Prăjitoria cu povești și Casa de Editură Max Blecher vă invită joi, 24 martie, de la ora 18.00, la a treia ediție a „Sezătorilor culturale urbane”, în cadrul căruia va fi lansat volumul de poezie „În rest, viața e frumoasă”, de Diana Iepure.
Participă: scriitoarea și traducătoarea Diana Iepure, autoarea volumului, aflată la prima întâlnire cu cititorii din Câmpina. Moderatorul întâlnirii va fi Jovi Ene, Project Manager al site-ului Filme-cărți.ro.
Despre carte:
„În rest, viaţa e frumoasă este unul dintre cele mai puternice & solide volume de poezie pe care le-am citit în ultimii ani. O carte care trasează graniţele rememorării şi ghidează introspecţia, totul fiind făcut cu o luciditate tăioasă, cu autoironie, cu mici ghiduşii & cochetării benigne; un lung poem compact despre neputinţe şi despre onestitatea cu care ar trebui să ni le îngrijim.” (Dan-Liviu Boeriu, Revista Familia)
„Îmi place poezia care mă apropie de cel care a scris-o, dându-mi senzația că îl cunosc mai bine, mai ales atunci când acesta nu se ascunde în metafore, ci se dezvăluie în concretețe; aici prin umor și printr-o justă apreciere a noilor realități ale vieții sale și ale lumii în întregime.” (Jovi Ene)
Despre autoare:
Diana Iepure (n. 1970, Chișinău) a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Chișinău. A publicat volumele de poezie Liliuța (2004) și O sută cincizeci de mii la peluze (2011). A tradus din limba rusă cărți de Boris Akunin, Alexei Salnikov și Serghei Timofeev, precum și două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească (2013), Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017).
Un eveniment organizat în colaborare cu Casa de Editură Max Blecher și Filme-cărți.ro.
Participarea în cadrul acestui eveniment este gratuită, însă, întrucât există un număr limitat de locuri, vă rugăm să faceți rezervare la office@prajitoriacupovesti.ro.
Eveniment Facebook.