Stimate domnule ministru al educației,
Vă scriu această scrisoare pentru că sunt obligat; am o experiență la catedră, la toate nivelurile învățământului, de la gimnaziu la universitar, participând la reformele în educație de la introducerea manualelor alternative, până în prezent.
Este calitatea în care vă scriu, cu scopul de a începe o dezbatere publică, despre unele aspecte de la orele de limba și literatura română.
Este evident că programa școlară la limba și literatura română este învechită; deși a fost, pe clase, modificată, ultima oară, în 2006, iar pentru examenul de bacalaureat, chiar în 2014, noile forme nu sunt decât un copy-paste al unor conținuturi transmise cu fidelitate cam din anii 1990.
În centrul programei de bacalaureat se află lista scriitorilor numiți canonici, care începe cu Eminescu și se încheie, cronologic, cu Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Este o afirmație implicită, devenită între timp intolerabilă, că în literatura română nu a mai apărut nimic de la acești doi scriitori (unul dispărut acum 30 și de ani, altul cam acum 20 de ani), afirmați în anii 1960; astfel, în ultima jumătae de secol și mai bine, s-au purtat bătălii canonice și culturale, s-au afirmat generații, au existat polemici, mode și personalități – totul în van, pentru că școlarul nu are voie să cunoască toate acestea.
Despre mișcarea culturală a ultimilor ani spune, e adevărat, câte ceva programa de clasa a XII-a; o face însă la modul generic, sub etichete precum postmodernism (care ar trebui discutat, deși nu precizează niciun autor postmodern care ar putea ilustra curentul) sau „literatura de după 1990”, ca și cum ar fi un bloc compact, caracterizabil, crede programa, prin „literatura memorialistică”(titulatura exactă: „dinamica unor specii: memoriile și jurnalul după 1990”). Un tribut adus anilor 1990, când afluența memoriilor a fost considerabilă, dar în niciun caz o programă valabilă pentru a descrie lumea de azi, lumea literară de azi.
Sigur, profesorul poate alege, pentru ilustrarea noțiunilor, dintr-o listă de autori sau de text. Exact așa scrie: „se pot folosi”. Nu trebuie, nu este necesar, ci doar dacă se vrea.
Nici tradiția culturală românească nu este respectată; „canonicii” încep, spuneam, cu Eminescu. Vid absolut înainte: mă uit în urma mea – mă-ntunec. Nu există Miron Costin, nici Cantemir, Budai-Deleanu, nici Alecsandri, nimeni. E drept, ca și în cazul postmoderniștilor, acești autori sunt îngrămădiți în liste din care „profesorul să-și aleagă”. Sunt menționate etichete culturale: umanismul (noțiune de altminteri controversată în istoria noastră literară), iluminismul ș.a. Poți vorbi despre acești autori. Sau nu.
Pe lângă acest galimatias, deși avem profilul uman și profilul real, deși avem programe diferite pentru acestea, deși avem simulări de clasa a XI-a și de clasa a XII-a diferite, programele pe clase au rămas identice: una și aceeași și pentru uman, și pentru real, indiferent dacă elevii sunt în clasa a IX-a, a X-a, a XI-a sau a XII-a, indiferent dacă fac 3, 4 sau 5 ore / săptămână.
Astfel, viziunea pe care programele de liceu și de bacalaureat o oferă despre literatura și cultura română este nu doar deformantă, ci și incoerentă. Acesta este o situație ce durează de ani de zile; o consider intolerabilă prin prejudiciile pe care le aduce ideii naționale.
Pentru o minimă bază de discuție trebuie de urgență create tipuri de programe pentru fiecare profil de liceu (uman sau real) și reconfigurată materia astfel încât să reflecte evoluția reală a literaturii române, atât din ultimii 60-70 de ani, cât și constituirea începuturilor noastre. Lista scriitorilor canonici (din care un absolvent ar cunoaște cel puțin un text) trebuie regândită în conformitate cu 5 secole de literatură și, mai ales, adusă în prezent. Este inadmisibil ca din a doua jumătate a secolului XX să lipsească scriitori precum Eugen Ionescu (Ionesco), Gellu Naum, Radu Stanca, A. E. Baconsky, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Ileana Mălăncioiu, Ștefan Bănulescu, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Teodor Mazilu, Sorin Titel, I. D. Sârbu, Leonid Dimov, Mircea Ivănescu , Emil Brumaru, Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu, Alexandru Mușina, Simona Popescu, Gabriela Adameșteanu, Mircea Nedelciu, Ioan Groșan, Gheorghe Crăciun, Matei Vișniec.
Și am citat doar dintre „posibilitățile” pe care le dă actuala programă de examen. Veți spune că ei sunt deja integrați. Că profesorul poate să aleagă dintre aceștia. Dar nu sunt absolut deloc „la alegere” sau la „se poate”. Ei trebuie citiți, ei trebuie cunoscuți prin cel puțin un text din opera lor. Ei sunt canonici. Iar fără ei suntem, ca absolvenți de liceu, ignoranți. Vă doriți acest lucru? Vă asumați pe mai departe generații de absolvenți care nu vor ști? Care vor spune în continuare că în literatura noastră nu se mai scrie nimic, că este o literatură de necuvinte?
Veți spune, probabil, că procesul de validare a noilor manuale a ajuns în prezent la clasa a IV-a, că anul viitor va fi pesemne rândul clasei a V-a (și a IX-a). Dar schimbarea este mult prea lentă. Nu există în învățământul nostru specialiști care să lucreze concomitent? Nu pot fi abordați toți ani de studiu, simultan? Nu există o viziune coerentă? Oare de ce?
Cu stimă,
Dan Gulea, profesor
(apărută inițial pe 14. septembrie 2015, la http://literaturcoaz.blogspot.ro/2015/09/scrisoare-deschisa-ministrului-educatiei.html)
