Top 10 cele mai bune cărți citite în 2025

Conform statisticilor de pe Goodreads.com: în 2025, am citit 82 de cărți, cu două mai multe față de anul anterior, respectiv 21.248 pagini, o medie de 58 de pagini pe zi, mai bine decât în 2024. În 2025, mi-am ales mai bine cărțile citite (deși mereu mi-am dorit să citesc mai multe), am citit cărți extraordinare, după cum se vede și în sistemul (personal, subiectiv) de notare de pe Goodreads – nu mai puțin de 29 de cărți din 82 au primit cinci stele, asta înseamnă mai mult de o treime, 35%.

Așadar, pentru început, editurile de la care am citit cărți în 2025:

Editurile Humanitas (Humanitas, Humanitas Fiction, Humanitas Junior) – 32 cărți;
Editura Litera – 9 cărți;
Editura Polirom, Editura Trei – 7 cărți de fiecare;
Curtea Veche Publishing – 4 cărți;
Editura Corint, Editura Art – 3 cărți de fiecare;
Editura Vremea, Editura Nemira, Editura pentru Artă și Literatură – 2 cărți de fiecare;
Editura Casa de Pariuri Literare, Editura Arc, Casa de Editură Max Blecher, Editura Zven, Editura ALL, Editura Publica, Editura ZYX Books, Editura Cartier, Editura Paralela 45, Editura Lebăda Neagră, Editura Hyperliteratura – 1 carte de fiecare.

Top 10 cele mai bune cărți citite în 2025:

1. „Te rog să nu vii în timp ce dorm”, de Iulian Tănase, Editura Trei

„Scrisul chiar dă sens experiențelor noastre. Scrisul ne ajută să înțelegem mai bine ce-am trăit.”

John mai are mai puțin de un an de trăit (a fost diagnosticat cu cancer pancreatic), așa că Bob, „consilierul său filosofic”, îi recomandă să scrie, un vis mai vechi de-al lui John, niciodată realizat. Să nu scrie orice și oricui, ci să îi scrie o serie de scrisori morții, cu care trebuie cumva să se împace. În doze mici, pentru că gândurile sunt multe, dar durerile sunt mari, John se adresează morții povestindu-i viața, una complicată și fără prea multe fericiri. Aceste scrisori autoironice ne poartă printr-o copilărie atipică, cu niște părinți distanți pe care-i iartă și îi înțelege abia acum, printr-o adolescență și intrare în maturitate pline de zbateri și de încercare de împăcare cu lumea înconjurătoare, printr-o bătrânețe care-l îndepărtează de tot ce-a iubit vreodată. Excelent roman despre iertare, despre împăcare cu sine și cu ceilalți, despre regăsire și redescoperire.

2. „Către lac”, de Kapka Kassabova, Editura Trei

„Cu cât aflam mai multe despre această regiune, cu atât mă frapa faptul că Balcanii de sud-vest și Peninsula Balcanică, ca un întreg, au fost o arenă a alianțelor și a conflictelor nu doar între creștinism, islamism și iudaism, ci și între Occident și Orient, și că în acest fapt rezidă complexitatea și necazurile lor.”

Dincolo de locuitorii săi, lacurile Ohrid și Prespa sunt prea puțin cunoscute, iar acum, după mai multe războaie și tratate „de pace”, și mai puțin, după ce au fost împărțite între Albania și Macedonia de Nord (primul), între Albania, Macedonia de Nord și Grecia (al doilea). Geopolitica a adus mai puțină bunăstare acestor locuri, care au făcut parte din Via Egnatia, drumul roman care ducea de la Durres la Constantinopol, și care au fost un punct important din punct de vedere economic în ultimii 2000 de ani (grâne, pește, blănuri, carne etc.). Acum a decăzut mult, împărțit între niște țări care se văd între ele drept inamice, turismul apare sporadic, zonele agricole dispar în favoarea unor culturi aride (fasolea, de exemplu), iar peștele pare că dispare. Kapka Kassabova are o parte din bunici și rude din această zonă și face ce știe mai bine: colindă la pas aceste locuri, redescoperind tradițiile, discutând cu localnicii, căutând o logică în dușmăniile care țin de o sută de ani, așa cum încearcă să-și dea seama dacă aceste animozități (religioase, statale, personale) pot dispărea, fie și prin mici semne ale normalității. După Frontiera, Kapka Kassabova a reușit o nouă carte extraordinară, o călătorie fascinantă spre trecutul familiei și țărilor în care această familie a locuit în ultimul secol. Abia aștept ca următoarele sale cărți să fie traduse în limba română.

3. „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, de Georgiana Țăranu, Editura Humanitas

„Cel mai strașnic creator în toată Europa”. „Făcătorul de minuni”. „Omul extraordinar pe care soarta-l dăduse dinastiei de Savoia ca și Italiei”.

Sunt doar dintre apelativele cu care-l gratula Nicolae Iorga pe Benito Mussolini, cel care a creat fascismul italian. Dincolo de anvergura sa intelectuală și de enciclopedismul său, dincolo de miile de cărți și articole scrise sau de conferințe ținute, Nicolae Iorga nu a fost deloc un înger în opiniile sale politice, alternând antisemitismul cu apetența pentru fascismul italian. Sigur, era îndrăgostit de Italia și spera că o apropiere de această țară va alinia România, după primul război mondial, la țările latine – Franța și Italia – la care spera să găsească înțelegere împotriva revizionismului maghiar sau german. Așa că s-a pornit pe lăudat fascismul – căruia îi găsea rareori metehne – și mai ales pe Mussolini, cel mai mare geniu pe care l-a dat Italia în ultimele secole, din punctul de vedere al istoricului român. Fără să-l demitizeze pe Nicolae Iorga, Georgiana Țăranu face o treabă extraordinară scotocind în toate arhivele epocii, mai cu seamă în cele italiene și române, pentru a dezvălui adevărata postură a lui Iorga în raport cu Italia – un „intelectual nemulțumit”, mereu dornic să ajungă în poziția de prim-ministru (de unde și-ar arăta adevărata valoare), el a fost italofil convins timp de aproape două decenii (anii 1920 și 1930), lăudând inițiativele lui Mussolini (Iorga fiind un tiranofil, cum îi spune autoarea), nedorind să observe violențele, crimele fasciste și aprobând până și războiul din Etiopia; s-a depăratat de fascismul italian abia atunci când acesta s-a aliat cu nazismul și, în ciuda admirației de la distanță, nu l-a văzut niciodată aplicat în România tocmai pentru că îi lipsea acel lider providențial asemănător cu Mussolini (de altfel, respingea mereu violențele legionarilor români, deși aceștia se inspiraseră tocmai de la fasciștii italieni).

4. „Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu”, de Cosmin Popa, Editura Corint

Volumul istoricului Cosmin Popa analizează cu atenție, după o imensă etapă de documentare, toată perioada regimului lui Nicolae Ceaușescu, punând accentul pe două lucruri foarte importante în orice perioadă a istoriei: starea economică a țării și multiplele ei fațete, precum și fenomenul de corupție și felul în care acesta a fost privit și discutat de conducător(i). Toți cei cu capul pe umeri, care au trăit perioada sau au analizat-o cu atenție, știu că ceaușismul a fost o catastrofă, o perioadă groaznică a istoriei României, iar economia a fost dusă în prăpastie de un conducător inept, neinteligent și dornic de autoritate maximă. Volumul de față nu face decât să le confirme acest lucru, dar poate fi și un punct de plecare spre explicații pertinente și pentru cei care consideră că acea perioadă a adus prosperitate unor, avere altora, lucruri bune țării etc. Nu, a fost o catastrofă, iar cei care au trăit atunci și spun altfel intră în rândul „subiecților” acestei cărți – care s-au descurcat, au întregit tagma micilor corupți, cei care furau mici piese din fabrică pentru a-și construi acasă un motor, un gard, un grătar… Ca să nu mai vorbim de micile „atenții” date medicilor, funcționarilor etc., care erau generalizate și obișnuite, dar tot fapte de corupție erau și sunt încă. Sunt multiple exemple aici ale corupției acelor vremuri, de la toate nivelurile, precum și a sistemului atipic de economisire – angajații Electroputere Craiova vindeau alama țiganilor cazangii; angajații Combinatului de încălțăminte și pielărie vindeau pielea atelierelor ilegale, care se ocupau cu producția de încălțăminte în modele copia din revistele de modă occidentale; la produsele lactate, se hotărâse înlocuirea untului cu plantol, un fertilizator organic, iar untul de masă urma să fie livrat cu un adaos de 30% margarină; la fel, o treime din producția de brânză era livrată populației sub formă de pastă amestecată în proporție de 20% cu cartofi.

Ceaușescu a mizat pe lucruri care veneau din experiența stalinistă, din cea a lui Dej, fără să-și dea seama că, pentru evoluție, e nevoie de mult mai mult. Nivelul său de inteligență era sub-mediocră, așa că nu realiza că planificarea, creșterea continuă (fără investiții tehnologice) și, mai ales, disprețul total față de nevoile oamenilor, ale societății, nu vor aduce decât la pieire această țară și acel regim. Iar rezultat nu s-a văzut neapărat în decembrie 1989, ci în deceniile ce au urmat, chiar și acum. Un volum de istorie remarcabil, care ne poate ajuta să înțelegem mai bine sistemul generalizat de corupție din timpul lui Ceaușescu, calitatea absolut jalnică a celor mai multe produse din acea perioadă, dar și greutățile și întârzierile pe care a trebuit să le depășim pentru a face economia românească un pic mai competitivă după 1989.

5. „Ascultă și dă mai departe!”, de Berti Barbera, Editura Humanitas

Am citit acest volum în tihnă, în ultimele trei luni, pentru că mi-am dorit ca, dincolo de călătoria literară, să fie și o călătorie muzicală ambițioasă printre cele mai bune albume propuse în studio din toate timpurile. Căci asta își propune Berti Barbera, să ne povestească despre albumele muzicale emblematice din ultimii 60 de ani, oferind o mulțime de informații despre tot ce reprezintă acele volume în prezent, dar și în epocă. Este descrisă importanța albumului în anul sau în deceniul apariției sale, informații nenumărate din culise, detalii despre fiecare piesă – orchestrație, interpretare, versuri, context -, amănunte despre evoluția carierei interpretului sau formației. Lui Berti nu-i plac topurile, deci nu ar trebui să ne gândim nici noi la asta, respectiv la cel mai bun album căruia îi este dedicat un capitol; aș putea spune însă că a lăsat ceva indicii despre Pink Floyd, iar mai multe puteți descoperi în carte. M-am aflat în situația să ascult muzică foarte bună și, dincolo de albumele pe care le-am tot ascultat de-a lungul timpului (precum Beatles, Queen sau AC/DC), să descopăr și artiști pe care nu-i cunoșteam deloc sau pe care îi neglijasem în puținele mele călătorii muzicale din trecut. Nu sunt un specialist al muzicii, ascult deseori aceleași lucruri, mixuri create pentru mine de Spotify, Youtube sau muzica zilnică de pe Rock FM, așa că m-am bucurat să ascult și să citesc muzică alături de un pasionat și un specialist și al sunetelor, și al cuvintelor.

6. „La marginea unui codru nesfârșit”, de Leo Vardiashvili, Editura Trei

În anii ’90, imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, Georgia a fost una dintre țările sau regiunile europene cuprinse de un război civil sângeros, ce a dus inclusiv la autonomia forțată a unor regiuni precum Oseția și Abhazia, iar mulți oameni au căutat refugiul, dacă își permiteau, în Occident. Este cazul și familiei fraților Saba și Sandro, dar care au suferit pentru toată viața o traumă: nu și-au permit prețul pentru toți membrii familiei, așa că mama lor a rămas în Georgia, în vreme ce tatăl și cei doi frați au ajuns la Londra. Această tragedie a tot ros din psihicul celor ajunși în Anglia, iar la prima ocazie tatăl a plecat acasă, unde a dispărut fără urmă. Volumul lui Leo Vardiashvili are în prim-plan călătoria de întoarcere și de căutare făcută de Saba, care încearcă să descopere indicii care să-l ducă spre găsirea tatălui și fratelui său. Un subiect important, care se apropie de o intrigă polițistă sub forma unui roman puzzle, dar temele care domină romanul sunt cu totul altele – cea despre o țară în reconstrucție, care încearcă să se împace cu trecutul său; cele care reunesc niște personaje absolut senzaționale și care poartă pe umerii lor toată durerea lumii, pentru că și-au pierdut fiicele sau mama sau tatăl sau frații într-un război civil creat de politicieni și de autoritățile comuniste și post-comuniste. Suferința personajelor, vii sau moarte, pierderie suferite de acestea și vocile lor domină fundalul acestui volum care se citește foarte repede, dar care este, în același timp, foarte greu și foarte trist – o călătorie prin Georgia și Osetia care te lasă fără cuvinte.

7. „Câteva nopți și încă una”, de Isidoros Zourgos, Curtea Veche Publishing

Povestea din acest roman începe în Salonic, în anul 1909, atunci când marele oraș făcea parte din Imperiul Otoman, însă era un oraș cosmopolit, plin de națiuni și etnii diverse, de cartiere pline de culoare, dar cumva segregate, în care grecii făceau cele mai mărunte slujbe, iar otomanii și occidentalii locuiau în cartiere pline de vile și călătoreau cu trăsurile de lux, însoțiți la tot pasul de slujitori. Printre aceștia, se număra și Lefteris Zevgos, micul grădinar și vânzător de ziare, care ascultă poveștile fostului sultan Abdul-Hamid al II-lea și se îndrăgostește în același timp de două ori: de micuța Mirza, fiică de turc donmeh (un grup de evrei care s-au convertit forțat la islamism în urmă cu câteva generații), și de bani. Sunt două forțe care se vor tot întâlni, confrunta și acutiza pe parcursul următorilor 70 de ani, care-l urmăresc pe Lefteris, devenit apoi cetățean francez, în incursiunile lui pe tărâmurile războaielor, Holocaustului, chestiunilor financiare sau amoroase. Nu și-a uitat niciodată iubirile de la început – indiferent câte femei a cunoscut, Mirza va rămâne întotdeauna raza sa călăuzitoare; indiferent prin ce impasuri a trecut, banii au reprezentat un țel imediat și important. Peste tot însă, din acest roman, din paginile sale, dincolo de momentele dramatice, răzbat speranța și bunătatea. Excelent roman, o poveste de dragoste care evită toate clișeele, surprinzând perfect, în același timp, istoria orașului Salonic din ultimii 100 de ani, un oraș care a fost mai mereu superb, dar care a cunoscut și tragedia, și focul, și cruzimea umană.

8. „James”, de Percival Everett, Editura Litera

O reimaginare excelentă a romanului lui Mark Twain, „Aventurile lui Huckeleberry Finn”, spusă de data aceasta din perspectiva sclavului și fugarului Jim, care aici este un om învățat, dar care nu are voie să-și depășească condiția de sclav, în ciuda prieteniei cu tânărul Huck. Nu-mi aduc aminte exact felul în care Mark Twain a construit romanului său, dincolo de aventurile celor doi și de umorul care a pigmentat întreaga acțiune, ceea ce se întâmplă, desigur, și aici în mare parte, dar am avut două mici revelații: felul în care Percival Everett a construit felul diferit în care sclavii vorbesc cu stăpânii lor – ca și cum ar fi toți simpli și inculți -, spre deosebire de felul elegant și elevat în care vorbesc între ei; multiplele mesaje ale romanului despre egalitatea între oameni (sau inegalitatea), despre o lume care se dorește a fi fără discriminare, deși mustește de discriminare, despre prietenie și încredere, despre iubire și supraviețuire. Chiar dacă pornește aparent un pic mai greu (ne poticnim când citim fragmente dintr-o carte într-un limbaj și o limbă care nu ne sunt proprii), odată ce depășim primele 50 de pagini devine un roman palpitant, antrenant, excelent construit și plin de mesaje importante. Magistral scriitor Percival Everett.

9. „Cină la Roma. Istoria lumii într-o singură masă”, de Andreas Viestad, Editura All

„Există mai multă istorie într-un bol de paste decât în Colosseum.“

„Cină la Roma” este o carte excelentă, îți vine s-o mânânci Hămesit, Andreas Viestad (un jurnalist culinar și chef norvegian) se așează la una din mesele restaurantului La Carbonara din Campo de Fiori și începe să comande pe rând preparatele tradiționale italiene, prilej pentru a vorbi despre pâine, vin, paste, lămâie, carne, sare, piper etc. și a discuta despre istoria acestora, nu numai istoria romană sau italiană, ci și despre influența și importanța acestora în istoria omenirii. Și noi aflăm lucruri precum:

-Mafia italiană a apărut în Sicilia punând mâna la început pe plantațiile de lămâi, cele mai profitabile în sec. 19;
-animalele nu au fost domesticite de oameni, ci ele au venit spre aceștia din urmă pentru a supraviețui și pentru că urina umană este foarte bogată în sărurile care le lipseau;
-în Roma există un munte de gunoi, Monte Testaccio, alcătuit din bucăți de amfore antice, în care se transporta uleiul de măsline (aceste amfore fiind inutilizabile, odată ce au fost folosite pentru ulei);
-nu există nicio diferență din punct de vedere al gustului între diferitele tipuri de sare, odată ce sunt tratate termic și folosite pentru mâncare, așa cum nu există nicio diferență între produsele cosmetice, indiferent de brand, din punct de vedere al efectelor asupra pielii (diferența fiind făcută de costuri, brand, texturi – mărturie a unui director L’Oreal);
-pastele carbonara sunt de fapt invenția soldaților americani de după al doilea război mondial…
etc. etc.

Foarte-foarte interesantă, o carte pe care v-o recomand!

10. „Disecție”, de Han Kang, Editura Art

„Când intram în camera de interogatoriu, pixul negru Monami mă aștepta, pregătit pe masă. Era doar prima secvență dintr-o succesiune de alte secvențe ce m-au făcut să înțeleg că trupul meu nu-mi aparținea, că nimic – nici măcar propria mea viață – nu era în mâinile mele, că singurul lucru care îmi era permis era să simt o durere cumplită. Atât de cumplită încât aveam senzația că-mi pierd mințile, atât de infernală încât nu-mi mai puteam controla corpul și-mi făceam nevoile pe mine.”

Între 18 și 27 mai 1980, a avut loc Revolta din Gwangju, Coreea de Sud, o mișcare care a antrenat studenți, dar și civili, împotriva regimului militar condus de Chun Doo-hwan, revoltă care s-a terminat cu un masacru, după asaltul armatei, iar victimele au fost de rândul miilor, ca să nu mai vorbim de procese, de torturi, violențe, chinuri prin care au trecut tinerii din oraș în lunile și anii următori. Pornind de la aceste fapte reale, dar și un episod din propria familie, Han Kang face o radiografie a celor petrecute în 1980, în șase capitole diferite, fiecare dintre acestea dând glas unui alt personaj, care a murit, a supraviețuit sau a avut tangențe cu evenimentele din acel sfârșit de primăvară. Suferința fiecăruia e în prim-plan, fiecare om suferă, fie că vorbim de tortură sau de moarte, de sindrom post-traumatic sau de pierderea celui drag, deși toți au fost mânați în luptă de acele idealuri care apar pe neașteptate în tinerețe, visul că politica se poate schimba în bine și poate fi în beneficiul poporului. Dar e doar un vis, mai ales într-o autocrație, într-un regim militar.
„Disecție” este un roman foarte dur, foarte expresiv, care poate fi digerat cu greutate de unii cititori. Dar pentru a reliefa grozăvia violenței, grozăvia unor evenimente care sunt sau aduc mult cu o formă de genocid, este nevoie de expresivitate și de realism, tocmai pentru ca cititorii să fie aproape de experiența reală și să-și imagineze mai natural cele petrecute. Excelent roman!

Anul trecut, au primit 5 steluțe pe Goodreads foarte multe alte cărți, din care trec doar câteva la rubrica „Mențiuni”:

toate cărțile Sabinei Fati, recitite anul trecut pentru lansarea din Câmpina și care ar fi ocupat unele din primele locuri dacă n-ar fi recitiri – Editura Humanitas
„Et in Golania Ego”, de Silvia Colfescu, Editura Vremea
„Vegetariana”, de Han Kang, Editura Art
„Axa autocraților”, de Anne Applebaum, Editura Litera
„Oscar și Tanti Roz. Roman grafic”, de Oscar Roz, Editura Humanitas Junior
„Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica”, de Alin Mureșan, Clara Mareș, Editura Polirom

Să aveți un an plin de cărți minunate!