În perioada 29 mai – 2 iunie, Editura Litera vă dă întâlnire la Salonul Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2), o ediție aflată sub egida aniversării a 35 de ani. „Citim împreună“ și sărbătorim alături de public peste trei decenii de excelență editorială cu un program cu totul special: lansarea unor noi proiecte editoriale, întâlniri cu cei mai îndrăgiți scriitori, sesiuni de autografe, dezbateri despre cărțile aflate în #trending cu membri ai comunității Book Talk România, zeci de noutăți editoriale în portofoliile de ficțiune, istorie și dezvoltare personală, promoții speciale & oferte de neratat, dar și multe alte cadouri-surpriză pe care le puteți descoperi doar vizitând standul nostru.
În decursul celor 35 de ani de existență, Editura Litera a reușit să aducă în bibliotecile românilor mii de titluri din cele mai variate domenii, acoperind întreaga ofertă editorială de ficțiune și de non-ficțiune: colecții premium de literatură străină și română, antologii, cărți de istorie, de artă și de arhitectură, eseistică, enciclopedii, atlase, dicționare, cărți pentru copii, cărți de cultură generală, de popularizare a științei, călătorii, parenting și timp liber. Cu 900 de titluri editate anual în cele peste 50 de colecții și imprinturi, cea mai amplă ofertă digitală din România, Grupul Editorial Litera își menține locul în topul celor mai importante edituri din țară.
Noutățile Editurii Litera la ediția Bookfest din acest an stau sub semnul reverenței pentru scriitorii români contemporani: două noi colecții dedicate autorilor din țara noastră – „Perspektiv“ (nonficțiune) și „Pantazi“ (ficțiune) –, ambele coordonate de poetul, prozatorul și eseistul Cosmin Perța, vor fi lansate în premieră în cadrul târgului, Castelul din orașul meu de Ioana Bâldea Constantinescu, primul roman românesc din cea mai importantă colecție de ficțiune a editurii – „Folio“ –, își așteaptă cititorii în cadrul unui nou eveniment, iar volumul Laleaua albă. Scrisori și iubiri din viața balerinei Irinel Liciu de Ionuț Vulpescu, dedicat uneia dintre cele mai remarcabile figuri ale scenei artistice românești este o altă întâlnire de neratat. Cititorii pot descoperi la standul editurii Orez. Cu lapte, un nou volum de memorii sub semnătura Maiei Morgenstern, o carte ce promite să cucerească rapid inimile cititorilor, așa cum s-a întâmplat cu Nu sunt eu (2020) și Eu sunt Maia (2022), devenite în scurt timp de la apariție bestsellere naționale.
În colecția „Folio“, cititorii sunt invitați să descopere cele mai incitante apariții editoriale din portofoliul de ficțiune străină: Legământul apei de Abraham Verghese, autorul bestsellerului Să tai în piatră vie, carte aclamată în 2024 deopotrivă de critica internațională și de public, Negustorul de cărți de Carsten Henn, roman dedicat iubitorilor de povești țesute în jurul cărților, un adevărat fenomen editorial în Germania, Portret de familie de Ann Napolitano, o voce unică a literaturii contemporane, și Ultimul vis, un volum inedit de proză scurtă semnat de inegalabilul cineast Pedro Almodóvar.
Iubitorii de non-ficțiune vor găsi la standul Editurii Litera lucrări excepționale din categoriile istorie, eseu și memorii & dezvoltare personală: Pacea care a pus capăt păcii. Căderea Imperiului Otoman și crearea Orientului Mijlociu modern de David Fromkin, Filiera. Pe urmele unui fost demnitar nazist de Philippe Sands, Ce-a urmat după Eden? O scurtă istorie a lumii de John Charles Chesteen, Ghidul unui stoic modern. Reguli simple pentru o viață mai bună de William Mulligan și Misiune fără sfârșit de David Goggins, autorul bestsellerului Nu mă poți răni, carte vândută în peste 4 milioane de exemplare.
Peste 1 000 de titluri vă așteaptă în standul Litera, iar cele cinci zile ale târgului de carte nu aduc doar evenimente de neratat, ci și promoții speciale: reduceri de până la 70%, oferte atractive personalizate pentru o serie de titluri și cadouri–surpriză: sacoșe de pânză, accesorii most-wanted care vor completa kitul de lectură pentru vară al oricărui cititor împătimit.
Programul complet al evenimentelor Litera la Bookfest 2024:
Vineri, 31 mai
Stand Litera
17.00 Lansare de carte Ultimul vis de Pedro Almodóvar
Participă: Gelu Diaconu, Ileana Bîrsan, Ionuț Mareș, Robert Șerban
18:30 Lansare de carte și sesiune de autografe Planul pentru București de Sebastian I. Burduja
Sebastian I. Burduja în dialog cu Adrian Artene
Sâmbătă, 1 iunie
11.00 (Stand Litera) Lansare de carte și sesiune de autografe: Laleaua albă. Scrisori și iubiri din viața balerinei Irinel Liciu de Ionuț Vulpescu
Participă: Ionuț Vulpescu, Cleopatra Lorințiu, Răzvan Voncu
12.00 (Scena Arca) Lansarea colecției Perspektiv
Lansarea volumelor: Nomadism. Despre gândirea care devine corp de Laura T. Ilea, Știința minciunii responsabile. Tratat de embolii culturale de Felix Nicolau, Simulacru și război. Discursul politic în postistorie de Arthur Suciu și Cărți de bun–gust. Jurnal de lectură de Călin Torsan
Participă: Laura T. Ilea, Felix Nicolau, Arthur Suciu, Călin Torsan, Cristian Bleotu, Alexandru Racu, Ovidiu Șimonca, Cosmin Perța
urmată de o sesiune de autografe în standul Litera
13.00 (Stand Litera) Lansare de carte și sesiune de autografe Castelul din orașul meu de Ioana Bâldea Constantinescu
Participă: Ioana Bâldea Constantinescu, Dana Pîrvan,Tania Radu, Radu Vancu
14.00 (Scena Arca) Lansarea colecției Pantazi
Lansarea volumelor: Steaua Divină de Violeta Berea, Viața mea în 1984 de Gelu Diaconu, Seara, după ora 9 de Delia Hügel, O moarte cum tu nu ai putea avea de Ciprian Măceșaru și Aceste iubiri care ne macină de Antoaneta Zaharia
Invitați: Violeta Berea, Gelu Diaconu, Delia Hügel, Ciprian Măceșaru, Antoaneta Zaharia, Cristina Chira, Andrei Gogu, Irina Georgescu Groza, Doru Mareș, Ștefania Mihalache, Cosmin Perța
urmată de o sesiune de autografe în standul Litera
15.00 (Stand Litera) Lansare de carte Ce-a urmat după Eden? O scurtă istorie a lumii de John Charles Chasteen
Participă: Marius Constantinescu, Andrei Manolescu, Andreea Popescu, Răzvan Țupa
16.00 (Stand Litera) Noutăți în colecția Folio. Lansarea romanelor Negustorul de cărți de Carsten Henn și Portret de familie de Ann Napolitano
Participă: Emilia Chebac, Marius Constantinescu, Cristina Stănciulescu
Duminică, 2 iunie
Stand Litera
11.00 #BookTalk cu Aylin – ediția a VII-a
Aylin Ghela în dialog cu Arianna Suduc, Andrada Grec și Andra Paris. Discuție despre titluri renumite pe TikTok
13.00 Lansare de carte Legământul apei de Abraham Verghese
Participă: Cristina Bogdan, Laura Câlțea, Ioana Bâldea Constantinescu, Horia Ghibuțiu