Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Silex de George Cornilă, publicat de curând în colecția Ego. Proză.
Despre carte:
În urma unui accident, un scriitor încearcă să își rememoreze viața, însă este incapabil să mai discearnă între faptele și persoanele reale și întâmplările și personajele din cărțile pe care le-a scris, le-a tradus și le-a citit. Cu vocea unui narator nesigur, ale cărui povești sunt mereu dezmințite, Silex înfățișează o istorie a fărâmițărilor interioare și o meditație amplă asupra memoriei, a identității‚ a imaginii pe care ne-o construim, a minciunilor pe care ni le spunem, a răului pe care ni-l facem unii altora sau nouă înșine.
Fragment în avanpremieră:
Nu puteam să adorm în zăpușeala tropicală a camerei. De jos, de pe terasa hotelului, se auzeau tare șlagăre internaționale din anii ’70-’80, amintind de reputația de odinioară a micului sat Benitses, renumit pentru petrecerile nesfârșite la care lua parte protipendada din întreaga lume, jumătate de Hollywood, Gregory Peck, Paul Newman, Audrey Hepburn, Vivien Leigh, și multe dintre trupele celebre, The Beatles, The Moody Blues, câte altele. Alcool, droguri, free love, overpriced love.
De parcă nu era destul, pe lângă ușa lăsată, în ciuda zgomotului, întredeschisă, ca să intre aerul, pătrundea lumima lunii. Întotdeauna aveam insomnii cât era lună plină, de parcă eram vârcolac. Fetele încercau și ele să doarmă, mai hotărâte decât mine, se foiau, roșii ca niște răcoaice după ziua lungă de plajă și bălăceală, și tot alungau cearșafurile. Un picior al Evei atârna peste marginea patului.
Mâncasem mult, mă lăcomisem, bucătăria corfiotă era pe gustul meu. Mai devreme băusem un clondir de tsipouro și două beri și mă cuprinsese o amețeală plăcută. Încercasem să citesc, la lumina chioară a veiozei, câteva pagini dintr-una dintre scrierile despre lighioane și rubedenii ale lui Gerald Durrell, pe care o luasem cu mine pentru a mă menține într-o stare potrivită unei ieșiri în familie, ușurică, naivă, mă binedispunea, poate și pentru că-mi amintea de Noi și puii animalelor de Olga Perovskaia, una dintre cărțile de căpătâi ale copilăriei mele. Acum însă mă sufocam, aveam nevoie să-mi răcoresc capul, să-mi dezumflu venele care-mi pulsau pe tâmple, ca niște râme grase. Mi-am aruncat o cămașă în spate, deși nu mai suportam atingerea hainelor, am bâjbâit după pachetul de George Karelias, eat locally, drink locally, smoke locally, și am ieșit, închizând ușor ușa în urma mea.
Adiere plăcută, marea, liniștită în timpul zilei, ca un lac mare, se trezise. Aveam nevoie periodic să evadăm din tina și glodul cotidianului mioritic. O asemenea călătorie era pentru mine ca sacul pus peste căpățâna catârului care învârte bârna teascului de măsline, ca să nu amețească. Am luat-o în susul șoselei pustii, spre nord, până când muzica abia se mai auzea. În epoca de glorie a stațiunii, de-a lungul a doi kilometri de plajă, se găseau mai bine de o sută de baruri și discoteci. Acum majoritatea erau rămase în paragină. Un iaht mic, un cruiser fără pânze, a tăiat tăcut cerneala, dincolo de geamanduri, lăsând în urmă o dantelă albă care strălucea sub luna imensă.
Ajuns în fața dărâmăturii care fusese cândva celebrul Spiros on the Beach, am privit ușa delabrată, fereastra-evantai spartă și m-am gândit la tata.
(…) Am coborât un șir de trepte spre plajă, pe sub o boltă de bougainvillea. Amestec de mirosuri, parfumul dulceag al florilor, parfum roșu, izul de sare, alb-albăstrui, cel de pește, cenușiu-gălbui. În stânga mea, în umbra unui eucalipt bătrân, vechea terasă cândva neîncăpătoare — mii de oameni petreceau aici în fiecare noapte —, acum numai moloz, țăndări, scânduri putrezite, saltele mucegăite și scaune de plastic rupte. O cadă din fontă se găsea pe ringul de dans, nu știu cum ajunsese acolo. Un fulger fierbinte mi-a brăzdat capul, de deasupra ochilor până în ceafă.
Iahtul a oprit în fața fostei discoteci și pe ponton au pășit patru siluete. S-au apropiat în tăcere, au coborât pe plajă și când au ajuns lângă terasă, în lumina ca de neon a lunii, i-am recunoscut: Hendrix, Joplin, Morrison și Cobain.
Hendrix, cu chitara de gât, tot numai șifon și catifea, și-a îndreptat spatele cu un pârâit, a scos o cutie de cremă împotriva acneei și a început să se ungă pe față, metodic, șoptind „Nu e chiar Cafe Wha?, dar merge”. Joplin și-a întins gâtul spre el, apoi și-a vârât degetele în cutie în timp ce cu cealaltă mână își ridica deasupra frunții ochelarii mari, trandafirii. Cât cei doi își tratau pielea, Cobain și-a zvârlit jointul din gură și s-a căutat în buzunare după un tub de vopsea spray, cu care a îmfrumusețat repede un perete. Morrison, desfăcut la prohab, a sărit în cadă și a rămas cu ochii spre mare, nostalgic. De îndată, un gecko palid a început să i se cațere pe mână.
Nu păreau să bage de seamă prezența mea.
La un moment dat, Janis și-a șters degetele pe rochia înflorată, a scos o sticlă de Southern Comfort din poșetă, a dat o dușcă și, răgușită și zburlită toată, a început să cânte Summertime. Jimi s-a simțit obligat s-o acompanieze, un riff de chitară cu dinții. Părul lui acoperea luna.
M-am așezat pe margine, cu picioarele atârnând deasupra nisipului, mi-am aprins o țigară și i-am ascultat. Într-un târziu, Cobain a venit lângă mine.
— Câți ani ai? m-a întrebat.
— Douăzeci și șapte, i-am răspuns.
— Și ce mai aștepți? s-a întins după bricheta pe care o pusesem în buzunarul de la piept.
***
Despre autor:
George Cornilă (n. 1986, Focșani) a debutat cu romanul Cu dinții strânși (2007; reeditat în 2022). Au urmat romanele Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014; 2021), Regele lupilor (2016), Expurgo (2018; 2019) și Diluvium (2019), biografia romanțată Hasdeu. Duhuri (2023), volumele de povestiri și nuvele Arlequine (2018), Entropic (2020) și Rezervația (2022) și cartea cu povești pentru copii Toxi Foxy (2018), pentru care a primit mai multe premii naționale și internaționale. Este prezent cu proze în peste zece antologii apărute în România și Marea Britanie. A fost copywriter, secretar general de redacție și redactor-șef. Face traduceri din literatura americană și britanică, scrie articole pentru Dilema veche, Observator cultural, Familia, Matca literară, Luceafărul de dimineață, Salonul literar și Aphelion (SUA) și ține ateliere de scriere creativă. Visează la o casă pe plajă, cu o cameră uriașă doar pentru bibliotecă și o cameră ceva mai mică pentru pisici.
