Celebrii actori ai francizei fenomen Saga Amurg, Kristen Stewart si Robert Pattinson le pregatesc fanilor din intreaga lume o nunta ca in povesti, in penultimul episod al seriei – Saga Amurg: Zori de zi – Partea 1, care va avea premiera internationala si romaneasca pe 18 noiembrie.
In cel de-al patrulea film al povestii de dragoste care a topit inimile tuturor tinerilor, Kristen si Robert vor face deliciul fanilor in cele mai romantice ipostaze, lucru care nu le-a venit deloc usor pe parcursul filmarilor: ,,Nunta Bellei cu Edward a fost cea mai bine pazita scena din intreaga productie. Am avut parte de Serviciile Secrete ale stilistilor si toata echipa era inebunita de conditiile lor draconice, nu avea nimeni voie pe platou cu un telefon mobil. Si toti erau speriati la gandul ca poate ajunge vreo imagine pe internet. In cea mai mare parte a timpului am stat acoperita cu o pelerina a personajelor Volturi”, a declarat Kristen intr-un interviu.
In mod suprinzator, pentru Robert Pattinson, cel mai dificil moment a venit atunci cand actorul a trebuit sa renunte la tricou: ,,Am fost foarte stresat cand a trebuit sa imi dau jos tricoul. In toate cartile seriei se pune mult accent pe aspectul fizic al lui Edward, lucru care nu m-a afectat pana in acest moment, pentru ca am reusit sa-l evit. Insa in Saga Amurg: Zori de zi – Partea 1 n-am mai avut incotro, nu puteam sa filmez o scena in mare complet imbracat”.
Cu multe personaje noi si rasturnari de situatie neasteptate, Saga Amurg: Zori de zi – Partea 1 are la baza romanul omonim scris de Stephenie Meyers, care, din dorinta realizatorilor a fost adaptat pentru doua filme. Pentru a putea reda cat mai fidel capitolele finale ale Sagai Amurg, producatorii l-au adus in echipa de exceptie pe reputatul regizor Bill Condon, laureat al premiilor Oscar pentru scenariul filmului Gods and Monsters. Zori de Zi – Partea 1, urmatorul episod al Sagai Amurg, duce povestea de dragoste dintre Bella si Edward pe un fagas aproape normal. Vampirul si muritoarea par sa se bucure acum de o casatorie aparent linistita, dar nu pentru mult timp, fericirea lor fiind din nou spulberata de tradari si pericole negandite.
Fanii din Romania ai Sagai Amurg vor putea participa intr-un cadru festiv alaturi de multe vedete indragite la cea mai asteptata nunta a anului, pe 18 noiembrie, la CinemaPRO, la ora 19.30, biletele la Saga Amurg: Zori de zi – Partea 1 fiind deja puse in vanzare.
Din 18 noiembrie, filmul Saga Amurg: Zori de zi – Partea 1 va putea fi vizionat in cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucuresti si Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Baneasa, Glendale Studio (Bucuresti), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacau, Braila, Baia Mare, Timisoara, Iasi, Pitesti), Cityplex (Constanta, Brasov, Bucuresti), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Cinema Phoenix (Pascani), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Patria (Bucuresti, Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Cinema Premiera (Ploiesti).