Umbrele lui H.G. Wells (I)

Umbrele lui H.G. Wells (I)

Şi Herbert George Wells (1866-1946) a cochetat cu comunismul. Scriitorul englez, celebru pentru cărţile sale de ficţiune precum Maşina timpului, Războiul lumilor, Omul invizibil, Primii oameni în lună şi Insula Doctorului Moreau a mai publicat nuvele contemporane, istorie, analize sociale cu un impact mult mai redus faţă de opera sa SF. A fost un socialist declarat şi un pacifist, de aceea atracţia sa faţă de ce se întâmpla în Rusia Sovietică este, pe undeva, justificată. HG Wells vizitase Peterburgul şi Moscova şi pe vremea ordinii ţariste, în ianuarie 1914, de aceea atunci când a fost invitat de câtre Kamenev care conducea pe atunci o delegaţie sovietică în domeniul comerţului la Londra să repete acea vizită, pentru a observa noua (dez)ordine, a răspuns favorabil, curiozitate şi simţul aventurii jucând, fără îndoială, un rol în această decizie. Profitând de ocazie, Wells a publicat în ziarul englez The Sunday Express mai multe articole despre situaţia din Rusia Sovietică, pe care ulterior le-a adunat şi editat sub forma volumului Russia in the Shadows. La fel făcuse şi Albert Londres în spaţiul francofon. Diferenţa dintre abordările celor doi este însă destul de mare.

Lectura firavului volumul scris de H.G. Wells despre situaţia din Rusia Sovietica din anul 1920 produce un amestec de senzaţii contradictorii pentru că, autorul, celebru în epocă, a cărui operă a rămas, spre deosebire de  mulţi alţi scriitori occidentali care au vizitat URSS, adopta, cel puţin în 1920, o atitudine de expectativă, reuşind să îmbine, cu mare măiestrie, atât o frescă reală, sobră a grelei situaţii în care se afla Rusia la acel început de drum comunist dar, în acelaşi timp, să cauţioneze regimul, să-l justifice, să-l legitimizeze. Aceasta dovedeşte că, cel puţin în această primă parte a existenţei Sovietelor, o critică justă se putea îmbina cu uşurinţă cu încrederea în ceea ce ar fi putut aduce nou comunismul pe scena politică rusească dar şi mondială. În fond, situaţia nu se decantase cu claritate, regimul se afla în fruntea Rusie de numai câţiva ani, având o sumedenie de scuze şi circumstanţe atenuante cât se poate de valabile, sub care de fapt, ştim bine acum, se ascundeau tentacule monstruoase.

Încă de la începutul volumului Wells se lansează în această echilibristică „Impresia noastră dominantă asupra stării de lucruri din Rusia este că a avut loc o mare şi ireparabilă ruptură. Ţăranii[1] care erau baza socială a vechii piramide ocupă în continuare pământul, trăind la fel cum trăiau şi înainte însă tot restul a fost distrus sau se află în pragul distrugerii. În această imensă dezorganizare, un guvern de urgenţă, susţinut de aproape 150.000 de membri de partid disciplinaţi a preluat controlul. Cu preţul multor execuţii, a eliminat hoţia şi a stabilit un fel de ordine şi siguranţă în oraşele extenuate şi a instituit un crud sistem de raţionalizare.” Însă „este, o spun încă odată, singurul guvern posibil în Rusia la ora actuală. Este singura idee, oferă singura solidaritate rămasă în Rusia”. Este greu de înţeles acest raţionament folosit în epoca nu numai de Wells dar si de alţi viitori tovarăşi de drum. De ce, de exemplu, experimentul democratic început cu revoluţia din februarie 1917 nu ar fi produs rezultate incomparabil mai bune, mai puţin sângeroase (o întrebare contrafactuală plină de miez în lumina „rezultatelor” istorice ale regimului comunist sovietic)? Însă misiunea unui autor talentat, este aceea de a transforma ideile discutabile în adevăruri intangibile, de nezdruncinat. Rolul (de)formatorilor de opinie.

Wells nu ezită să critice starea de lucruri dezastroasă din fosta capitala ţaristă, Petersburg (Petrograd, înainte de a deveni Leningrad) anului 1920. „oamenii au cartele de pâine, dar timp de trei zile brutăriile din Petersburg nu au funcţionat din lipsă de făină. (…)Având chiar cele mai bune intenţii, guvernul sovietic nu poate produce suficiente raţii de hrană pentru a susţine o viaţa sănătoasă.” Rusia şi Petrogradul îşi păstrau poezia căci, chiar dacă oamenii mureau de foame „cu greu exista cineva care să aibă un al doilea costum de haine sau mai mult de un set de lenjerie de lână peticită” florile erau vândute, cumpărate (şi probabil, fără ştirea autorului britanic, mâncate!). Toate magazinele sunt închise. Străzile pe care merg tramvaiele se află într-o stare jalnică şi nu au fost reparate de trei-patru ani; sunt pline de gropi precum cele făcute de obuze, de două-trei picioare adânci. Gerul le-a mărit, canalizarea s-a prăbuşit iar oamenii au smuls scândurile din pavaj pentru a face focul” Imaginea deprimantă este completă “Cei mai mulţi bărbaţi întâlniţi par, la prima vedere, neîngrijit bărbieriţi şi ai impresia, la început că este o altă dovadă a apatie generalizate, dar am înţeles mai bine motivul după ce, un prieten a menţionat fiului meu că folosea aceeaşi lamă de ras de un an de zile. Medicamentele sunt de asemenea imposibil de procurat. Nu poţi lua nimic împotriva unei răceli sau dureri de cap. Mici probleme de sănătate se pot transforma de aceea în boli grave. Aproape orice om întâlnit mi se părea că stă cam prost cu sănătatea. O persoană sănătoasă este greu de găsit într-o atmosferă dominată de disconfort şi meschine lipsuri.”

Fiul autorului cu care a călătorit a fost nevoit să facă o vizită la unul din spitalele din oraş pentru a descoperi o atmosferă mai mult decât deprimantă. Muribundă. “O lipsă acută de materiale medicale şi din această cauză  jumătate din paturi nu erau folosite pentru că nu se puteau îngriji mai mulţi pacienţi. O dietă stimulanta şi menită a ajuta la însănătoşire nici nu se pune problema, doar dacă pacientul vine cu mâncarea de acasă. Operaţiile se fac doar o zi pe săptămână, atunci când se pot întruni condiţiile necesare. În celelalte zile, pacienţii trebuie să aştepte.” În Petrograd se suferea şi se murea de foame. De altfel autorul menţionează scăderea drastică a populaţiei oraşului, de la 1.200.000 de suflete cât număra în 1914 la aproximativ 700.00 în 1920. “Toata lumea este jerpelită; toată lumea pare a căra boccele atât în Petersburg cât şi la Moscova. Să te plimbi pe trotuare la lumina amurgului şi să nu vezi nimic altceva decât figuri bolnăvicioase, toate grăbindu-se, toate cărând sacose, îţi conferă impresia de parcă toată populaţia se pregăteşte să plece.” Tabloul fostei capitale a ţarilor este sumbru şi va fi izbitor de asemănător cu blocada germana din 1941-44 “Toate casele din lemn au fost demolate pentru a se face focul în iarna trecută, rămânând dezastroase găuri între casele de piatră.” De vină pentru această jalnică situaţie nu ar fi comuniştii sau cel puţin el nu crede asta ci vechea ordine care şi-a consumat resursele. Până la urmă “nu comunismul a construit aceste mari si imposibile oraşe ci capitalismul. Nu comunismul a aruncat vechiul imperiu într-un război extenuant de şase ani de zile.[2] Ci imperialismul european.”

La Petrograd Wells a fost dus să observe şi câteva stabilimente model. Într-o şcoală, bine aleasă, scriitorul britanic constată, cu (auto)ironie, că elevii unei clase gimnaziale, întrebaţi de ghid dacă au auzit de vreun autor al literaturii engleze şi, dintre aceştia, care le plăcea cel mai mult, au răspuns în cor „Wells” „Figurile lui Milton, Dickens sau Shakespear făceau figură de pitici faţă de acel colos literar. Fiind în continuare întrebaţi titlurile cărţilor scrise de acesta au pronunţat numele unei duzini din cărţile mele. Am părăsit şcoala zâmbind cu greutate ghizilor mei” Vizitează şi o creşă unde părinţii îşi puteau lăsa progeniturile în timpul zilei. Wells observă că astfel părinţii pierdeau orice posibilitate de a-i instrui, această sarcină devenind responsabilitatea Statului. Observă şi o casă de odihnă a clasei muncitoare şi ia parte la una din şedinţele sovietului din Petrograd, pe care o descrie cu interes. În cadrul acestei adunări chiar ţine un scurt discurs pacifist, tradus în rusa auditoriului înfierbântat. Este atenţionat că au fost şi alţi aşa-zişi prieteni ai Sovietelor care au fost trataţi cu toată ospitalitatea, pentru ca la întoarcerea în Occident să critice cu neruşinare noul regim. „Acest discurs m-a lăsat rece căci am venit în Rusia Sovietică să judec guvernul sovietic şi nu să-l laud” se apără Wells curajos (în carte!)„Discursul meu a fost reprodus cu fidelitate în Pravda.”

(va urma)