Mâine, 4 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Cinemateca Eforie are loc deschiderea celei de a XI-a ediții a Zilelor Filmului German, un eveniment de marcă al Goethe-Institut, care își propune familiarizarea publicului cinefil din capitală cu cele mai recente producții cinematografice germane. La eveniment, participă: Evelin Hust – directoarea Goethe-Institut, organizatorul evenimentului, și Mihai Fulger – critic de film, selecționerul ediției din acest an.
Anul acesta, iubitorii de film din București au ocazia de a viziona, de-a lungul a șapte zile (4-10 noiembrie), 23 de produții cinematografice recente, filme de o mare diversitate tematică și stilistică.
Filmul proiectat în deschiderea ediției din acest an a Festivalului este „Colonia”, în regia lui Florian Gallenberger – un film tulburător despre abuzurile puterii şi istoriei, îndoctrinare şi manipulare, limitele credinţei şi supunerii, dar şi despre puterea de sacrificiu în numele iubirii, cu o distribuție impresionantă, avându-I pe Emma Watson, Daniel Brühl şi Michael Nyqvist în rolurile principale.
Pelicula este o captivantă poveste fictivă derulată pe fundalul real al Coloniei Dignidad, o aşezare fondată în 1961, în sudul Republicii Chile, de către o sectă germană. În 1973, în zilele când izbucnea puciul militar al lui Augusto Pinochet împotriva lui Salvador Allende, tânărul fotograf german (Daniel Brühl) ajunge să fie încarcerat în beciurile Coloniei, iar iubita sa (Ema Watson) va porni în căutarea lui – prilej cu care aflăm detalii despre istoria înfiinţării Coloniei şi neştiute complicităţi diplomatice.
„Filmul aduce o parte a istoriei Germaniei, din nou, în atenţia opiniei publice. O altă calitate a filmului este şi faptul că devine tot mai dramatic, cu cât ies la iveală datele reale ale poveştii: la baza scenariului au stat numeroase istorisiri ale martorilor oculari. […] În primul rând, filmul ne face să devenim conştientizăm de faptul că, dincolo de lumea noastră central-europpeană, încă atât de comfortabilă, există oameni care sunt puşi să aleagă între totul sau nimic. Există momente în care lasă-că-mai-vedem nu mai este de ajuns”, nota în 2015, la lansarea peliculei, criticul de film Anne Haeming, în „Der Spiegel”.
Filmul poartă semnătura lui Florian Gallenberger, regizor, scenarist și producător de film, una dintre tinerele speranțe ale cinematografiei germane de astăzi – în timp ce era student al Academiei de televiziune și film din München, a filmat, printre altele, cu Wim Wenders documentarul „Die Gebrüder Skladanowsky“, premiat la Montreal cu Premiul pentru cel mai bun film documentar. Și producțiile sale ulterioare au fost răsplătite cu numeroase premii, printre care, în 2001, Oscarul pentru scurtmetrajul „Quiero ser” și, în 2004, Premiul de film bavarez pentru „Schatten der Zeit”.
Proiecția durează 110 minute. Filmul este subtitrat în limba română, iar publicul vizat este cel de peste 15 ani.
Cea de a XI-a ediție a Zilelor Filmului German la București are loc în perioada 4-10 noiembrie 2016, la Cinemateca Eforie (filmele pentru copii sunt difuzate în parteneriat cu KINOdiseea). Prețul biletelor este de 10 lei, însă există și posibilitatea abonamentelor: 4 intrări à 8 lei, total 32 lei. Abonații Cinematecii Eforie beneficiază de tarife reduse. Programul casei de bilete este zilnic, între orele 14-20.
Ultima proiecție are loc în Club Control (joi, 10 noiembrie, de la ora 21.00), eveniment la care intrarea este gratuită. În Club Control va avea loc proiecția filmului „Moarte hipioţilor!! Trăiască punk-ul!“, scris şi regizat de Oskar Roehleravând, urmată de concertul trupei germane Jolly Goods.
Producătoarea de film ADA SOLOMON, despre filmul german, cu ocazia celei de a XI-a ediții a Zilelor Filmului German la București (4-10 noiembrie 2016)
Sunt nenumărate legăturile mele cu spaţiul cinematografic german. Iniţial, m-am gândit dacă să pornesc dinspre prezent spre trecut sau invers.
Făcând o radiografie rapidă a legăturilor mele cu Germania, legături cinematografico-afective, cred totuşi că cel mai important este începutul. Prima mea întâlnire cu Berlinul a fost… prima mea participare la un festival de film în afara României, da, Berlinala e primul festival internațional de film la care am pus piciorul pe vremea când aproape habar n-aveam ce înseamnă un mare festival. În acelaşi timp, e festivalul cel mai apropiat de inima mea.
În 1995, la sugestia prietenei mele, cineasta, poeta și artista Dana Ranga, am aplicat pentru o acreditare ca observator la festival. Am obţinut-o şi am fost în al nouălea cer. Am înghețat de frig și de teamă la coada pentru viză în fața Consulatului German de la București, apoi am călătorit aproape 24 de ore cu trenul și am ajuns.
Am descoperit Berlinul prin festival, am trăit două săptămâni între cinema şi oraşul acesta copleşitor, cu cicatricile lui, cu prospeţimea lui, cu locuitorii lui, cu oamenii din lumea largă adunaţi la Berlin, pentru Festival, pentru oraş, pentru a-i cunoaşte pe alţii şi pentru a se cunoaşte pe sine.
Am fost un spectator oarecare al Festivalului, dar probabil că a fost cea mai intensă experiență de spectator din viața mea.
La 8 dimineaţa porneam la drum, la 8.12 venea autobuzul, așa cum scria pe orarul din staţie, la 8.33 eram la Zoo, la casele de bilete, astfel încât să mai prind bilete pentru filmele din ziua respectivă – la 9-9.30 începeau proiecţiile.
Au fost două săptămâni în care am locuit în săli de cinema, mă întorceam spre 11 noaptea acasă, vlăguită, după ce umblasem printre lumi şi stiluri, printre actori şi cineaşti, mâncam între proiecţii, picoteam pe un foarte confortabil fotoliu de cinema, cu 15-20 de minute înainte de o proiecţie, visam pe străzi, printre monumente şi şantiere.
Am cheltuit în aceste două săptămâni 200 DM, căci atât am avut, dar mi-au ajuns.
Trăiam şi mă îndrăgosteam de cinema şi de Berlin, nu ştiu să spun de care dintre ele mai tare.
În cei aproape 10 ani de când merg regulat la Berlinală, n-am mai avut parte de „luxul” din această primă călătorie-întâlnire. Luxul fiind libertatea de a trăi printre filme fără nici o obligaţie şi fără nici o responsabilitate, fără nici o întâlnire prestabilită, fără nici o recepţie cu ştaif.
Dacă mă uit la cum s-au adunat lucrurile de-a lungul timpului, constat că am o mulțime de prieteni cineaşti, producători de film, agenţi de vânzări din toată lumea, însă cei mai mulţi sunt germani.
Foarte multe dintre aceste prietenii au pornit la Berlinale, la Conecting Cottbus, în cadrul programului Nipkow.
Singura imagine de film din biroul meu e un afiş al filmului lui Wim Wenders „Der Himmel uber Berlin”, nu ştiu de unde-l am, de când îl am, e acolo, în faţa mea, zi de zi.
