Stiri

Israel, ţara invitată de onoare, aduce la Bookfest fabrica de vise

stand_Israel1Israel, țara invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, le propune iubitorilor de carte să își inventarieze, iar apoi să își lanseze visele.

Pornind de la motto-ul ales pentru a promova prezența Israelului la Bookfest – „Never Stop Dreaming” –, organizatorii au ales să construiască standul sub forma unei fabrici de vise: vizitatorii sunt invitați să își aștearnă gândurile pe hârtie, pentru ca apoi, printr-un mecanism secret, acestea să fie lansate în aer.

„În cei 68 de ani ai săi, Israelul modern nu a încetat să viseze. Aceasta este moștenirea pe care vrem să o transmitem: indiferent de cât de utopic ar părea un vis, acesta poate fi mai aproape de realitate decât ne-am aștepta. Cheia stă în a nu te opri vreodată din visat.

Iar scriitorii israelieni ştiu cel mai bine cum să ne provoace să visăm, deoarece au adus cu sine în Israel cele mai frumoase povești ale lumii din «portofoliul» reveriei”, a mărturisit Shelly Hugler Livne, Şef Adjunct de Misiune Diplomatică în cadrul Ambasadei Israelului în România.

Aproximativ 30 de evenimente au pregătit organizatorii programului țării invitate pentru iubitorii de carte care vor vizita standul Israel, situat în pavilionul C 4 al Romexpo: lansări de carte, mese rotunde, dezbateri, evenimente profesionale, precum și o serie de evenimente dedicate copiilor.

Desigur, cititorii sunt invitați să nu rateze întâlnirea cu cei 6 oaspeți de onoare din Israel: ZERUYA SHALEV – una dintre cele mai importante scriitoare israeliene ale momentului, un nume care s-a impus cu succes şi pe piaţa de carte din România, romanele sale traduse la Editura Polirom fiind primite cu entuziasm atât de critici, cât şi de cititor / FANIA OZ-SALZBERGER – istoric, una dintre cele mai respectate personalități israeliene de astăzi, atât din sfera culturii, cât și din cea a spațiului politic, cunoscută publicului românesc datorită volumului Evreii şi cuvintele (ediţia în limba română, Humanitas Fiction), semnat împreună cu tatăl ei / MEIR SHALEV – un autor de succes şi unul dintre cele mai respectate nume din jurnalismul israelian contemporan; cea mai cunoscută carte a sa, Roman rusesc (ediţia în limba română, Editura Univers) se află pe lista celor mai bine vândute 5 romane israeliene ale tuturor timpurilor / DROR MISHANI – cunoscut autor de romane poliţiste, editor, traducător şi literat, specializat în istoria literaturii poliţiste, cunoscut fanilor acestui gen datorită ediţiei în limba română a romanului său de debut, Dispariţia, publicat de Editura ”Trei” / GIL HOVAV – personalitate media, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti culinari, apreciaţi nu doar în Israel, ci în toate ţările în care cărţile sale au apărut în traducere și RONY OREN – artist unic, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai premiaţi animatori din lume: autor a peste 500 de filme de animaţie, difuzate în peste 80 de ţări, în reţele cunoscute precum PBS, ABC, Disney Channel, BBC sau Channel 4.

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo între 1 şi 5 iunie.

Participarea Israelului se va desfăşura sub motto-ul „Never Stop Dreaming” şi va prilejui publicului român întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii israeliene contemporane. Standul Israelului, realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Israel şi al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, va fi amplasat în Pavilionul C4. La stand, cei interesați vor putea găsi o bogată ofertă de cărți în limba ebraică, arabă și engleză, precum și ediții în limba română ale unor cărți israeliene cunoscute.

Organizator: Ambasada Israel în România

În parteneriat cu: Ministerului Afacerilor Externe din Israel, Camera de Comerţ şi Industrie România-Israel

Sponsori: Bleidinger, AFI Palace Cotroceni

Cu sprijinul: El Al, Radison, Leumi Bank, Sâmburești, Aqua Carpatica, Delta Cart International

Un eveniment susținut de: TVR, RFI România

Parteneri media: News.ro, Observator cultural, Accente, Bookaholic, Bookblog, Bookhub, Filme și Cărți, BookMag, Semne bune, Societate și cultură, Totul despre mame, Suplimentul de cultură, Agenția de Carte, Liternet, Ceașca de cultură, Calendar evenimente, Realitatea evreiască

stand_Israel1

Articole similare

Heart of Stone – Trailer si poster oficial | Netflix

Jovi Ene

Cele mai vandute carti de la editura Nemira la Bookfest 2015

Jovi Ene

Ce vrei să-i transmiți lumii printr-un film? Dar lumea ție? Hai să descoperi la atelierul de film Super 10!

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult