Așa cum vă spuneam luna trecută, am zis că revin în noiembrie cu câteva seriale de pe Netflix, a fost mai mult timp pentru astfel de delicii. Na, avantajul de a lucra de acasă și faptul că nu mai sunt nevoit să pierd ore în șir pe navetă. Asta nu înseamnă că am neglijat filmele, dar a trebuit să sap mai mult și să aleg unul în acest top, respectiv revenirea după 10 ani în arta cinematografiei a Sophiei Loren, cea care a consacrat-o. E normal ca unul dintre cele mai lăudate seriale ale anului să fie pe primul loc, dar pentru celelalte sper că am oferit ceva surprize și filme interesante.
Da, știu, unii consideră cu film nu e egal cu serial sau cu documentar, dar… sper că știți că toate sunt pe International Movie Database (dacă folosiți IMDb-ul, desigur).
1. The Queen’s Gambit (2020, miniserie, 7 episoade)
S-a scris atât despre acest serial în ultimul timp, încât nu am multe de adăugat acum cu excepția unor scurte impresii personale. Da, șahul este un joc extraordinar și doar cei care nu l-au jucat niciodată îl pot desconsidera. În copilărie, am învățat șah de la nașul meu, undeva pe la 6-7 ani și îmi aduc aminte și acum, cu entuziasm și nostalgie, de jocurile din curtea lui, la adăpostul unei vii teleormănene. În plus, era vârsta micilor căutări, în care studiam, pe la zece ani, cărți de șah cu deschideri celebre. Nu am continuat, dar am rămas cu această impresie despre un joc excepțional, filosofic, care te poate face să te cunoști mai bine (a se vedea frumosul volum ”Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica”, de Yoko Ogawa). ”The Queen’s Gambit” emană acest parfum al unui joc perfect, în timp ce ne înfățișează felul în care concentrarea pe un sport, care pune prea mult accent pe interior, ne poate distruge sau destabiliza. Beth Harmon vrea să reușească cu șahul său, deși toate par a-i sta împotrivă: o familie disfuncțională, un orfelinat, o pasiune atipică pentru alcool și tranchilizante, o iubire neconformă, discriminarea specifică timpului și un Război (foarte) rece. Chiar dacă serialul se cam îndulcește (nepermis, aș putea spune, că doar putea duce spre perfecțiune) la final, ”Gambitul damei” este un serial excelent, bine așezat și cu o interpretare foarte bună semnată de necunoscuta, pentru mine, Anya Taylor-Joy. Nota: 9/10
2. La vita davanti a sé (2020)
Rosa este la finalul vieții și, sub aparența ei de irascibilitate, se ascunde un suflet mare, care ia în grijă copii sărmani, părăsiți de familii sau la solicitarea acestuia. Un asemenea caz este Momo, băiatul mic traficant de droguri, mereu răzvrătit și nemulțumit de viața sa. E nevoie de o mână forte pentru a-l schimba și pentru a scoate la iveală sufletul său plin de bunătate. Rosa este cheia, îndărătnicia, încăpățânarea sa având rădăcini adânci, care ajung în orășelul italian direct de la Auschwitz. Sophia Loren revine cu această ocazie în lumea filmului, la 86 de ani, iar rolul i se potrivește perfect în această ecranizare sensibilă a romanului lui Romain Gary. Nota: 8/10
3. The Playbook (2020)
Un documentar în 5 părți, ”The Playbook” ne oferă câteva ”reguli” simple ale câtorva dintre cele mai prizate și iubite sporturi din America și din lume: fotbalul, tenisul, baschetul. Dar nu sunt reguli enumerate aleatoriu, ci sunt învățăminte, sfaturi și idei ale unor antrenori care și-au construit un nume prin felul de a fi și mai ales prin rezultatele acestora. Nu trebuie să-ți placă Mourinho sau Mouratoglou pentru a înțelege că, prin entuziasm, pricepere și multă pasiune (alături de înzestrălile naturale, talent și muncă), puteți reuși ca sportiv și ca om dacă urmați niște reguli simple, reguli venite din experiența altor mari sportivi și antrenori. Fiecare episod ne oferă astfel de reguli, dar și o mostră privind calitatea de a fi om și despre felul în care, până la urmă, indiferent din ce medii provenim, putem avea succes în domeniul nostru de activitate. Nota: 8/10
4. Somebody Feed Phil (2019-2020, sezoanele 3-4)
Vă spuneam că, în perioada asta, parcă nu mă pot concentra la filme complicate și apreciez mai mult filmele care aduc zâmbete și oferă voie bună. Despre ”Somebody Feed Phil” am tot scris aici, dar uite că mi-am dat seama că în primăvară am ratat sezonul 3 (cu excepția unui episod) și acum abia a apărut și sezonul 4, desigur ambele filmate înainte de pandemie. Noile episoade au ca puncte centrale zone unde e foarte posibil să nu ajung niciodată (Hawaii, Seul, Rio sau delta Mississippi), dar asta nu înseamnă că nu oferă informații faine despre obiceiurile culinare, despre zona de călătorie și despre localnici. Mi-a plăcut, desigur, episodul din Londra (era fain dacă exista înainte de plimbarea noastră, aș fi ales un fish and chips mai gustos), la fel cum îmi plac personajul Phil Rosenthal și amuzantul său tată. Un serial pe care îl veți privi mereu cu relaxare și cu multe zâmbete. Nota: 8/10
5. Emily in Paris (2020, miniserie, 10 episoade)
Când Emily trebuie să se mute în Paris, pentru un job în marketing și social media la o firmă de lux, pleacă la drum cu un curaj extraordinar, deși nu știe nimic despre cultura franceză, despre conservatorismul și reticența francezilor, nu știe nici măcar limba. Așa că toată aventura sa, la muncă sau în relațiile personale, este dură, dar o privește cu zâmbetul pe buze. Emily in Paris este un serial feel-good, amuzant și inspirat, care realizează ceea ce își propune: să ne facă să zâmbim, să descoperim frumusețea Parisului, să ofere pe tavă câteva dintre stereotipiile franceze și americane. Adăugați un pic de romantism și aveți o rețetă perfectă al unui amestec tipic de weekend, de relaxare, cu episoade scurte și intense de doar 30 de minute. Nota: 6,5/10
Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.
(Sursă fotografii: IMDb.com)