Editura Pandora M vă invită marţi, 16 mai, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului DIAVOLI FRAGILI, de RADU GĂVAN. Alături de autor se vor afla Camelia Cavadia şi Constantin Piştea.
„Radu Găvan m-a cucerit de la prima carte, însă abia acum, cu „Diavoli fragili” a ieșit la iveală uriașul său talent scriitoricesc. Cu cel de-al treilea roman, Radu Găvan face un salt extraordinar spre MAREA literatură. Într-o discuție prietenească, Radu îmi spunea că are senzația că acest roman e ca un monstru care o să se ridice și o să umble de unul singur prin lume, iar asta am simțit și eu în timpul lecturii.
O carte despre fragilitatea liniei ce desparte binele de rău, realitatea de ficțiune, o carte despre consumare, renaștere și eliberare. O minunată pledoarie pentru scânteia vie a literaturii și tributul pe care uneori arta și creația le cer omenescului din noi.” Camelia Cavadia
„Diavoli fragili este, în opinia mea, cea mai bună carte de până acum semnată de Radu Găvan.
Ingredientele care l-au făcut pe autor o voce aparte în literatura română contemporană se regăsesc și în acest roman, într-o altă combinație: violența, macabrul, accentele psihologice și de thriller, limbajul neîngrădit, pasajele șocante, suspansul bine strunit, ritmul alert, atmosfera apăsătoare, sumbră, caruselul de personaje, povești și emoții. Lor li se adaugă o pendulare perpetuă între onirism și realism, între naratori, între scriitori și scriituri, între ficțiuni și metanarațiuni.
Cred că cel mai important aspect care transpare din Diavoli fragili este tocmai dragostea pentru literatură, o literatură care te obsedează, absoarbe și consumă, o literatură prin și pentru care trăiești. Cartea lui Radu Găvan e o lentilă tulburătoare prin care poți privi lumea. ” Eli Bădică
Radu Găvan s-a născut pe 29 decembrie 1978, la București. La terminarea liceului se înscrie la Facultatea de Construcții, pe care o abandonează în 2003, angajându-se ca agent imobiliar. După doi ani dificili, care îi inspiră ulterior scrierea romanului Exorcizat, primește oferta de a lucra la agenţia de turism unde activează și în prezent.
Primul său roman, Exorcizat, a primit Premiul Mircea Ciobanu și a fost nominalizat la Festival du premier roman de Chambéry 2016, Premiile Accente și RomCon 2015 pentru cel mai bun roman de debut. Pentru cel de-al doilea roman, Neverland, a primit Premiul I la Festivalul Alexandru Macedonski.
Radu Găvan locuiește în București, este căsătorit și are un băiețel.