Vă prezentăm un fragment din volumul „Joc de lumini”, de Daniel Kehlmann, apărut recent la Editura Trei – Colecția Anansi. World Fiction – Anansi Contemporan, în traducerea lui Iulian Bocai.
Despre carte:
Suntem în anii celui de-al Treilea Reich. În timp ce mulți dintre colegii săi de breaslă caută să emigreze ca să fugă din calea nazismului, G.W. Pabst, marele regizor austriac, face drumul invers: după un eșec devastator la Hollywood, ia periculoasa decizie de a se întoarce în țara natală, anexată de Germania. Ce-l așteaptă aici este o butaforie generalizată în care și retragerea din carieră, și succesul par sinonime cu ratarea. Pentru a-și împlini destinul artistic fără a se compromite sub regimul nazist, Pabst vede o singură soluție: să filmeze capodopera vieții sale, singura capabilă să preschimbe alchimic răul în artă și să răscumpere astfel totul. Într-un roman istoric atipic, Kehlmann explorează pactul faustic al secolului XX printr-un amestec ingenios de realism și expresionism care evocă însuși stilul regizoral al lui Pabst și care face ca dramele de conștiință ale eroului său să fie cu atât mai tulburătoare.
„Un roman magistral despre artă și putere, frumusețe și barbarie. “ – NDR Kultur
Fragment în avanpremieră:
Pandora
— Aștepți de mult?
— De cinci minute.
— Nu‑i adevărat, Mister Pabst. Te cunosc. Ești mereu punctual, mai puțin când te întâlnești cu mine, atunci ajungi mai devreme. Și fiindcă eu am întârziat o oră, iar tu ai venit cu cel puțin zece minute mai devreme, înseamnă că aștepți probabil de vreo șaptezeci de minute în restaurantul ăsta. Este un calcul aritmetic simplu.
— E posibil, spuse el ușor.
E aici, auzi Pabst o voce șoptind în sinea lui, a venit, e în locul ăsta, stă cu mine, chiar s‑a așezat aici, la masa asta, pe bancheta asta, în fața mea.
— Bietul domn Pabst. Nu‑i e ușor la Hollywood.
— Dar ție ți‑e ușor?
— Depinde cum privești lucrurile. Toți sunt de treabă, toți vor să se culce cu mine, niciunul nu vrea să‑mi dea un rol.
— Ți‑am zis să nu te întorci.
— Aveai dreptate, și cu toate astea m‑am întors. „Louise Brooks s‑a întors“, așa a scris în The Times, după care nu s‑a întâmplat absolut nimic. Mi‑au oferit un rol într‑o ecranizare după Rupert Wooster, în Milwaukee, dar până la urmă nici de asta nu s‑a ales nimic. Și acum ești și tu aici.
— Sunt aici fiindcă n‑am încotro. Patria mea a dispărut.
— Muncești? Faci vreun film, domnule Pabst? Ai vreun rol pentru mine?
— Louise, aș face totul pentru tine.
— Dar nici tu n‑ai de muncă.
Chelnerița veni și îi întrebă ce comandă, cu aerul ușor ofensat pe care îl au americanii când aud că se vorbește franceză în preajma lor.
— Pentru mine doar cafea, spuse Pabst.
— Cafea și clătite. Cu mult sirop. Plătește domnul.
— Sunteți… întrebă chelnerița. Sunteți…?
— Da.
— …Actrița.
— Câteodată.
— Îmi dați un autograf?
Chelnerița rupse o bucată de hârtie din carnet, Louise o luă, mâzgăli ceva și i‑o înapoie. Chelnerița mulțumi cu un zâmbet tâmp și plecă.
— Am scris „Greta Garbo“, dar nu se înțelege.
— Ești mai bună ca ea.
— Nimeni nu e mai bun. Sigur ai fost la ea înainte să vii la mine.
— Asta e altceva.
— Sigur, ea este cea mai mare vedetă din lume și eu sunt doar ultima ta speranță. Dacă ar fi mers altcumva, nu m‑ai fi căutat, Mister Pabst. Amândoi o știm.
— De ce zici că nu te‑aș fi căutat?
— Fiindcă ți‑e teamă. În primul rând, că aș putea să‑ți distrug viața. Că o să mă ridic și‑o să‑ți zic: „Haide, să mergem, de‑acum o să trăiești cu mine și o să faci ce‑ți cer!“. Fiindcă ai face‑o, recunoaște.
— Și în al doilea rând, Louise? De ce‑mi mai e teamă?
— Ți‑e teamă că n‑o să‑ți spun asta, că n‑o să mă mai vezi niciodată. Bietul meu Mister Pabst, deja ți‑am distrus viața. Într‑o singură noapte ți‑am călcat în picioare viața frumoasă și ordonată, tot echilibrul tău interior, îmi pare rău! Nu m‑am gândit. Mi s‑a părut amuzant.
Pabst își sprijini capul în mâini și tăcu. Chiar și când nu se uita la ea, știa unde‑și ținea mâinile, cum i se mișcau umerii și încotro își ațintea ochii. Emana o energie magnetică. Așa fusese încă din prima zi. Și în fiecare zi de filmare își spunea că trebuie s‑o ignore, că n‑are nimic de‑a face cu el, sarcina lui e să‑i transfere farmecul pe celuloid, ea nu există pentru el, ci pentru toți.
— Când m‑am întors din Europa, nu mai erau roluri pentru mine aici și mi‑am și cheltuit banii repede.
— Dar încă mai ai bărbați bogați.
— Numai până când află cât de solicitantă sunt. Și că le dau mereu replica. Dar nu pot să mă abțin, dacă spun prostii, râd de ei. Iar ei firește că își zic că sunt bogați și că nu sunt nevoiți să suporte așa ceva. Apoi vin bărbați mai puțin înstăriți, dar pentru ei sunt prea scumpă, trebuie să fii chiar foarte bogat pentru stilul meu de viață. Și mai sunt și din cei care nu doar că n‑au bani, dar îi mai și vor pe‑ai mei, ce să mă fac cu ei, ei arătau cel mai bine și erau amuzanți, m‑am distrat de minune cu ei, dar mi‑am pierdut și banii.
— A meritat?
— O, da! Dac‑aș putea, aș lua‑o de la capăt.
— Ascultă, atunci…
— Da?
— Atunci când…
— Mister Pabst roșește!
— Atunci când…
— Te referi la Paris? La noaptea noastră împreună. De fapt, n‑a fost o noapte. Lumea zice mereu „o noapte“, dar a fost mai degrabă o oră, nu? Patruzeci de minute sau așa ceva.
— Totul s‑ar fi putut schimba.
— Dar Mister Pabst….
— Chiar trebuie să‑mi zici așa?
— Pentru mine rămâi mereu Mister Pabst. Și da, totul ar fi putut să se schimbe, dar eu nu voiam să schimb nimic. Eram mulțumită cu viața mea. Încă sunt. Chiar crezi că mi‑aș fi dorit ca Mister Pabst s‑o lase pe Trude a lui și să vină să stea cu mine într‑un apartament din Charlottenburg?
— Sau în Marais sau Notting Hill.
— Dar tu ai fi fost mereu acolo, nu?
Tăcură o vreme. Chelnerița veni, puse ceștile lângă ei, turnă cafea dintr‑un ibric mare și plecă iarăși.
— Am fost răutăcioasă, Mister Pabst. N‑am vrut. Dar ce să facem noi doi împreună? Nici nu m‑ai putea suporta. Nu pentru mult timp. În primul rând, nu sunt fidelă. În al doilea, n‑am niciun chef de marele om și de marea lui artă. Nu sunt muză. Sunt Lulu. De‑asta mi‑ai dat rolul. M‑ai înțeles foarte bine de la bun început și apoi ai vrut să fiu cu totul alta pentru tine, nu‑i așa?
— În ziua de după… Tu ai plecat, dar am mers mai departe cu filmul pe care voiam să‑l fac cu tine, doar pentru că voiam să te văd; și când ai coborât din tren, era bărbatul ăsta cu tine.
— Albinosul!
— L‑ai iubit?
— Pe albinos? De unde? Nici măcar nu m‑am culcat cu el.
— Ce?
— A stat la mine în cameră, dar doar pe canapea, era cu totul impotent, sau nu știu care era problema lui. Era un tip drăguț. Dar ce voiai? Recunoaște, căutai să ne continuăm mica aventură. Doar câteva nopți… câteva ore… Să zicem mai bine ore. E greu de suportat pentru bărbați dacă se întâmplă doar o dată. Prima oară e doar confirmarea. Prima oară vă ziceți: „Se întâmplă cu adevărat, chiar a acceptat, nu visez, se întâmplă“. Dar până vă convingeți că e adevărat, s‑a și terminat. De‑asta trebuie să se mai întâmple o dată. Abia a doua oară este de fapt prima oară. Și da, îl aveam pe albinos cu mine ca să nu‑ți faci idei.
— Ce fel de idei? Tu erai cea care…
— Da, așa e, eu te‑am sedus, tu ai fost un gentleman fără cusur. Dar să știi că ăsta a fost și motivul. Cine suportă un gentleman fără cusur? Și încă unul care face tot felul de observații răutăcioase despre stilul meu de viață. Începi să te gândești cum să‑l faci să se prăbușească. Și n‑a fost greu. M‑ai adus la hotel, ai făcut o plecăciune ca să‑mi săruți mâna în felul prostesc în care o faci de obicei; apoi ai dat să pleci și n‑a trebuit decât să‑ți spun: „Lasă prostiile, vino‑ncoace!“. Nici măcar n‑ai ezitat.
— Cum poți…
— Să‑ți fac asta? Îmi vine să râd. S‑ar cuveni să‑mi arăți puțină recunoștință. Viața trebuie luată ușor, Mister Pabst. Nu e lungă și, când merge prost, nu se pierd chiar atât de multe. Și fiecare distracție, fiecare zi frumoasă, fie‑ care…
— Fiecare bărbat.
— Da, fiecare bărbat, Mister Pabst! Și fiecare femeie! Oricine se dezbracă cu tine sub așternuturi și‑ți oferă plăcere este o bucurie care trebuie sărbătorită. Apoi mergi mai departe. Altfel devine foarte plictisitor.
— Chiar ești…
— Ai grijă! Nu mă jigni. Mi‑ai spus deja cele mai urâte lucruri și nu ți‑a mers bine.
— Voiam să zic că ești într‑adevăr Lulu a lui Wedekind.
— Mi‑ar fi plăcut să‑l cunosc pe bătrân. Păcat că n‑a mai apucat filmul. I‑ar fi plăcut.
— A fost mai bine așa.
— Mai știi cât mă ura Kortner? Pentru că era atras de mine și nu voia să fie, iar eu i‑am spus nici măcar să nu‑i treacă prin cap.
— Știam. I‑am dat rolul fiindcă știam c‑o să te urască, iar asta s‑ar fi văzut foarte puternic în film. Trebuia să joace dragostea și îi venea să te omoare, se vede în fiecare mo‑ ment. N‑oi ști eu multe, dar știu cum să fac filme.
— Și acum vrei să mai faci unul cu mine?
— Cel mai bine cu tine și Garbo. Am o idee de film care se petrece pe un vapor cu aburi. Niște oameni traversează oceanul. Brusc, se află că a izbucnit…
— M‑am săturat de astea. Trebuie să te trezești dimineața, te machiezi cu orele, spui aceeași propoziție din nou și din nou, după care aștepți trei ore în nu știu ce rulotă și spui altă propoziție până la refuz. Nu e viață!
— Credeam că ai nevoie de bani!
— Firește. Și încă cum!
— Atunci ai nevoie și de muncă!
— Am nevoie de muncă, dar sigur n‑o să vină de la tine. M‑am lămurit între timp cum funcționează Hollywoodul. Filmul tău a fost un eșec. Dacă‑ți dau unul nou, nu va fi unul pe care‑l poți alege. Și va trebui să lucrezi cu actorii pe care ți‑i dau ei. Iar eu nu sunt tocmai populară acum. Dacă noul film va fi un eșec și el, s‑a zis cu mine. E visul american, baby!
— Baby?
— Așa se zice aici. N‑ar fi rău dacă ai învăța mai multă engleză. Franceza ta frumoasă nu te ajută.
Se aplecă și‑i luă mâna dreaptă în palme.
— Uită‑te la tine. Stai aici ca o mârțoagă îndrăgostită. N‑ai putea să faci față. Până la urmă ai părăsi‑o pe Trudy, cu tot cu bietul copil, doar pentru c‑ai spera c‑o să mă simt vinovată și o să te primesc fiindcă n‑am de ales. Dar am.
Se rezemă de spătar și izbucni în râs, privindu‑l cu ochii mijiți.
— Ce poetic se uită acum la mine! Cum să trăiești cu un bărbat care se holbează la tine așa? Și ești și puțin cam gras. Ar trebui să vezi cum arată ceilalți… n‑am ce‑i face… mie îmi trebuie bărbați mai frumoși.
Se împinse de pe bancă și se ridică.
— Clătitele durează prea mult. Mănâncă tu porția mea, sigur o să‑ți fie mai bine. Lumea zice mereu că disperarea poate să ucidă, dar viața arată un pic altfel după niște sirop de arțar.
Îl privi câteva secunde, după care se aplecă în față și‑și puse pe obrazul lui mâna catifelată, caldă, mâna fermă, mâna ei, la care el se gândea fără încetare.
— Ai o soție foarte drăguță. Te adoră. Trăiește doar pentru tine. Ce poți să vrei mai mult?
— Tu n‑ai vrea un bărbat care să te adore și care să trăiască doar pentru tine?
— Nu, Doamne ferește. Dar și eu sunt o flacără vie. Așa mi‑ai zis odată, flacără vie. Ai putea să spui că sunt o catastrofă. N‑ai nevoie de o catastrofă ca mine. Îți fac un favor. Imaginează‑ți că o să‑ți distrug viața cum i‑o distruge Marlene sărmanului profesor în filmul ăla.
— Deci nu pot să mă bazez pe tine? Nici măcar pentru filmul meu?
— Nu, Mister Pabst. În primul rând, nu se poate baza nimeni pe mine. Tu știi asta bine. În al doilea rând, ai înnebuni la muncă. Abia dacă poți să stai liniștit în fața mea. Cum o să poți să‑mi dai instrucțiuni de regie?
La plecare, îi trimise un sărut din vârful degetelor.
Pabst rămase multă vreme nemișcat. Oare avea s‑o mai vadă vreodată? Până și să se întrebe i se părea insuportabil. Chelnerița aduse clătitele și sticla cu sirop. Începu să mănânce, întâi porția lui, apoi pe‑a ei. Avusese dreptate, din nou. N‑avea să‑și depășească niciodată disperarea, dar clătitele erau excelente și siropul era dulce și avea un gust puternic.
***
Despre autor:
Daniel Kehlmann (n. 1975) este fiul regizorului Michael Kehlmann și al actriței Dagmar Mettler. În ultimele trei decenii s-a impus ca una dintre cele mai importante voci contemporane din literatura de limbă germană, fiind autorul a numeroase romane de succes. În 2005 a publicat Die Vermessung der Welt (Măsurarea lumii, Pandora M, 2022), cel mai bine vândut roman de limbă germană din istorie, după Parfumul lui Patrick Süskind, tradus în peste patruzeci de limbi. Tyll, apărut în 2017 (Pandora M, 2022), a vândut doar în Germania peste 600 000 de exemplare și s-a regăsit pe lista scurtă la International Booker Prize 2020. Cărțile sale au fost recompensate cu numeroase premii, naționale și internaționale (WELTLiteraturpreis, Thomas-Mann-Preis). În prezent, Daniel Kehlmann locuiește la New York și Berlin. Joc de lumini, apărut în 2023, este cel mai recent roman al său
