Prima parte aici.
6. Montesquieu. Chiar dacă nu era superstițios, Montesquieu a abordat problemele pe care le puneau superstițiile în lucrarea sa ”Pensees” (Cugetări): ”825. Ceea ce îmi dovedește necesitatea unei revelații este insuficiența religiei naturale, având în vedere și superstiția oamenilor: căci, dacă i-ați pune astăzi pe oameni în starea pură a religiei naturale, mâine ei ar cădea într-o superstiție grosolană.
1834. Ignoranța produce superstiția, și superstiția, care duce la onorarea zeilor într-un mod exagerat, duce de asemenea la satisfacția.
Superstiția este mama sensului literal, inamica sensului spiritual.”
7. Marcel Proust admitea, nu fără umor, că superstițiile vor muri într-0 zi: ”Desigur, ele vor dispărea, dar în același timp cu umanitatea. Nu înainte: din cauza unui anumit instinct pentru ceea ce ne este salutar și care este de nedespărțit de partea reptiliană a creierului nostru.”
8. Stendhal și-a fabricat câteva superstiții pentru uz propriu, destinate să-i dea antren în amor deoarece vitejia lui virilă îl trăda deseori; el este cel care a introdus în limba franceză cuvântul fiasco, în cunoștință de cauză. Aceste superstiții și câteva altele (în total 23 ”privilegiate” rezervate lui) se găsesc în ”Operele intime” și au fost inventate cu doi ani înainte să moară:
”Miracolele următoare nu vor fi băgate în seamă sau bănuite de nimeni: Mentula [sexul său], ca degetul arătător în ceea ce privește duritatea și mișcarea, la dorință. Forma, două degete mai mult decât articolul, aceeași grosime. […]
Privilegiatul [el], având un inel pe deget și strângând acest inel în timp ce privește o femeie, ea se îndrăgostește de el cu pasiune, ca Eloise de Abelard. Dacă inelul este puțin umezit cu salivă, femeia privită devine numai o prietenă tandră și devotată. Privind o femeie și scotându-și inelul din deget, sentimentele inspirate în virtutea privilegiilor precedente dispar. Ura se transformă în bunăvoință dacă o privește pe ființa răutăcioasă în timp ce își sucește un inel pe deget.” etc.
9. Benjamin Franklin. Atunci când americanii au devenit liberi și independenți, în 1781, au ales ca emblemă națională ”vulturul pleșuv” (de fapt, acea pasăre de pradă tipic nord-americană, ce are capul acoperit cu pene albe), în ciuda lui Benjamin Franklin. Superstițios cum sunt adesea savanții veritabili, Franklin a deplâns această alegere de rău-augur pentru viitorul filosofic al țării sale. El a scris unei prietene: ”Este o pasăre fără moralitate, asemănătoare cu oamenii care trăiesc din escrocherie și furturi. În general, este săracă și deseori plină de purici. Curcanul este o pasăre mult mai demnă și, în același timp, un adevărat fiu al Americii.”
10.Emile Zola a trăit într-un delir numeric obsesiv: până la afacerea Dreyfus, multiplii lui trei i-au fost favorabil. După destabilizarea datorată acestei afaceri, care i-a provocat moartea prematură, Zola s-a bazat pe cinci, apoi pe nouă.
Sursa: ”Dicționar de superstiții. Mari personalități și superstițiile lor”, de Pierre Canavaggio, Editura Paralela 45, Pitești, 2009, Traducere de Aurelia Năstase
