Mario Vargas Llosa este un scriitor neobosit, se ştie. Unul profesionist, cu un program bine stabilit menit a-i facilita marea performanţă culturală, efort susţinut care tocmai a fost, în sfârşit recompensat la justa lui valoare cu cel mai prestigios premiu literar mondial, Premiul Nobel pentru Literatură. Llosa nu-şi dezminte ataşamentul pentru valorile liberale nici în alegerea subiectului viitorului său roman El sueno del Celta care va apărea în curând, concomitent, în spaţiul hispanic (probabil mai puţin în Cuba şi Venezuela) la 3 noiembrie. Subiectul central al cărţii îl reprezintă personalitatea lui Roger Casement. Romanul Visul celtului se încadrează în şirul romanelor cu subiecte istorice (Războiul sfârşitului lumii sau Sărbătoarea Ţapului) pe care Llosa le scrie atât de bine încât simplul cititor este transpus într-o epocă pe care magia şi arta scriitorul de valoare o recreează atât de fidel încât poate avea impresia că autorul chiar a fost contemporanul evenimentelor descrise.
Pentru a se documenta asupra subiectului ales, Vargas Llosa a călătorit în vestul Irlandei, în satul Banna Strand, în comitatul Kerry acolo unde Casement a fost arestat. Llosa a declarat că munceşte de trei ani de zile la documentarea şi scrierea acestui roman. “Nu-mi aduc aminte unde am citit pentru prima oară de existenţa acestui personaj, dar era prezent în biografia lui Joseph Conrad. La început mi-a stârnit curiozitatea pentru că el a fost în Amazonia, în partea peruană a Amazoniei. Am început să strâng informaţii despre el şi încetul cu încetul subiectul m-a prins. Casement a fost unul dintre primii europeni care şi-a dat seama de ceea ce înseamnă colonialismul denunţându-i abuzurile. În plus Casement este o personalitate care-i intrigă în continuare pe irlandezi având în vedere presupusa sa homosexualitate, nici acum nu ştii dacă adevărată sau inventată de serviciile secrete britanice pentru a-l discredita”
Dar cine a fost Roger Casement?
Roger David Casement (versiunea irlandeza Ruairi Mac Easmainn) s-a născut la 1 septembrie 1864 într-o mică localitate lângă Dublin. Tatăl său era protestant, ofiţer intr-unul din regimentele britanice care aveau garnizoana în Irlanda (The King’s Own Regiment of Light Dragoons) având origini ulsteriene. Mama lui, Anne Jephson avea origini mai obscure însă era probabil irlandeză catolică altfel nu se explică de ce la vârsta de trei ani l-a botezat catolic. La vârsta de treisprezece ani a rămas orfan fiind crescut în orăşelul Ballymena de rudele sale protestante din Ulster. La vrâsta de 16 ani a fost angajat în serviciul administrativ al unei companii maritime din Liverpool. Roger Casement a intrat apoi în serviciul diplomatic britanic ajungând consul al Marii Britanii în portul congolez Boma. În 1903 a fost mandatat de către guvernul britanic să ancheteze situaţia drepturilor omului din Statul Liber Congo care avea un statut juridic unic căci în mod formal nu era colonie belgiană ci fusese oferit în 1885 direct regelui Leopold al II-lea care îi storcea bogatele resurse (in special cauciuc). Raportul lui Casement asupra relelor tratatemnte la care era supusă populaţia neagră a dus până la urmă la înlăturarea statutului ambiguu şi transformarea Congo-ului în colonie a Regatului Belgiei. Se remarca ipocriza britanică ce tocmai cucerise două state bure independente, recunoscute internaţional, în Africa de Sud, strângând populaţia civilă bură in adevărate lagăre de concentrare avant la lettre, în care 26.000 de civili buri aveau să moară din cauza malariei şi condiţiilor groaznice. În 1906 Casement a fost numit consul în Brazilia, mai întâi la Para apoi în Santos, sfârşindu-şi misiunea în Brazila drept consul-general la Rio de Janeiro, capitala de atunci a Braziliei. Si aici a făcut parte dintr-o comisie care a cercetat exploatarea sălbatică a populaţilor indigene de către baronii locali ai cauciucului, Casement ajungând de două ori, în 1910 şi 1911 în zonele îndepărtate locuite de indienii putumayo din Peru. Într-un raport adresat Centralei, el descria condiţiile groaznice, de sclavie la care erau supuşi indienii asemănătoare cu cele din Congo belgian. Întors în Anglia, Casement a înfiinţat o societatea/asociaţie împotriva sclaviei, denunţând flagelul la care erau supuşi indienii din Peru, Columbia şi Brazilia. În 1911 Casement a fost înnobilat de regele George al V-lea pentru eforturile sale umaniste şi munca sa în serviciul diplomaţiei britanice. În 1913 Casement s-a retras din serviciul activ dedicându-şi energia tensiunilor din ce în ce mai pronunţate din Irlanda.
Casement nu a afla mai multe despre Easter Rising până după ce planul a fost pe deplin dezvoltat.Printre mulţi oameni care au pledat pentru clemenţă au fost Sir Arthur Conan Doyle , care a devenit cunoscut cu Casement, prin activitatea de reformă Congo Asociaţiei, WB Yeats şi George Bernard Shaw . Edmund Dene Morel nu putea să-l viziteze în închisoare, fiind sub atacul lui pentru pacifist poziţie.Puţini au fost oamenii politici irlandezi care la începutul primului război mondial au adoptat o poziţie pro-germană clară, dorind o cooperare cu duşmanul Angliei. Unul dintre aceştia a fost Roger Casement care a plecat în Germania în luna octombrie 1914 pentru a încerca să convingă autorităţile germane să furnizeze arme Irish Volunteers Force (viitoarea celebra IRA) pentru a declanşa rebeliunea împotriva ocupaţiei engleze. La 27 decembrie 1914, Roger Casement a semnat cu Von Zimmermann, subsecretar german în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, un document prin care partea germană promitea echipament şi armament pentru o brigadă irlandeză formată din recrutarea de voluntari din rândul prizonierilor irlandezi. Însă numai 52 au răspuns favorabil căci soldaţii irlandezi din Armata britanică erau voluntari, se înrolaseră de bună-voie, în plus, în cazul în care ar fi fost luaţi prizonieri riscau execuţia. Germanii nu s-au omorât cu firea şi au trimis republicanilor irlandezi doar o navă comercială sub pavilion norvegian dar cu echipaj şi armament german (20.000 de carabine, 10 mitraliere, muniţie) care nu a reuşit să-şi descarce încărcătura căci a fost interceptată de Marina Britanică fiind nevoită să se sabordeze.
Un submarin german l-a debarcat pe o plajă din vestul Irlandei pe Roger Casement, cel care convinsese partea germană să livreze armele pentru cauza naţionalistă. Fostul diplomat britanic era profund deziluzionat de proporţiile ajutorului german şi dorea să intre în legătură cu liderii conspiratori pentru a le transmite mesajul de a anula operaţiunile, în cazul în care se bazau doar pe armele germane debarcate în 1913 în micul port Howth, aflat la 13 kilometri de Dublin ( 900 puşti Mauser din 1871 şi 29.000 cartuşe) prea puţine pentru a declanşa o rebeliune de proporţii. Casement nici măcar nu ştia data exactă a declanşării rebeliunii căci fusese ţinut în necunoştinţă de cauză de către conducerea naţionalistă ce nu prea avea încredere în el. Înainte de debarcare, Roger Casement şi-a ras barba pentru a fi mai greu de recunoscut dar, în ciuda măsurilor de precauţie, a fost arestat la scurt timp. Rebeliunea Paştelui, cum este cunoscută in istoriografia irlandeză, din anul 1916 a fost un fiasco total, rebelii reuşind să înfrunte armata britanică timp de doar o săptămână, provocând distrugeri importante în Dublin. Eroismul romantic al voluntarilor baricadaţi în diferitele clădiri din Dublin, luptând împotriva unor forţe mult numeroase şi mai bine dotate precum şi prezenţa în rândul liderilor naţionalişti a trei poeţi (Pearse, Mac Donagh şi Plunkett) au contribuit la numirea acestei rebeliuni de către o parte din opinia publică irlandeză drept Revoluţia Poeţilor. Yeats îşi exprima durerea scriind în poemul “Pastele din 1916” că: Prea mult un sacrificiu / Poate transforma inima în piatră / Oare când va fi de ajuns? Duritatea represiunii l-a făcut pe scriitorul irlandez George Bernard Shaw să publice la 10 mai 1916 un articol în ziarul Daily News avertizând autorităţile britanice că executând prizonierii îi transformă în eroi. Părerea mea este că aceşti oameni ucişi cu sânge rece după ce au fost capturaţi sau s-au predat erau prizonieri de război. Un irlandez luptând cu arma în mână nu face nimic altceva decât ceea ce ar face un englez dacă, din nenorocire, ţara lui ar fi invadată şi cucerită de germani.
Ultimul proces privind rebeliunea irlandeza l-a avut în prim plan pe Roger Casement. El a fost judecat de Înalta Curte de Justiţie fiind acuzat de înaltă trădare ( încercarea de a recruta soldaţi irlandezi căzuţi în prizonierat pe frontul de vest pentru a forma o armată naţională şi cea de a introduce arme germane în Irlanda). Casement a declarat că ”Dacă am greşit chemând irlandezii să mi se alăture în efortul de a lupta pentru Irlanda atunci de irlandezi şi numai de ei pot fi judecat”. De-a lungul întregului său discurs Casement specifică faptul că se adresează nu instanţei pe care el nu o recunoaşte, tradiţionala procedură standard a republicanilor irlandezi, ci poporului irlandez. „Dacă micile naţiuni trebuie să-şi amaneteze interesele în acest joc între giganţi, nu am sesizat nici un motiv pentru care irlandezii ar trebui să-şi verse sângele pentru o altă cauză decât a lor iar dacă aceasta înseamnă că am trădat, nu mi-e ruşine să răspund cu viaţa mea. (…) Ni s-a spus şi ni s-a cerut să sperăm că după acest război Irlanda va obţine autonomia drept răsplată pentru sângele vărsat dar de marile succese nu va beneficia Irlanda ci altcineva. Ni s-a spus că dacă irlandezii merg cu miile să moară nu pentru Irlanda ci pentru Flandra, Belgia, pentru o bucată de deşert în Mesopotamia sau pentru câteva tranşee din stâncile Gallipoli ei câştigă autonomia Irlandei. Dar atunci când îndrăznesc să moară pe pământul lor natal, dacă numai îndrăznesc să viseze că libertatea poate fii cucerită numai acasă atunci ei sunt numiţi trădători ai ţării iar visul şi sacrificiile lor sunt privite ca fantezii dezonorabile. Dacă a lupta împotriva unui astfel de statut înseamnă a trăda, atunci sunt mândru a mă numi rebel şi mă voi agăţa de rebeliunea mea până la ultima picătură de sânge”. Casement a fost găsit vinovat de înaltă trădare şi condamnat la moarte. Sentinţa a fost executată prin spânzurare la 3 august 1916. Corpul lui Casement a fost îngropat în cimitirul din spatele închisorii Pentonville. Abia în 1965 rămăşitele sale pământeşti au fost repatriate în Republica Irlanda unde au avut parte de funeralii oficiale, fiind îngropate cu toate onorurile militare în cimitirul Glasney din Dublin nu înainte ca o jumătate de milion de irlandezi să fi trecut pe lângă cosciugul în care se odihneau rămăşiţele celui care a fost Roger Casement. Însuşi preşedintele Irlandei, Eamon de Valera a încălcat sfaturile medicilor şi, la venerabila vârstă de 85 de ani a luat parte alături de alte 30.000 de irlandezi, la ceremonia de înhumare. Ultima dorinţă a lui Casement, aceea de a fi îngropat în comitatul Antrim de nord nu a putut fi îndeplinită căci primul-ministru britanic din acea perioada, Harold Wilson a aprobat repatrierea rămăşiţelor sale pământeşti co condiţia expresă ca ele să nu fie înmormântate în Ulster.
Casement a continuat să suscite un mare interes şi după moartea sa mai ales în contextul luptelor din ce în ce mai violente care aveau loc în Irlanda în perioada 1918-1921 şi care au condus, în cele din urmă, la separarea Sudului catolic de Marea Britanie. Casement a ţinut un jurnal de-a lungul activităţii sale diplomatice, jurnal care a declanşat polemici aprinse căci pe piaţă au apărut atât jurnalul său normal în care este descrisă în detalii munca sa în Amazonia sau Congo (jurnalul aşa-zis oficial, jurnalul alb) dar şi unul subversiv în care Casement şi-ar fi descris viaţa intimă şi numeroasele (exagerat de numeroase) aventuri homosexuale. Disputa dintre cele doua tabere reia de altfel disputa dintre republicanii naţionalişti şi loialiştii protestanţi chiar şi specialişti în stabilirea autenticităţii documentelor împărţindu-se între cele două ireconciliabile tabere ideologice. Se ridică numeroase semne de întrebare privind autenticitatea jurnalului negru care ar fi doar o creaţie a britanicilor în vederea discreditării lui Casement ştiut fiind atitudinea catolicilor irlandezi faţă de homosexualitate care în acea perioadă nu era deloc nici acceptabilă şi nici acceptată. De ce ar fi ţinut şi păstrat Casement un astfel de jurnal ştiut fiind că în ultimii săi ani de viaţă a fost implicat puternic în mişcarea ilegală republicană irlandeză, implicare deosebit de periculoasa care, în final, i-a adus moartea? Ştim bine şi irlandezii nu au fost o excepţie, mişcările ilegale, subversive (chiar şi Al-Qaida) încearcă să păstreze/producă cât mai puţine documente sau urme cu putinţă tocmai pentru a oferi duşmanului cât mai puţine elemente de identificare. În plus chiar şi în America de Sud Casement îşi făcuse numeroşi duşmani printre potentaţii locali. Angus Mitchell, un cercetător britanic căruia i-au fost predate hârtiile lui Casement pentru a le publica a resuscitat vechea polemică afirmând că jurnalul negru în comparaţie cu cel oficial este plin cu inadvertenţe şi enigme, părând a fi mai degrabă scris de altcineva plecând de la jurnalul alb şi de la alte documente pe care serviciile secrete britanice puteau pune mâna având în vedere faptul că Roger Casement a lucrat destui ani în slujba diplomaţiei britanice. O astfel de falsificare nu ar fi o premiera în istoria lumii. Punerea în circulaţie a copiilor jurnalului negru ar fi fost făcută de către Reginald Hall, directorul Serviciului de Informaţii al Marinei Britanice. Printre alte campanii defăimătoare de care s-ar fi făcut responsabil Hall se număra şi falsificarea unei scrisori a lui Zinoviev în 1924, publicată de ziarul Daily Mail în care se descria planul comuniştilor britanici de a declanşa o revoluţie în Anglia. Scrisoarea a discreditat Partidul Laburist condus de Ramsay MacDonald care a pierdut alegerile din 1924.
Până când vom avea plăcerea de a citi şi în limba română romanul lui Vargas Llosa nu ne rămâne decât să ne imaginam calitatea şi parfumul naraţiunii create de scriitorul peruan căci personalitatea dinamica a lui Roger Casement îi vine ca o mănuşă. De altfel una din justificările Academiei Suedeze pentru acordarea Premiului Nobel a fost şi pentru „descrierea structurilor de putere şi marcantelor imagini ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individului” pe care Casement le întruchipează cu fidelitate.
