Zilele de vară…aparent aceleaşi banale înşiruiri de câte 24 de ceasuri, în care fiecare grad din termometre vesteşte, deopotrivă, căldură şi disconfort, iar gustările şi băuturile răcoritoare se dovedesc, adesea, neputincioase în faţa celor care, printre genele ochilor deschişi, conturează profilul unei piscine sau poate chiar al unui izvor cu ape primitoare.
Şi totuşi, aceeaşi vară se aşteaptă, cu nesaţ, în toate celelalte crâmpeie de an, când jinduim, cu toţii, la una dintre zilele nesfârşite ale unei vacanţe, în care totul pare să se oprească în loc, doar pentru că petalele colorate şi parfumate ale florilor, firele blânde de nisip şi valurile învăluitoare şi-au început fascinantul dans estival.
Iar în rând cu ele, poveştile reintră în arena timpului, trezind amintiri plăsmuite, odată ca niciodată, când se făcea că o mână de copil primea în dar o scoică menită să lege urechea de freamătul valurilor, de șoaptele inimii, iar mai apoi de vibraţiile pline de taină ale unui tărâm în care fiecare vis înveşmântat în legendă devine portal către viaţă.
1. Fotograful Curţii Regale (Simona Antonescu, Editura Polirom, 2016)
Încă din copilărie am fost o ascultătoare fidelă a poveştilor desprinse din istorie, pe care părinţii şi bunicii mi le spuneau adesea împletind amintirile lor cu cele înscrise la loc de cinste în diverse cărţi care, de multe ori, ascundeau la rândul lor, printre cuvinte şi imagini, alte istorii, relativ mai recente dar tot atât de dragi.
Pe atunci, nu visam decât să cresc şi să învăţ să pătrund singură aceste taine, pe care să le port cu mine şi să le răspândesc în lumea mea, asemenea celor ce mi le-au istorisit odată. Iar astăzi, când dorinţa de a pătrunde cu hotărâre în tainele unui trecut deopotrivă îndepărtat şi viu se dezvăluie în deplină splendoare, fiecare dintre poveştile plăsmuite odată ca niciodată îşi recâştigă lupta implacabilă cu zborul timpurilor.
Şi aşa se face că, dintre coperţile groase şi paginile îngălbenite de vremuri, cei pe care îi (re)cunoaştem ca fiindu-ne strămoşi ne prind cu blândeţe de mâini, purtându-ne prin tainele unor fotografii înveşmântate, depotrivă, în alb, negru şi fire tainice de lumină. Iar ceea ce ajunge, fără îndoială, către toţi privitorii prin magica lentilă deţinută de Fotograful Curţii Regale, nu este decât o nouă certitudine că, dincolo de titluri opulente şi visuri de mărire deşartă, biruinţa în faţa uitării nu se câştigă decât cu nobleţe, înţelepciune şi curaj, toate puse în slujba dragostei de frumos, de pace şi de neam.
2. Motanul care voia să salveze cărţile (Sōsuke Natsukawa, Editura Litera, 2023)
De când mă știu, am fost o mare iubitoare de povești. Și ca în orice poveste, călătoria mea printre cuvintele purtătoare de magie şi înţelepciune a prins contur cu un tot atât de tainic A fost odată. La început, mă bucuram din plin de orice minut în care părinții și bunicii deschideau cufărul fermecat al basmelor și legendelor pe care mi le istoriseau sau mi le citeau, cunoscători fiind ai acelor semne mari și mici cărora nu le descoperisem, încă, înțelesurile. Puţin mai târziu, atunci când ascultătorul a devenit la rându-i cititor, un vis demult rătăcit printre peripețiile copilăriei tindea să se îndrepte spre lumină, ca un răspuns binevenit al timpului. Explorându-i misterioasele înțelesuri, am descoperit nu numai cele ce au fost odată poveștile copilăriei mele, dar și altele, tot atât de pline de vrajă.
Şi ca prin vis, o nouă aventură fantastică a reînceput, acum, să prindă viaţă, sub blânda şi proteguitoarea lăbuţă a unui motan misterios şi vorbitor, care ne poartă, în taină, printre spiritele cărţilor. Drumul nu va fi uşor, fiind adesea străjuit de voci puternice, care susţin că o carte nu este altceva decât un simplu obiect, numai bun de sechestrat, mutilat şi comercializat. Dar atunci când biblioteca devine cel mai primitor sălaş pentru vindecarea suferinţelor şi recâştigarea curajului, întregul şirag de cuvinte împleteite în poveştile vechi de când lumea se redezvăluie ca elixir menit să răspândească, peste tot în lume, liniştea şi speranţa.
3. Viaţa ca un film (Valérie Perrin, Editura Litera, 2025)
O altă preocupare a celei ce am fost odată era aceea de a observa discret oamenii, tresărind cu seninătate sau îngrijorare în faţa bucuriilor sau tristeţilor şi dorindu-mi să pătrund în tainele lor. Şi tot pe atunci obişnuiam să privesc ore în şir diverse poze şi amintiri de familie, foarte bine ştiind că toate sunt pline de poveşti, pe care la început le ascultam cu încântare şi emoţie, iar foarte puţin mai târziu, condusă de valul cuvintelor şi al imaginilor, le consideram, fără să vreau, posibile instantanee dintr-o poveste proprie, care, deşi nescrisă, îmi dăruia puterea să visez.
Anii au trecut, iar pe măsură ce lumea cărţilor şi a filmelor s-a întreţesut cu nenumărate crâmpeie din lumea mea, cea care într-o vreme se juca de-a scenariile a învăţat, printre altele, că o mare parte din clipele petrecute aici pot ascunde sâmburi de mister luminos sau tragic din care una sau mai multe poveşti aşteaptă să prindă viaţă. Şi chiar sub ochii noştri, fiecare fir de nisip prins în carapacea sticloasă a clepsidrei devine, pe rând, geană de umbră sau rază de culoare dintr-o posibilă producţie cinematografică. Iar în tandem cu acestea, istorii aparent rătăcite prin noianul timpurilor reprind contur, preschimbând fiecare zi într-un veritabil capitol desprins din misterul unui roman poliţist, în spatele căruia, se află, poate deloc întâmplător, o mână hotărâtă de femeie.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://revistagolan.com/, https://www.facebook.com/humanitaspiatraneamt, https://ancasicartile.ro/.)
