Mi-am împărțit anul 2019, în proporții aproape egale, între Netflix și noua platformă de streaming descoperită, Mubi.com, plină de filme bune, de artă. Așa că, fiind un an în care am stat mai mult timp acasă, am văzut mult mai multe filme decât în anii precedenți, respectiv 174 de filme. Majoritatea pe platforme de streaming – adăugați, la Netflix și Mubi, HBO Go, TIFF Unlimited – și o mică parte la cinematografe (v-am spus deja că în orașul meu nu mai există de mai mult de 15 ani cinematograf).
În același timp, am fost extrem de darnic în acest an: nu mai puțin de 13 filme au primit nota 10 (poate și pentru că am văzut multe dintre ele pe Mubi, unde se văd multe filme clasice și de autor) și 6 filme au primit 9,5. Așadar, iată filmele mele preferate din cele văzute anul trecut:
1. Zivot je cudo (2004) – Life Is a Miracle
Mie îmi merg la inimă filmele lui Emir Kusturica, mi se pare că totul se potrivește felului în care simt că ar trebui să fie un film – un subiect tare, personaje nebunești, situații excepționale, mult umor de calitate și muzică faină. În Life is a miracle, suntem în timpul războiului civil din Iugoslavia, iar acțiunea se desfășoară în jurul căii ferate disputate de mai multe tabere. Avem trenuri-mașini fantastice, o poveste de dragoste atipică, ironizarea armatei și a acțiunilor sale, muzică faină și ”faună” de personaje și animale. În prim plan, un șef de gară căruia viața aproape liniștită îi este devastată de veste că băiatul – fotbalist promițător – pleacă în armată. Așa că… e nevoie de o amantă. Excelent! Nota: 10/10 (văzut pe Mubi.com)
2. Funny Games (1997)
Greu de recomandat acest film, așa cum este și greu de urmărit de anumite persoane. Nici eu nu l-am putut privi cu ușurință, iar soția mea a renunțat destul de repede. Pentru că nu te poți gândi cum de este posibilă asemenea violență gratuită, cum de există oameni care aleg răul și o modalitate crudă de a-l instaura în viețile celorlalți. Felul în care doi bărbați aparent normali intră în viața unei familii obișnuite, care nu a făcut nimic rău, disproporționat, imoral, cu unicul scop de a-i distruge este șocant, iar Haneke și-a asumat acest lucru realizând un film tulburător, dar și tulburător de impecabil din punct de vedere al tensiunii, scenariului, interpretării. Este clar că mulți îl vor urî sau l-au urât, majoritatea cred eu, dar dacă l-ar privi la rece, fără să fie impresionați de cele descrise, s-ar putea să îl aprecieze cu adevărat. Dar, cum spuneam, cam greu să rămâi insensibil. Nota: 10/10 (văzut pe Mubi.com)
3. Derek (serial, 14 episoade, 2012–2014)
Derek are 50 de ani, este autist, este îngrijitor la un cămin de bătrâni. Tot acolo, sunt și cei mai buni prieteni ai săi, Hannah (cea care asigură administrarea căminului), Kev (un alcoolic împuțit, care se gândește numai la sex), Dougie (bărbatul bun la toate). Tot aici sunt și ceilalți oameni care constituie universul lui: bătrânii aflați în ultimele momente ale vieții, animalele care vin să le aline singurătatea, broscoiul-bibelou etc. Derek este omul care nu gândește prea mult, îi este imposibil, dar în același timp este cel mai bun om din lume, ființa care se gândește mereu la bunăstarea celor din jur și aproape deloc la nevoile sale: fericirea lui este să rămână în acest azil de bătrâni, iar viața să îi fie la fel. El luptă pentru aceste lucruri și este rănit ori de câte ori ceva sau cineva (autorități, schimbări) încearcă să schimbe lucrurile.
”Derek” este un mockumentary care ne și distrează (sunt momente în care râzi în hohote), dar este în același timp și unul dintre cele mai emoționante și înduioșătoare filme pe care le-am văzut. Pentru că Derek este special, este o persoană specială care dă dovadă de altruism în fiecare moment al vieții, a cărui singură grijă este binele celorlalți, fie ei alcoolici precum Kev, bătrâni ce trebuie îngrijiți sau un pui de pasăre rătăcit prin grădină. El dăruiește zâmbete și lacrimi și fiecare episod este o dovadă că acest film este… un altfel de film, după cum Derek este unic în felul lui. Nu e nimic superficial în acest serial, așa că pregătiți-vă de el cu încredere și cu ceva… șervețele. Nota: 10/10 (disponibil pe Netflix)
4. Schindler’s List (1993)
De fiecare dată când revăd acest film, mă emoționez teribil. Plâng pentru că sunt momente în care nu pot conștientiza, nu pot crede câtă răutate există în oameni și cât de ușor ajunge aceasta la suprafață, în condiții prielnice (nazism, comunism etc.) În același timp, îmi dau seama că există și suflete bune, există suflete care sunt mișcate de suferința umană, sunt oameni care se pot transforma din angajați ai regimului în protectori ai sufletelor ”blestemate”. Povestea lui Schlinder este una care ilustrează ambele sentimente, filmul lui Spielberg fiind în același timp unul care arată teroarea în aspectele ei dure, dar și speranța că undeva există oameni cu adevărat buni. Deși Schindler se consideră el însuși un om rău pentru că ar fi putut să salveze mai multe vieți. Sfâșietor. Nota: 10/10 (văzut pe Netflix)
5. Les quatre cents coups (1959)
Primul film din seria lui Truffaut cu Antoine Doinel este o privire candidă, dar realistă și dură asupra copilăriei, urmărind un personaj care pare să nu aibă niciun motiv să-și trăiască viața într-o stare de fericire. Doinel tânjește doar după libertate și independență, de aceea aparența este că este antisocial, răzvrătit și neîmpăcat cu lumea. Numai că acest personaj, care ilustrează copilăria fiecăruia dintre noi (cel puțin, atunci când vorbim de aceia dintre noi care nu au trăit într-o familie bogată), luptă pentru supraviețuire și pentru o brumă de liniște și fericire, iar Truffaut ne oferă o privire atentă (și cât de multe înțelegem din ochii lui Antoine) asupra unui personaj foarte complex, un prototip al copilăriei revoltate de pretutindeni. Inutil să mai spun că este o capodoperă ce și-a păstrat și acum prospețimea. Nota: 10/10 (văzut pe Mubi.com)
6. Blind Mountain (2007)
Legile demografice ale Chinei au dus la o ”criză a femeilor”, așa că singura soluție a comunităților mici este să cumpere femei din alte zone ale țării. Este și cazul sătucului montan din nordul Chinei, unde Bai Xuemei este vândută și căsătorită forțat, iar filmul ne descrie, într-o atmosferă revoltătoare, lupta ei pentru supraviețuire și mai ales pentru evadarea din lumea pe care nu o acceptă și nu o înțelege. Știam despre aceste situații, mai ales când vorbim despre traficul de carne vie din Coreea de Nord, dar iată că aflăm de aici că nici chinezoaicele nu au scăpat de această fatalitate, că autoritățile și comunitatea au închis ochii, că Poliția nu avea putere să se opună nici când erau sesizați și se deplasau la fața locului, că copiii născuți din aceste căsătorii (sau, mai precis, din violuri) le legau pentru totdeauna pe aceste femei, că mita, corupția, nepăsarea erau și sunt la ordinea zilei. Cum spuneam, un film care te face să te revolți, să strigi aceste nedreptăți. Nota: 10/10 (văzut pe Mubi.com)
7. Le dernier métro (1980)
Câteva redute ale artei încearcă să supraviețuiască și ocupației naziste, chiar în timpul războiului. Într-un teatru, situația este la limită: patronul evreu ”a fugit”, iar conducerea a fost preluată de soția sa, frumoasa Marion Steiner (Catherine Deneuve), care a preluat dragostea pentru teatru și încearcă să susțină (și să joace) în câteva din piesele care pot scăpa cenzurii. Nu există numai dragoste pentru artă, ci și dragoste pătimașă, complicată, Marion fiind împărțită între pasiunea pentru soțul său și cea pentru un tânăr actor al teatrului său. Un film din care descoperi noi fațete ale războiului, ale cenzurii impusă de dictatură, ale umanității și respectului față de artă. Despre film, a scris pe larg Dan. Nota: 10/10 (văzut pe Mubi.com)
8. Hobson’s Choice (1954)
Domnul Hobson, proprietar de cizmărie și producător de pantofi, și-a construit lumea în jurul unei adevărate forme de sclavie modernă: muncitorii săi stau într-un subsol, departe de ochii clienților, iar fiicele sale sunt obligate să-i facă toate poftele și să se învârtă în jurul lui. Asta până când cea mai ”bătrână” dintre ele, Maggie, se revoltă, ia în căsătorie un pantofar și revoluționează, așadar, această lume. Hobson’s Choice este, înainte de toate, o comedie spumoasă, având un comic de situație și de limbaj pe care nu le-am mai întâlnit de mult timp. În plus, acest film beneficiază de câțiva actori foarte expresivi, care își pun talentul în slujba umorului, dar și în descrierea lumii (acum apuse) micilor prăvălii, a relațiilor familiale din Anglia sec. 19, a tiraniei părintești. Excelent film, excelent Charles Laughton. Nota: 10/10 (văzut pe Mubi.com)
9. Woodstock: Three Days that Defined a Generation (2019)
Se împlinesc în curând 50 de ani de la cel mai cunoscut festival al tuturor timpurilor, Woodstock 1969. Documentarul semnat de Barak Goodman și Jamila Ephron aduce în fața spectatorilor povestea acestui festival, de la ideea inițială până la contextul din epocă, de la organizarea grăbită, perfectibilă, dar reușită până la urmă până la o cronologie atentă a celor patru zile de festival. În afară de imaginile vremii, fotografii, unele inedite, altele binecunoscute, de clipuri de la concertele lui Jimi Hendrix sau Joe Cocker, filmul are în prim plan interviuri cu participanții, fie ei organizatori, artiști sau simpli oameni din public. Dacă nu știați ce a fost Woodstock sau vreți doar să vă amintiți, acest documentar este alegerea corectă. Nota: 10/10 (văzut pe TIFF Unlimited)
10. Losers (2019, serial, 8 episoade)
8 sportivi îndrăzneți, oameni care au avut destine pline de obstacole, care au pierdut, așa cum au și câștigat, trecând prin purgatoriu pentru a reuși până la urmă. Nu sunt neapărat cunoscuți, cel puțin de către toată lumea. Poate cei care urmăreau patinajul artistic în anii 90 își aduc aminte de Surya Bonaly, o patinatoare de culoare ce trebuia să învingă prejudecățile. Poate microbiștii au auzit de echipa englezească Torquay United, mereu la retrogradare. Dar fie că vorbim despre fotbal, alergări în deșert sau prin zăpezi, golf sau curling, acești oameni sunt niște eroi pentru că nu au renunțat și au trăit să-și spună adevărata poveste. Un documentar nu numai pentru pasionații de sport, ci și pentru cei care consideră că doar succesul aduce fericirea, despre sportivi-personaje empatice, dar în același timp simple și recunoscătoare pentru șansele oferite. Nota: 10/10 (disponibil pe Netflix)
Mențiuni ”onorabile” (filme notate tot cu 10 sau 9,5), în ordinea preferințelor:
- The Rolling Stones Olé, Olé, Olé!: A Trip Across Latin America (2016)
- La prière (2018)
- The Point (1971)
- Chernobyl (miniserie, 5 episoade, 2019)
- Den skyldige (2018) – The Guilty
- Le notti di Cabiria (1957)
- Jeux interdits (1952)
- Kramer vs. Kramer (1979)
- Europa Europa (1990)
1 comment
Fain. Am văzut filmul lui Kusturica și ”Lista lui Schindler”, fiecare excelent.