Editura Herald şi Hermitage. Urban spiritual hub (Str. Mihai Eminescu, nr. 127) au plăcerea de a vă invita marţi, 26 iunie 2018, ora 18.30 la un eveniment special, Freamătul Inimii spirituale – Doctrina Vibraţiei în śivaismul caşmirian, lansarea cărţii „Doctrina Vibraţiei” a prof. Mark Dyczkowski, care va oferi în încheierea acestui eveniment şi un concert de sitar.
- Ce înseamnă Tantra?
- Ce reprezintă śivaismul non-dualist caşmirian?
- Ce înseamnă Doctrina Vibraţiei în contextul śivaismului caşmirian?
Prin „vibrație” (spandana) înțelegem o mișcare subtilă. Ea este subtilă în sensul că, deși nu se mișcă, ea se manifestă ca impuls. Lumina conștiinței nu este deloc separată de manifestare, deși ea apare ca fiind așa. Astfel, ceea ce este nemișcat, fiind asociat cu diversitatea manifestării, se manifestă ca mișcare. (Abhinavagupta)
Dat fiind faptul că nu există succesiune în interiorul conștiinței, nu există nici simultaneitate și, dat fiind faptul că nu există simultaneitate, nu există nici succesiune. Realitatea conștientă extrem de pură transcende orice discuție despre succesiune și absența sa. (Abhinavagupta)
La nivelul inferior al conștiinței simțurile fizice sunt mai mult decât simple instrumente de percepție. Ele sunt exteriorizate și operează în relație cu obiectele exterioare.
La nivelul superior, atunci când „insula conștiinței întrupate” a fost distrusă și cufundată în oceanul purei conștiințe, simțurile percep realitatea într-un fel nou, în afara timpului.
Ele sunt interiorizate, în sensul că sunt recunoscute ca fiind forțe spirituale care operează în sacralitatea conștiinței. Cufundate în Marea Lumină a lui Bhairava, simțurile sunt divinizate, iar activitatea lor îl conduce pe yoghin la realizări mai înalte ale conștiinței chiar şi atunci când ele îşi percep obiectele specifice. Astfel, după ce ele însele au fost iluminate de către Śiva, simțurile îl iluminează pe yoghin, astfel încât el realizează în acest fel că simțurile sunt energia pură a conștiinței (Spanda), care percepe Divinul manifestat ca senzații. (Mark Dyczkowski)
Iată câteva citate sugestive din cartea Doctrina Vibraţiei de Mark Dyczkowski, carte publicată în colecţia Tantra a editurii Herald . Şi de asemenea întrebări la care vom găsi cu siguranţă răspunsuri.
Vă invităm, aşadar, la o seară specială în care acordurile de sitar vor vibra la înălţimea plină de înţelepciune a învăţăturilor transmise. Vom discuta despre śivaismul non-dualist caşmirian alături de invitaţii: prof. Mark Dyczkowski, discipol al ultimului maestru al śivaismului caşmirian, Swami Lakshmanjoo şi posesor al unui doctorat la Universitatea Oxford cu specializarea śivaism caşmirian, sub îndrumarea prof. Alexis Sanderson, Adrian Moldovan, profesor de yoga şi Mihai Liţă, coordonatorul colecţiei Tantra a Editurii Herald.
Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).
Doctrina vibraţiei de Mark S.G. Dyczkowski
Doctrina vibrației ne vorbește despre învățătura uneia dintre cele mai înalte Căi spirituale pe care le-a cunoscut istoria (atât din punct de vedere metafizic, cât și din punct de vedere contemplativ), și anume śivaismul non-dualist cașmirian, în particular despre școala numită Spanda (termen tehnic ce desemnează „freamătul dătător de viață al Inimii lui Dumnezeu”).
Contact: Sorin Lucaci, PR & Events Coordinator, 0720.063.626, sorin.lucaci@edituraherald.ro
Intrarea este LIBERĂ în limita locurilor disponibile.
Parteneri media: Senso TV, Radio România Cultural, Radio România Târgu Mureș, Gold FM, București FM, Smart FM, 6 TV, 4Arte, Agenția de carte, Bookaholic, Bookhub, Bookuria, Booknation, Filme-cărți, Hyperliteratura, Iqool, Literatura pe tocuri, PRwave, Raftul cu idei, România Pozitivă, ZMEU, Societate și cultură, Rabit Media, Gazeta de știri.