Pornind de la cele conceptele de realitate mentală, realitate virtuală și realitatea ontologică, vă propun săptămâna aceasta o incursiune în trei acte în tipuri diferite de lumi, în care apariția AI este o constantă și în care scriitorii încearcă să propună scenarii diferite de raportare la ele. De asemenea, este un exercițiu interesant de imaginație legat de modul în care ar putea arăta viitorul într-o lume hyper conectată, ce înseamnă aceste modificări pentru oameni, pentru interacțiunea dintre ei și cum va fi afectată viața. Integrarea inteligenței artificiale în cotidian, schimbarea raporturilor sociale, modificările de structură fizică și mentală sunt doar câteva dintre provocările pe care le lansează cele trei romane, care, trebuie precizat, nu sunt încadrate la categoria science fiction.
1. „iPhuck 10”, de Viktor Pelevin
Curtea Veche Publishing, Colecția Byblos, București, 2021
Traducere: Luana Schidu
Porfiri Petrovici e o inteligență artificială, proprietatea Direcției Poliției, care investighează infracțiuni și apoi scrie romane despre ele, pentru a aduce venituri suplimentare autorităților. Este pus în legătură cu Maruha Ch, critic de artă, care îl închiriază pentru o investigație legată de proveniența unor lucrări. Cuvintele și acțiunile lui Porfiri se bazează pe o bază de date, el neavând nici corp, nici conștiință, dar este corporalizat de către Maruha/Mara, care, de fapt, are nevoie de el/ea pentru a mușamaliza o serie de crime, ceea ce constituie motorul unei intrigi interesante.
Detectivul electronic investighează, dar în același timp spune și o poveste, devenind un fel de scriitor AI, a cărui istorisire este întreruptă din când în de Maruha, care este preocupată în cea mai mare parte a timpului de falsificarea obiectelor de artă din epoca “ipsosului”, un curent artistic din viitor ce reunește obiecte, instalații, dar și fișiere electronice. Tinde să fie un arbitru al valorii artistice într-o lume în care oamenii trăiesc doar senzații generate de mediul artificial. Chiar și sexul a devenit virtual, atingerea și acuplarea cu alte ființe a devenit ceva primitiv. În fiecare moment poți crea lumi paralele virtuale și complexe, și granița dintre uman și non-uman a devenit aproape imposibil de depistat. oamenii duc aproape integral o existența digitală, însăși moartea fiind stocată pe un server.
”Când dispare trupul rămâne, după cum spunea el, codul sursă, un fel de lucru de mână informațional, capabil în anumite circumstanțe să revină la existență, ca să croșeteze și mai departe. pur și simplu a transpus vechea cunoaștere a omenirii în limbajul epocii noastre.”
2. „Uimire”, de Richard Powers
Editura Pandora M, Colecția Anansi Contemporan, București, 2023
Traducere: Petru Iamandi
Richard Powers explorează în Uimire un teritoriu pe care se joacă de obicei scriitorii de science-fiction. Romanul este narat la persoana întâi și spune povestea lui Theo Byrne, un văduv îndurerat, de profesie astrobiolog, care se chinuiește să își crească singur fiiul de nouă ani. Soția sa a murit într-un accident rutier când Robin avea șapte ani, iar volumul este și o încercare de reconstituire a unei povești de dragoste care canalizează și o dimensiune cosmică.
”Orice convingere este învinsă de timp. Prima lecție a universului este ca niciodată să nu tragi concluzii dintr-o singură situație. Iar dacă ai o singură situație, mai caută una.”
Robin se întreabă în permanență de ce nu reușim să găsim semne de viață dincolo de pământ, având în vedere mărimea spațiului pe care l-am întrevăzut. Theo îi insuflă pasiunea pentru călătoriile interioare și cele către lumi extraterestre fantastice, bazate pe modelele atmosferice din spațiul cosmic, pe care le creează în laborator. Datorită comportamentului problematic și faptului că nu poate găsi nicio soluție care să funcționeze, Theo se vede pus în situația de a alege între a-și pune fiul dificil sub tratament medicamentos, pentru a liniști autoritățile școlare, și a-l supune unei cercetări experimentale neuroștiințifice, care implică stări emoționale transferate între subiecți umani. Va merge pe ce de-a doua, care îl va pune în ipostaza de a privi apoi neliniștit și neputiincios cum personalitatea soției defuncte, salvată virtual, se contopește cu cea a lui Robin. O reconectare în extremis a fiului cu mama moartă prin intermediul tehnologiei digitale. Un transfer de conștiință aproape imposibil în urmă cu câțiva ani, pare acum extrem de aproape de a fi pus în practică.
”Nimic nu mă afecta atâta timp cât realitatea consensuală era doar un atol mărunt dintr-un ocean fără țărmuri.”
3. „Klara si Soarele”, de Kazuo Ishiguro
Editura Polirom, Iași, 2021
Traducere: Vali Florescu
Klara şi Soarele explorează câteva teme dificile și actuale, printre care relația părinți-copii, și umanitatea în epoca digitalizării rapide. Perspectiva inedită pe care o lansează Kazuo Ishiguro prin intermediul Klarei (care este un AI) ridică multe semne de întrebare legate nu numai de umanitatea unora dintre noi, ci chiar a rasei noastre. Povestea se petrece în SUA, într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care oamenii au creat câteva grupuri sociale, în funcție de starea materială. Josie și familia sa fac parte din așa numiții ridicați, cei din vârful ierarhiei, și locuiesc izolate, la marginea unui câmp. Totul este privit prin ochii androidului (PAr-ului) Klara și narat la persoana întâi.
Roboții de aici sunt ca niște orfani care așteaptă să fie adoptați de o familie. Dincolo de capacitățile tehnice, sunt instruiți să aibă o conduită ireproșabilă. Roboții din magazin, cei care încă nu au fost acceptați de vreo familie, și cei ai copiilor nu seamănă între ei, deși unii au la bază aceeași tehnologie. Rosa, de exemplu, prietena Klarei, este naivă, nu are aceeași putere a observatiei și nici curiozitatea Klarei, care urmează să o înlocuiască pe Josie, după ce aceasta va înceta din viață. Odată creat un nou corp artificial pentru fetiță, iar Klara finalizându-și misiunea de cunoaștere și reproducere cât mai fidelă a comportamentului acesteia, nu mai rămâne decât ca datele Klarei să fie mutate în noul corp.
”Klara, ideea e că în momentul ăsta lumea e tot mai îngrijorată în legătură cu PAr-ii. Oamenii zic că ați devenit prea inteligenți. Se tem, fiindcă nu mai pot înțelege ce se petrece în mintea voastră. Sunt oameni care vă văd ce faceți. Care acceptă faptul că deciziile și recomandările voastre sunt logice, demne de încredere și aproape întotdeauna corecte. Însă nu le place că nu știu cum ați ajuns la ele. De aici vine reacția asta violentă, prejudecata asta.”
Klara nu este însă un android dintr-un scenariu apocaliptic, produsul la care inginerii din domeniul roboticii numit afective computing, la care se lucrează deja în realitate de câteva decenii: crearea unor coduri/software care pot detecta nuanțe subtile de sentimente în vocile și fețele umane, însă până acum aceste experimente au rămas la stadiul de proiect, nu s-a reușit încă simuleze emoțiilor în mod convingător. Ceea ce surprinde poate cel mai mult în această poveste este faptul că în Klara găsim salvate câteva calități umane pe care unii dintre noi sunt în pericol să le piardă: sensibilitatea, încrederea, răbdarea.
(Sursă fotografii: cartepedia.ro)
