Premiile Academiei de Film americane (sau premiile Oscar) au fost, sunt și vor fi controversate. Chiar și numele – Oscar – nu se mai știe exact de unde provine. O fi vorba despre asemănarea cu soțul lui Bette Davis – vedeta anilor ’30 și ’40 – văzut … din spate, cum susține o variantă? Sau poate despre asemănarea cu unchiul Oscar al unei membre a Academiei, conform unei alte legende urbane. Oricum ar fi, premiile au fost din totdeauna contestate și multe decizii ale voturilor membrilor Academiei au fost criticate imediat sau sunt considerate astăzi ridicole din perspectivă istorică. Topul de astăzi include o asemenea lista a marilor filme ocolite de premiul pentru cel mai bun film al Academiei. Am inclus filme vorbite în limba engleză, în special filmele americane. Ca întotdeauna este vorba despre o listă personală, ordinea nu este foarte importantă și completările voastre sunt binevenite.
1. Citizen Kane – Orson Welles, 1941
Clasamentul meu nu poate începe decât cu ‘Citizen Kane’ al lui Orson Welles, considerat drept unul dintre cele mai bune, daca nu cel mai bun film toate timpurile, o capodoperă precoce a unuia dintre cei mai mari regizori din istoria filmului. Filmul este o critică acerbă la adresa industriei presei deghizată că o biografie fictiva. Pe măsură ce timpul a trecut, respectul și admirația pentru ceea ce a creat Orson Welles au crescut. În 1941 însa, filmul lui John Ford ‘How Green Was My Valley’ a luat acasă premiul principal și nimeni nu a fost foarte surprins. A fost doar o dovadă timpurie că, indiferent de cât de mult am aprecia premiile Oscar, ele nu înseamnă nimic atunci când dezbatem ce filme sunt cu adevărat „mari”.
2. The Great Dictator – Charlie Chaplin, 1940
O altă capodoperă a aceleiași perioade este ‘The Great Dictator’ al lui Charlie Chaplin, unul dintre primele filme anti-fasciste, realizat într-o vreme în care Statele Unite nu întraseră încă în cel de-al doilea război mondial și o parte din Hollywood cocheta cu Germania. Chaplin a fost propriul său producător pentru acest film, în care joacă rolurile duble ale dictatorului fascist Adenoid Hynkel și al sosiei lui, un frizer evreu fără nume, care este implicat în afacerile urâte ale autoritarismului. A fost o întreprindere riscantă, amestecând umorul absurd cu satira ascuțită, o pledoarie sinceră pentru pace, care a devenit un succes atât pentru critici, cât și pentru public. Premiul a fost acordat în acel an filmului ‘Rebecca’ al lui Alfred Hitchcock – un film foarte bun, dar nu cel mai bun al maestrului suspens-ului.
3. Godfellas – Martin Scorsese, 1990
Decizia din 1990 a fost una dintre cele mai stupefiante din istoria premiilor. Martin Scorsese a colaborat cu scriitorul Nicholas Pileggi pentru a adapta romanul acestuia ‘Wiseguys’ în filmul care avea să devină ‘Goodfellas’. Cu Ray Liotta, Joe Pesci, Robert De Niro, Paul Sorvino și Lorraine Bracco, este povestea adevărată a unui gangster devenit informator. Nominalizat la șase premii Oscar (câștigând doar unul – cel mai bun actor în rol secundar pentru Pesci), ‘Goodfellas’ este de multă vreme considerat unul dintre cele mai mari rateuri Oscar din toate timpurile. ‘Dances with Wolves’, westernul spectaculos dar lung și plictisitor al lui Kevin Costner a luat marele premiu împreună cu alte șase victorii și douăsprezece nominalizări în total. Păcat. Liotta nu a fost niciodată mai bun, De Niro și-a găsit un nou loc în cinematografie, iar Pesci a oferit o performanță grozavă.
4. Brokeback Mountain – Ang Lee, 2005
Competiția din 2005 a pus în evidență mai mult decât în alți ani diferențele de opinii dintre juriul Academiei și criticii de film. Oscarul a fost câștigat de un film (‘Crash’ al lui Paul Haggis) despre relațiile rasiale din Los Angeles, omițând ‘Brokeback Mountain’ a lui Ang Lee, povestea de dragoste dintre doi cowboy gay. Acest film revoluționar a spart barierele în ceea ce privește felul în care un film ‘mainstream’ reflectă un subiect atât de delicat. Distribuția include câteva vedete tinere – Heath Ledger, Jake Gyllenhaal, Anne Hathaway, Michelle Williams – care aveau să devină viitorul industriei. Toți își amintesc rolul regretatului Ledger ca Joker, dar creația lui în ‘Brokeback Mountain’ în rolul Ennis este fără compromisuri, subtilă și complexă.
Disponibil pe SkyShowTime.
5. A Streetcar Named Desire – Elia Kazan, 1951
Dramaturgul Tennessee Williams a lucrat cu faimosul regizor Elia Kazan pentru a ecraniza piesa să ‘A Streetcar Named Desire’. Williams a scris scenariul, iar Kazan a adunat o distribuție stelară care a obținut douăsprezece nominalizări, inclusiv câte una în toate cele patru categorii de actorie. Premiile Oscar au revenit lui Karl Malden, Kim Hunter și Vivien Leigh, deși Marlon Brando – cel mai mare nume de pe generic – nu a castigat premiul. Apoi, când a venit marele anunț, au înmânat statueta musicalului ‘An American in Paris’ cu Gene Kelly în rolul principal. Un film colorat și amuzant, departe din toate punctele de vedere de capodopera lui Kazan. ‘Tramvaiul’ a intrat în istorie cel puțin ca o referință a artei actoricești pe ecrane.
6. Taxi Driver – Martin Scorsese, 1975
Una dintre cele mai ridicole decizii din istoria Oscarurilor a fost atribuirea premiului pentru cel mai bun film lui ‘Rocky’ într-un an în care erau concurenți la premiu ‘All the President’s Men’ al lui Alan J. Pakula, ‘Network’ al lui Sydney Lumet și mai ales ‘Taxi Driver’ al lui Scorsese. Acesta ar fi fost votul meu. ‘Taxi Driver’ este povestea ultimativă a paranoiei urbane. Rolul unui veteran instabil din punct de vedere mintal, care lucrează ca șofer de taxi pe timp de noapte în New York City, unde decadența percepută și slăbiiciunile personale îi alimentează nevoia de acțiune violentă, l-a consacrat definitiv pe Robert De Niro. Era și filmul de debut al lui Jodie Foster.
Disponibil pe Netflix.
7. Fargo – fratii Coen, 1996
Cinematografia cuminte și convențională a înregistrat o victorie nemeritată în 1996, când ‘Fargo’ – o poveste de crimă adevărată despre planul unui vânzător de mașini de a stoarce bani de la socrul său, plan care se destramă în timp ce un polițist însărcinat este pe urme sale – nu a primit premiul pentru cel mai bun film al anului. ‘Fargo’ a fost o revelație – o poveste genială care părea că un film străin, deși rămasese pur american. A fost un film aproape perfect care a obținut șapte nominalizări și a fost aproape cel mai bun film din 1996, dar o dramă britanică – ‘The English Patient’ – regizată de Anthony Minghella a fost preferată de juriu.
8. The Graduate – Mike Nichols, 1967
O decizie care pare astăzi ciudată a fost cea care l-a omis pe ‘The Graduate’, filmul care lansa cariera lui Dustin Hoffman. Este un film care aruncă o privire genială asupra maturizării, dragostei și acestui lucru ciudat care poate fi sexul. Având în rol principal pe Dustin Hoffman în primul său rol de adevărat star, această comedie regizată de Mike Nichols a tratat sexul și relațiile ca pe o forță motrice a ilarității și a stânjenelii, ceva ce se făcuse rar înainte într-un mod așa de direct. Filmul a obținut șapte nominalizări și a câștigat, în mod surprinzător, Oscarul pentru cel mai bun regizor pentru Nichols, singurul său câștig. Premiul cel mare l-a obținut mult mai angajatul ‘In the Heat of the Night’ al lui Norman Jewison, cu Sydney Poitier în rolul principal. Privit retrospectiv, ‘The Graduate’ probabil că a îmbătrânit cel mai bine și pare să fi avut cel mai mare impact cultural, chiar dacă în mare parte asta se poate datora coloanei sonore a lui Simon & Garfunkel.
Disponibil pe Prime Video.
9. Lost in Translation – Sofia Coppola, 2003
Probabil că multă lume mă va contrazice, dar mie mi-a plăcut mult mai mult ‘Lost in Translation’ decât episodul din ‘The Lord of the Rings’ care a câștigat în 2003 premiul pentru cel mai bun film. Al doilea film al Sofiei Coppola este povestea unei tinere (Scarlett Johansson) care nu știe ce să facă cu ea însăși sau cu viața ei și care, lăsată în voia ei în Tokyo, se întâlnește cu un star de cinema de vârstă mijlocie (Bill Murray) aflat în criza vârstei de mijloc. Relația lor continuă să se schimbe cu cât petrec mai mult timp împreună, iar cei doi găsesc o conexiune incontestabilă, chiar dacă nu pot decide foarte bine ce formă ar trebui să ia acea conexiune. Efortul lui Coppola folosește această ambiguitate și starea dintre lumi a personajelor sale principale, doi oameni care ar fi putut să nu se mai întâlnească niciodată, dar care ajung să înțeleagă că întâlnirea lor întâmplătoare va remodela modul în care privesc lumea pentru restul vieților lor.
Disponibil pe SkyShowTime.
10. Sunset Boulevard – Billy Wilder, 1950
Închei topul cu încă un film pe care îl cunosc de pe vremea fabuloaselor și legendarelor ‘Tele-cinemateci’ ale lui D.I. Suchianu și Ecaterinei Oproiu de acum peste 50 de ani. În 1950, ‘Sunset Boulevard’ a pierdut competiția pentru cel mai bun film în luptă cu ‘All About Eve’, un film despre lumea super-competitivă din Broadway care ar fi putut la fel de ușor să fie despre Hollywood. Același este, în esență, și mesajul lui Billy Wilder, în ‘Sunset Boulevard’, un film tragic și întunecat de amuzant în care un scenarist care se luptă să răzbată (William Holden) descoperă labirinturile Hollywood-ului după ce s-a implicat într-o relație intensă cu o vedetă trecută a epocii filmului mut (Gloria Swanson). Propria biografie a lui Swanson – ea a fost una dintre cele mai mari vedete ale Paramount, dar care a trebuit să lupte din punct de vedere profesional încă din perioada ei de glorie – este doar o modalitate prin care filmul prezintă o oglindă întunecată a orașului care a făcut totul posibil.
(Sursă fotografii: IMDb.com)
