţină o cură de slăbire pentru a arăta precum superstarurile pe care le văd la televizor, când ar trebui să poarte sutien şi de care tip li s-ar potrivi mai bine, dar mai ales sunt curioase să afle mai multe despre propriul organism, despre cum funcţionează şi cum se transformă corpul lor. Avalanşa întrebărilor continuă, iar părinţii se simt de multe ori stânjeniţi de acest lucru, de răspunsurile şi explicaţiile pe care ar trebui să le dea.

Ce se întâmplă cu mine? rezolvă toate aceste probleme din viaţa fetelor aflate la pubertate şi a părinţilor, întrucât oferă toate detaliile legate de viaţa adolescentină, bazându-se pe opiniile specialiştilor din diverse domenii, dar transpuse într-un limbaj pe înţelesul unui copil, pentru că această carte se adresează fetelor între 9-15 ani.

Articole similare

Teatrul Arte dell’ Anima: Premiera spectacolului Copii răi

Jovi Ene

Un festival in plina vara – Locarno 4-14 august 2010 (II)

Mihaela

Conferinta de presa ONE WORLD ROMANIA 2011

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult