Mi-a fost aproape imposibil să aleg doar cinci seriale sau mini-serii „polițiste”/detective/crime cu protagoniști (ne)carismatici, așa cum îmi propuneam, pentru că Netflix pare să fi cumpărat drepturile de difuzare sau să fi produs o pleiadă de titluri care mai de care mai atractive. Pe lista mea inițială se aflau și titluri pe care ardeam să le văd de niște ani buni și nu apucam, dar și o sumedenie de tratații inedite, în special din punct de vedere al țării de producției și/sau al limbii vorbite.
Simt că topul rămas poate fi completat cu ușurință cu alte cinci, zece sau chiar 20 de titluri, și de aceea vă invit oricând să îmi sugerați titluri pe care, poate, le-am omis chiar și din mamutul care era lista inițială.
01 Fallet (opt episoade – 2017)
Fall înseamnă „caz” în limba suedeză, iar serialul este unul dintre numeroasele de gen care s-au ridicat în preferințele criticii și publicului odată cu ascensiunea romanelor nordic noir. Chiar dacă premisa se înscrie perfect în sfera genului, cu un caz straniu, cu personaje cel puțin stângace și cu reacții parcă dintr-o altă lume, pentru noi, desfășurarea este foarte diferită de ce ne-am aștepta. Fallet este o dramedie, sau un spoof, cum i se mai spune: fiecare din cele opt episoade are doar 27-28 de minute, așadar e un soi de Friends al serialelor procedurale.
Chiar și personajele par desprinse dintr-un sitcom, de altfel. Ar fi greu de stabilit care dintre cei doi care formează tandemul de șoc câștigă premiul de mediocritate, însă primul episod este cât se poate de grăitor în privința incompetenței lor. Adam Godley (pe care l-am văzut, cel mai recent, în The Umbrella Academy, despre care am scris nu de mult) este un detectiv britanic care imită slab prestațiile marilor precursori ai săi din literatură, până când o face de oaie și este trimis să investigheze tocmai în Suedia; Lisa Henni o interpretează pe Sophie Borg, care excelează și ea la capitolul incompetență și chiar din primele secvențe o vedem reușind contraperformanța de a ucide un suspect de crimă dat în urmărire în patru state (de altfel, într-o scenă memorabilă, de un umor cu substrat politic subtil).
02 Collateral (mini-serie în patru părți – 2018)
Mă bucur oricând s-o văd pe Carey Mulligan, pentru că este una dintre actrițele mele preferate. Am urmărit-o de la primele filme, când era încă prezentată drept „copil minune” al cinematografiei britanice; apoi, a ajuns să dea replica unor actori precum Di Caprio sau Fassbender, și a devenit din cometă planetă, crescând chiar și câțiva sateliți din premii și aprecieri în jurul ei.
Dincolo de premisa aparent banală (un livrator de pizza este împușcat mortal într-o suburbie londoneză), ițele care ies treptat la suprafață sunt mult mai încurcate decât ați crede. Persoana care locuiește la adresă și, teoretic, ultima care l-a văzut în viață înaintea criminalului, este fosta soție a parlamentarului David Mars (jucat de John Simm – simpatică, de altfel, aluzia prin nume la serialul care l-a făcut cunoscut pe actor, Life on Mars; în plus, se cunoaște și cu Billie Piper, care o interpretează pe fosta lui soție, din perioada în care au fost colegi de platouri la Doctor Who), dar martoră la crimă este o tânără al cărei permis de ședere în UK a expirat și care dă poliției un nume fals – tânără aflată într-o relație cu o femeie pastor. Vi se pare deja complicat? Abia dacă am rezumat primul episod!
Kip Glaspie este numele inspectorului-detectiv, al cărei rol Mulligan îl descrie în multe interviuri drept unul dintre favoritele ei. Pentru că mini-seria abordează multe aspecte cel puțin spinoase ale vieții moderne, printre care acțiunile politicienilor, migrația ilegală sau statutul refugiaților, firește că are un unghi puternic înclinat către dublul statut al protagonistei, de femeie/mamă și de profesionistă. S-a mai văzut, s-a mai făcut, veți spune, și evident că în serialele de gen rareori putem vorbi despre personaje puternice și caracterizări solide, pentru că, de obicei, ne concentrăm la acțiune; cu toate acestea, Kip se aliniază perfect la standardele britanice pentru consolidarea unui personaj și nu riscă deloc să se piardă în peisaj, așa cum se întâmplă în serialele americane, deseori lungite fără nicio bază.
03 Dirk Gently’s Holistic Detective Agency (două sezoane: 2016, 2017)
Inspirat dintr-o serie de romane scrise de inegalabilul Douglas Adams (autorul care a dăruit universului și Autostopistul galactic), care a decedat înainte să îl termine pe al treilea, serialul produs de BBC America ar putea fi descris drept #polițist #sciencefiction #comedie. Netflix este unul dintre canalele de distribuție, alături de AMC, Ideate și IDW, iar eu nu pot decât să mă bucur că astfel avem și noi șansa de a-l urmări, fiindcă îmi doream de ceva vreme să văd adaptarea TV.
Dirk Gently (Samuel Barnett – cunoscut din Penny Dreadful și mai ales prin rolurile de pe scenele teatrelor britanice) este, așa cum o spune și numele serialului, un detectiv „holistic”, care crede că totul este interconectat și preferă să soluționeze mistere urmând destinul și nu indiciile sau pașii raționali. La început, în primele episoade cel puțin, pare o glumă proastă, un soi de Ace Ventura (versiunea Pet Detective – urmăriți și veți înțelege conexiunea) transpus cu accent britanic și mult mai bine îmbrăcat. De fapt, personajul este mult mai profund decât pare, ascunde secrete cu adevărat interesante, iar toată bălmăjeala fără sens despre antrenamentele CIA se dovedește nu departe de adevăr.
N-aș spune neapărat că Gently este tocmai carismatic și nici că serialul ar fi pe gustul oricui. Dacă sunteți fani Doctor Who/Torchwood sau seriale/mini-serii britanice, dacă v-ați obișnuit cu tenta de supranatural de un comic bizar din cele de gen și sunteți pregătiți pentru fel de fel de salturi absurde în spațiu și timp, atunci vi se va potrivi. În plus, mai e și amuzant, iar costumele și decorurile sunt în tonuri care, mie una, mi-au plăcut foarte mult.
Pentru fanii Stăpânului inelelor, rolul asistentului lui Gently este jucat (cu pricepere) de Elijah Wood (Frodo Baggins, dacă vă amintiți). Mie nu îmi place în mod deosebit actorul și, de obicei, evit filmele în care joacă, și totuși mi-ar fi părut rău să ratez Dirk Gently numai din acest motiv; în plus, personajul lui e chiar interesant și, adesea, concurează cu protagonistul la capitolul mister.
04 Glacé/The Frozen Dead (șase episoade – 2018)
Am vrut să compar serialul cu romanul (scris de Bernard Minier și tradus/publicat la Editura TREI, cu titlul Înghețat), mai ales după ce am avut ocazia de a discuta cu autorul, invitat la câteva evenimente organizate cu prilejul lansării în România. Ce m-a încântat este că serialul păstrează destul de fidel atât firul logic, cât și o parte dintre detaliile romanului, și că personajele sunt foarte bine construite.
Doi bărbați care se deplasează cu telefericul în Pirinei descoperă o arătare stranie pe vârf de munte; la o privire îndeaproape, se descoperă că este vorba despre un cal ucis, jupuit și expus într-un punct dificil de atins. Investigațiile dau în vileag că a aparținut unui bogătaș din regiune, iar intriga devine tot mai încurcată.
În cazul Glacé, mai importante decât personajele individuale mi s-au părut relațiile dintre ele. Servaz (Charles Berling) și polițista cu care face echipă, Irene Ziegler (Julia Piaton) nici că ar putea fi mai diferiți, și totuși par să-și scoată la iveală reciproc și bune, și rele. În ciuda contradicțiilor de percepție și metodă, reușesc să urmărească dovezi, să aibă idei și să găsească piste, respectând tiparul clasic al tandemului atipic, dar cumva funcțional. Dincolo de carisma protagoniștilor, sau de lipsa ei, m-am gândit să vă recomand serialul și pentru că vederea atâtor întinderi înghețate s-ar putea să aibă darul să vă mai răcorească în aceste zile caniculare.
05 Hinterland (trei sezoane – 2013, 2015, 2016)
După obicei, am lăsat ce-i mai interesant la final, cel puțin după măsura lingvistei care sunt și voi rămâne. Găsesc un substrat cultural sau un statement în orice alegere legată de limbă, chiar și într-un serial (banal?), iar de data aceasta am și dreptate: se pare că producția a fost menită să aducă mai mult din peisajele, realitățile și limba din Țara Galilor în BBC. Așa cum am mai spus, pentru că Netflix are drept de difuzare, mă pot bucura și eu și puteți încerca și voi cele trei sezoane.
La fel ca Irlanda și Scoția, Țara Galilor m-a entuziasmat mereu. Am fost tare bucuroasă când am putut urmări producții emblematice precum Torchwood, din care am învățat că, de fapt, în capitala Cardiff se află o crevasă prin care pătrund pe Pământ diverse entități extraterestre. La fel de încântată am fost să descopăr nume precum Ioan Gruffudd, care rămâne unul dintre cei mai buni actori subestimați, în opinia mea, și al cărui serie cu aventurile lui Horatio Hornblower o recomand oricărui nostalgic. Iată că acum am putut urmări și Hinterland.
Ce mi s-a părut și mai interesant a fost să citesc un articol din The Guardian care explica demersul de conștientizare a culturii/limbii galeze prin filmările… duble. Pe lângă că au lucrat în condiții dificile, adesea în frig abia suportabil, actorii au tras toate scenele de două ori: o dată în limba galeză și o dată în limba engleză. Ce vedem noi pe Netflix este a doua versiune, deși mi-ar fi plăcut enorm să o prind pe cealaltă.
Protagonistul este inspectorul-șef Tom Mathias (Richard Harrington), construit după modelul intrat deja în canon al bărbatului hărțuit de secretele trecutului și tulburat de amprenta pe care o lasă asupra sa munca de zi cu zi. În plus, actorul a lucrat îndeaproape cu polițiști reali, locali, și asta a adus un plus de autenticitate personajului său deja foarte uman. În spiritul materialului, nu l-aș numi (ne)carismatic, însă cu siguranță face parte din galeria detectivilor surprinzători. „Dacă nu te afectează când descoperi ucigași, e ceva în neregulă cu tine”, afirma Harrington într-un interviu – încă o dovadă a seriozității cu care a tratat rolul. Și se vede.
(Sursă fotografii: thrillist.com, decider.com, justwatch.com, netflix.com)
