Editorial

Nou la Editura Pandora M, Colecția „ANANSI. World Fiction”. Fragment din Maggie O’Farrell, ”Hamnet”

Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul Hamnet”, de Maggie O’Farrell. Volumul a apărut de curând la Editura Pandora M, Colecția „ANANSI. World Fiction”, în traducerea lui Mihaelei Buruiană.

Despre carte:

Anglia, 1580: Ciuma Neagră cutreieră ținuturile, lovindu-i deopotrivă pe cei sănătoși și pe cei bolnavi, pe tineri și pe bătrâni. Sfârșitul lumii este aproape și, cu toate acestea, viața merge înainte. Un tânăr meditator de latină, sărac și chinuit de un tată violent, se îndrăgostește de o femeie extraordinară și excentrică. Agnes e o creatură sălbatică ce străbate pământurile familiei cu un șoim pe mână și e recunoscută pentru talentele ei de vindecătoare. Cunoaște plantele și poțiunile mai bine decât înțelege oamenii. Odată ce se stabilește împreună cu soțul ei la Stratford-upon-Avon, se transformă într-o mamă ultraprotectoare și în forța care ține împreună tânăra familie.

Un portret plin de lumină al căsniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea, dar al cărui nume a dat titlul celei mai celebre piese de teatru din toate vremurile.

Nota autoarei:

Aceasta este o operă de ficțiune, inspirată de scurta viață a unui băiat care a murit în Stratford, Warwickshire, în vara anului 1596. Am încercat, unde a fost posibil, să respect puținele fapte istorice cunoscute despre adevăratul Hamnet și familia lui, dar câteva detalii — în special, numele — au fost modificate sau omise.

Majoritatea oamenilor o știu pe mamă cu numele „Anne“, dar aceasta a fost numită „Agnes“ în testamentul tatălui său, Richard Hathaway, ca urmare am hotărât să o numesc și eu așa. Unii cred că Joan Hathaway a fost mama lui Agnes, în timp ce alții susțin că a fost mama ei vitregă; sunt puține dovezi care să susțină sau să contrazică cele două teorii.

Singura mătușă paternă supraviețuitoare a lui Hamnet nu se numea Eliza, ci Joan (la fel ca sora cea mai mare, care a precedat‑o); mi‑am luat libertatea de a‑i schimba numele, fiindcă numele identice, deși obișnuite în evidențele parohiei din vremea respectivă, pot fi derutante pentru cititorii unui roman.

Unii ghizi de la Shakespeare’s Birthplace Trust mi‑au spus că Hamnet, Judith și Susanna au crescut în casa bunicilor de pe Henley Street; alții au părut siguri că aceștia ar fi trăit în micuța proprietate alăturată. Oricum ar fi, cele două locuințe ar fi fost foarte apropiate, așa că am ales a doua variantă.

În fine, nu se știe de ce a murit Hamnet Shakespeare: este înregistrată înmormântarea lui, dar nu și cauza morții. Moartea Neagră sau „ciuma“, așa cum era cunoscută la sfârșitul secolului al șaisprezecelea, nu este menționată niciodată de Shakespeare în piesele sau poemele sale. Mi‑am pus mereu întrebări despre absența aceasta și posibila ei semnificație; romanul de față este doar rodul speculațiilor mele.

Fragment în avanpremieră:

Undeva, în stânga, își simte și propria mamă. Ar fi fost aici cu ea dacă viața ei ar fi luat o altă direcție. Ea ar fi cea care ar ține‑o de mână pe drumul spre cununie, cu degetele împletite cu ale fiicei. Pașii ei i‑ar fi urmat ritmul. Ar fi mers pe cărarea aceasta împreună, una lângă cealaltă. Ea i‑ar fi făcut coronița, ar fi așezat‑o pe capul lui Agnes, periindu‑i părul astfel încât să‑i atârne de jur împrejur. Ar fi luat panglicile albastre și le‑ar fi legat în jurul ciorapilor, i le‑ar fi împletit în păr. Ea ar fi făcut toate astea.

Este de înțeles, așadar, ca ea să fie aici acum, în orice formă poate. Agnes nu are nevoie să‑și întoarcă privirea, nu vrea să o sperie, să dispară. Este de ajuns să știe că ea este acolo, o prezență vădită, plutitoare, imaterială. Te văd, gândește ea. Știu că ești aici.

În schimb, privește în față, pe drum, unde ar fi fost tatăl ei, drept înainte, cu bărbații, și își vede viitorul soț. Bereta de culoare închisă, din lână pieptănată, mersul său, mai sprinten decât al celorlalți bărbați din jur — frații, tatăl, prietenii lui, frații ei. Uită‑te în urmă, îi spune ea în gând, în timp ce merge, uită‑te în urmă, la mine.

Nu este surprinsă când el tocmai asta face: își întoarce capul, descoperindu‑și chipul când își dă părul pe spate ca să o privească. O privește în ochi un moment, oprindu‑se pe drum, apoi zâmbește. Face un gest, ridicând o mână și ducând‑o pe cealaltă spre ea. Agnes înclină capul nedumerită. El repetă gestul și zâmbește din nou. Ea crede că mimează un inel care intră pe un deget — ceva de soiul ăsta. Apoi unul dintre frații lui, Gilbert, crede Agnes, dar nu poate fi sigură, se repede spre el dintr‑o parte, apucându‑l de umeri și împingându‑l. Răspunde și el la fel, luptându‑se cu Gilbert până când îi prinde capul în strânsoare și îl face pe băiat să țipe revoltat.

Preotul așteaptă la ușa bisericii, sutana sa, o formă neagră pe fundalul de piatră albă precum chiciura. Pe bărbați și băieți îi cuprinde tăcerea pe măsură ce înaintează pe cărare. Se adună ciorchine lângă el, emoționați, în liniște, cu obrajii roșii în aerul dimineții. Când Agnes se apropie pe cărarea ce duce la biserică, preotul îi zâmbește, apoi trage aer în piept.

Închide ochii și vorbește:

— Vestesc căsătoria dintre acest bărbat și această femeie.

Peste toți cei prezenți, chiar și peste copii, se lasă tăcerea. Numai Agnes rostește o rugă în sinea ei: dacă ești aici, gândește ea, arată‑mi acum, dă un semn, acum, te rog, te aștept, sunt aici.

— Dacă vreunul dintre voi știe vreo pricină sau vreo piedică întemeiată pentru care acești oameni nu ar trebui uniți în sfânta taină a căsătoriei, să vorbească acum. Aceasta este prima strigare.

Pleoapele i se ridică și îi privește pe toți, pe rând. Thomas îl împunge pe James în gât cu o frunză de ilice; Bartholomew îl plesnește repede, brusc, peste ceafă. Richard se foiește de pe un picior pe celălalt, părând că are mare nevoie să se ușureze. Caterina și Margaret îi urmăresc pe furiș pe frații mirelui, cântărindu‑i să vadă dacă sunt vrednici de ceva. John zâmbește, cu degetele mari vârâte în șireturile strânse ale vestei. Mary își ține ochii ațintiți în pământ, cu fața nemișcată, aproape îndurerată.

Preotul trage din nou aer în piept. Rostește cuvintele a doua oară. Agnes respiră adânc, o dată, de două ori, iar pruncul se mișcă în ea de parcă a auzit un zgomot, un țipăt, de parcă și‑a auzit numele pentru prima dată. Arată‑mi acum, gândește Agnes din nou, rostind vorbele în minte încet, cu mare grijă. Joan se apleacă spre fiul ei, care‑i șoptește ceva; îi face semn să tacă ducând un deget la buze. John își mută greutatea pe celălalt picior și o lovește din greșeală pe soția sa. Mary scapă mănușile din mână și trebuie să se aplece să le ridice, dar nu înainte de a‑i arunca o uitătură furioasă.

Vestirea se strigă pentru a treia oară, preotul cuprinzându‑i pe toți cu privirea și desfăcându‑și larg mâinile, de parcă ar vrea să‑i îmbrățișeze. Înainte ca preotul să termine de rostit ultimele cuvinte, mirele face un pas în față, sub portalul bisericii, ocupându‑și locul alături de preot, de parcă ar vrea să spună Hai să terminăm odată cu asta. Se aud hohote de râs dinspre adunare, o eliberare de tensiune, iar Agnes zărește cu coada ochiului o sclipire în dreapta ei, o explozie de culoare, ca și cum o șuviță de păr i s‑ar abate pe față sau o pasăre ar trece în zbor. Ceva cade dintr‑un copac deasupra lor. Poposește pe umărul lui Agnes, pe stofa galbenă a rochiei ei, apoi pe piept, pe umflătura delicată a pântecului. Ea o prinde cu dibăcie în palma făcută căuș. Este o crenguță cu scorușe, roșii ca focul, cu câteva frunze înguste, argintii.

O ține între degete câteva clipe. Apoi, fratele ei face un pas în față. Ia crenguța și își ridică ochii spre copacul de deasupra lor. Fratele și sora se privesc unul pe celălalt. După aceea, Agnes îl prinde pe Bartholomew de mână.

Strânsoarea lui este puternică, poate prea puternică: el n‑a avut niciodată știință ori nu și‑a dat seama de puterea sa nemaipomenită. Degetele îi sunt reci, pielea, aspră și zgrunțuroasă. O conduce spre ușa bisericii. Mirele deja o întâmpină, cu brațul întins, nerăbdător. Bartholomew se oprește, silind‑o pe Agnes să stea pe loc. Mirele așteaptă, nu‑și coboară brațul, cu un zâmbet pe chip. Bartholomew se apleacă în față, fără să‑i dea drumul lui Agnes. Întinde cealaltă mână și îl strânge de umăr pe viitorul soț al surorii lui. Agnes știe că el nu vrea să audă și ea, dar ea aude: auzul ei este la fel de ascuțit ca al unui șoim. Bartholomew se apleacă și îi șoptește la ureche viitorului soț:

— Ai mare grijă de ea, profesorașule de latină, foarte mare grijă, și n‑o să pățești nimic rău.

Când se întoarce spre sora lui, Bartholomew zâmbește, cu dinții dezveliți, cu fața spre mulțime; îi dă drumul la mână, iar Agnes se îndreaptă spre mirele ei, care arată cam palid

Preotul înmoaie verigheta în agheasmă, murmurând o binecuvântare, apoi o ia mirele. In nomine Patris, zice el cu glas limpede, suficient de tare cât să fie auzit de toți, chiar și de cei din spate, strecurând verigheta pe degetul ei mare, apoi scoțând‑o din nou, in nomine Filii, verigheta este împinsă pe degetul ei arătător, in nomine Spiritus Sancti, pe degetul mijlociu. La Amen, verigheta îi înconjoară al treilea deget pe unde, i‑a zis mirele deunăzi, când se ascundeau în livadă, trece o vână care ajunge direct la inimă. O clipă, lui Agnes i se pare rece pe piele și umedă de agheasmă, dar apoi sângele, care îi curge direct din inimă, o încălzește, o aduce la temperatura trupului ei.

Intră în biserică, luând seama la cele trei lucruri pe care le ține. Verigheta de pe deget, crenguța cu scorușe, îndoită în palmă, mâna soțului ei. Se îndreaptă împreună spre altar, cu un șuvoi de oameni în urma lor, care tropăie pe dușumeaua de piatră și își ocupă locurile în strane. Agnes îngenunchează în stânga soțului ei ca să asculte liturghia. Își pleacă amândoi capetele la unison, iar preotul așază o pânză deasupra lor, pentru a‑i proteja de demoni, de diavol, de tot ce este rău și de nedorit pe lume.

Despre autor:

Maggie O‘Farrell (n. 1972), prozatoare britanică, este autoarea a opt romane și a unui volum de memorii. A câștigat prestigioasele Betty Trask Award (pentru romanul After You’d Gone), Somerset Maugham Award (pentru romanul The Distance Between Us) și Costa Book Award (pentru romanul The Hand that First Held Mine). Cărțile ei sunt traduse în mai bine de 30 de limbi. Trăiește la Edinburgh, alături de soțul ei, scriitorul William Sutcliffe, și de cei trei copii ai lor.

(Sursă fotografie autor: The Guardian)

Articole similare

Nou la Editura Humanitas. Fragmente în avanpremieră din Tatiana Niculescu, ”Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale”

Jovi Ene

Fragment din ”Cexina Catapuxina”, de Matei Florian

Jovi Ene

Fragment în avanpremieră: ”Guadalajara”, de Iulian Popa

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult