În anul 2024 au fost publicate câteva volume de poezie care mi-au stârnit interesul considerabil, inclusiv debuturi care mi-au atras atenția în mod neașteptat de mult. Înainte de toate țin să menționez că în ciuda faptului că există și alte titluri care ar merita menționate cu siguranță, dar acest top este realizat pe baza volumelor de poezie citite de mine până acum pe parcursul acestui an. Zilele nu au intrat în sac și în mod cert până la sfârşitul anului topul ar putea să sufere mici schimbări. De altfel, dacă până în momentul scrierii acestui articol aș fi ajuns și la noile apariții ale unor poeți pe care i-am citit într-un mod sau altul (în volum sau scurte grupaje poetice) şi de la care am aşteptat alte volume sau chiar debutul în volum, topul ar arăta diferit.
În continuarea acestei ultime posibilităţi aș menționa recentul volum al poetei Cristina Drăghici, „Un râs ca un zgomot de sticle sparte” (2024), apărut la editura Cartier. De la debutul său din 2019 cu „anticorp”, a mişcat ceva în mine, o lirică sinceră, complexă şi totuşi accesibilă. În momentul de faţă aștept cu nerăbdare să descopăr noile valențe pe care le-a decoperit în ceea ce numescu eu „condiţie umană” (wink-wink). Așadar, urmează cât se poate de repede să văd care este perspectiva revizuită a Cristinei asupra umanului în 2024, în acest al doilea volum al ei.
Un alt volum pe care nu l-am citit încă, dar care mi-a stârnit curiozitatea, este debutul Sorinei Rândașu – „Regatul disfuncției” (2024), apărut tot la editura Cartier. Titlul sugerează o tematică legată de fragilitatea fiinţei umane, din lecturile mele în ce priveşte poezia ei am putut să observ atenţia pe care a oferit-o unor teme ca pierderea, disfuncționalitatea relaţiilor umane, condiţia femeii în contemporaneitate etc.. Aștept cu interes să descopăr cum își construiește Sorina Rândașu universul poetic. În aceeași notă, şi din nou la aceeași editură, un volum la fel de mult așteptat este cel al lui Sorin Despot, „politici de confidențialitate” (2024), care cred eu, promite să continue preocupările sale poetice dintr-o zonă ironică și uneori disonantă. Sorin Despot este un poet care reînvie adesea convențiile poeziei, iar în acest volum sunt sigură că va aborda teme precum intimitatea, condiţia omului contemporan, libertatea etc.. Nu pot să spun doar că în eventualitatea unei lecturi în trecutul meu nu tocmai îndepărtat aș fi citit deja acest volum, cu siguranță ar fi avut un loc semnificativ în topul meu.
Nu în ultimul rând, am în vedere și o apariție recentă la Editura Charmides, volumul de poezie „Creaturi matematice reci” (2024) de Marian Mihai, cel de-al treilea volum de-ale sale. Titlul îmi sugerează că voi regăsi o umanitate privită sub spectrul sensibilității, va trebui să descopăr cum reușește Marian Mihai să aprecieze barometrul sensibilității în contextul aplicaţiilor care înlocuiesc interacţiunea directă a oamenilor cu semenii lor.
Mai jos sunt câteva dintre volumele care mi-au atras atenția în 2024, dar, repet, este un top al volumelor necitite. Așadar să vedem și un top al volumelor de poezie contemporană românească pe care le-am citit, țin să precizez că nu este tocmai un podium, în sensul că sunt mai mult consemnări sau recomandări.
1. „Sunt liniștită, mi-e frică”, de Ștefania Mihalache, Editura Paralela 45
În primul rând, trebuie să vorbesc despre poezia Ștefaniei Mihalache din ultimul său volum publicat chiar anul acesta la Editura Paralela 45 în colecția Metamorfoze, „Sunt liniștită, mi-e frică”. Unde am regăsit o lirică complexă, am apreciat faptul că a reușit să facă o demonstrație de versatilitate, dar și să clădească un volum coerent, puternic prin mesaj. Mai apreciez și faptul că nu a oferit numai o poezie de impact, ci și un dialog între diverse tipuri de expresie artistică. Cu o tematică care mizează pe explorarea dualității ființei umane. Am putut să observ o structură al cărei nucleu se regăsește în centrul cărții, explorând teme cu o importanță din ce în ce mai mare în funcție de cât de mult te adâncești în parcurgerea poeziilor. Lirica Ștefaniei Mihalache pare să pună sub semnul întrebării noțiuni precum normalitatea, conformismul, exprimându-se într-o manieră sinceră, uneori viscerală, alteori foarte spirituală.
Faptul că volumul este parte dintr-o colecție care vizează integrarea diferitelor forme de expresie artistică sugerează că poezia Ștefaniei Mihalache depășește granițele tradiționale ale poeziei, explorând o estetică care mizează pe experiențe senzoriale.
2. Poezia Ligiei Keșișian
Ligia Keșișian este o poetă cunoscută pentru stilul său liric profund și adesea simbolic. În volumul Anul tigrului de apă, apărut în 2023 (?) la Casa de Editură Max Blecher, autoarea continuă să exploreze teme precum natura, trecerea timpului, identitatea și condiția umană, într-o manieră personală, cu o minuție a redării trăirilor prin imagini inedite. Există foarte multe componente importante în volum, din ce am remarcat amintesc reflecțiile asupra timpului și a limitelor identitare, predilecția spre explorarea sensului existenței sale în lume, dar și un limbajul poetic rafinat etc..
Poezia Ligiei Keșișian îmbină teme universale (ca iubirea, moartea, suferința) cu o dimensiune personală, autentică, în experiențele personale pot răzbate în inima cititorului, indiferent de modul în care se raportează la sine.
3. Vom trece de Marte dar nu imediat, de Șerban Mihalache
În „Vom trece de Marte dar nu imediat” (Casa de Editură Max Blecher, 2024), Șerban Mihalache mizează pe un ludic cumva contopit într-o cosmologie, cu idei și imagini care îmbină tehnologia, cosmosul și realitatea cotidiană într-un mod original. Poezia sa este o căutare continuă a sensurilor (de toate tipurile) cu umor și ironie, o carte destul de greu de jucat într-un registru atât de înalt. Pare să fie preocupat de relația omului cu progresul științific și tehnologic. O estetică a curajului aș tinde să spun, care pare să se ridice deasupra tuturor tendințelor din literatura autohtonă contemporană, care nu se înscrie în vreun fel de algoritm al ceea ce ar trebui sau nu ar trebui spus în poezie. Fără să aibă vreo teamă de rimă sau de versul alb, Ștefan Mihalache a avut curajul să scrie frumos și să ne invite să simțim lumea în nota lui personală, poate atemporală.
Mai simplu spus, este o poezie care se joacă cu idei mari și cu imagini inedite, dar într-un mod care invită cititorul să privească atât spre viitor, cât și spre sine însuși, într-un echilibru între vis și realitate.
De menționat în încheiere că au fost și alte volume de poezie care mi-au atins coarda „poetică”, nu le-am inclus în top pentru că sunt antologii, așa că amintesc: Bestia de zahăr – Olga Ștefan, OMG Publishing, 2024; Etica grunge. Sîntem generația extincției. Poeme Alese 2003 – 2023 – Ștefan Mansia, editura Cartier, 2023 și Cosmin Perța cu o antologie publicată la aceeași editură: În mijlocul unei istorii tragice, imobile din 2022.
(Surse foto: Ligia Keșișian: life.ro, Ștefania Mihalache: matcaliterara.ro, Șerban Mihalache: paideia.ro)
