Lansare de carte și atelier pentru copii
Ziua copilului, 1 iunie, a fost celebrată la standul editurii Cartea Copiilor alături de Brandi Bates, fondatoarea Citim Împreună România și Florin Bican, traducătorul volumului Citește-i iepurașului tău, de Rosemary Wells, printr-un atelier-lectură pentru cei mici.
”Un copil are nevoie de o pădure de cuvinte pe care s-o cutreiere, de o mare în care să se scalde. Un copil are nevoie să i se citească.” (Frank Bruni)
Într-o atmosferă destinsă și colorată, părinților și copiilor li s-a explicat importanța cititului încă din primii ani de viață și au fost încurajate lecturile ”împreună”. Brandi Bates a insistat pe faptul că cei trei ani de acasă sunt poate cei mai importanți pentru formarea arhitecturii creierului. Copii trebuie susținuți să citească, copiilor trebuie să li se vorbească și copiilor trebuie să le acordăm timp. Este poate printre cele mai de preț daruri pe care le putem oferi ca părinți, în primul rând, sau ca adulți care fac parte din viața copiilor. Cuvintele sunt cele care construiesc mintea, în lipsa lor, cei mici se dezvoltă mai greu, au probleme de acomodare și socializare, dar și probleme în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor școlare.
”20 de minute pe zi, de la naștere”
Cititul, o activitate plăcută, ușoară, instructivă. Prin intermediul cărților călătorim, reușim să ne imaginăm diverse locuri și oameni, ne amuzăm alături de personaje haioase, învățăm lucruri noi, legăm prietenii. Cărțile sunt cele care ne poartă prin lumi pe care le-au imaginat scriitorii, prin locuri în care poate cândva vom ajunge, dar poate cel mai important, ne ajută să ne dezvoltăm armonios. Copiii care citesc sunt mai receptivi, mai veseli, mai sociabili și este dovedit prin studii, au performanțe școlare mai dese.
La standul editurii Cartea Copiilor am găsit multe volume interesante pentru copii, atât din punctul de vedere al conținutului, cât și al graficii. Editura a participat la târg cu o ofertă bogată, din care cu siguranță cei mici se vor hotărî cu greu ce să aleagă. Printre noutățile absolute s-au numărat: Basme africane (Gcina Mhlophe, Rachel Griffin), Lupul de Nisip (Asa Lind), Cei Șapte Papă-Lapte ( Mary Ann Hoberman), Puii de Bufniță (Martin Waddell, Patrick Benson), Citește-i iepurașului tău (Rosemary Wells), Mesajul secret (Eric Carle), Roată, roată prin lumea toată (Richard Scarry).
Brandi Bates și Florin Bican au reușit să capteze rapid atenția micuților prin poveștile despre citit, dar și să îi facă pe părinți să reflecteze din nou asupra importanței lecturilor, care trebuie susținute zilnic. Cei mici au fost invitați să spună care sunt cărțile lor preferate, cu cine citesc cel mai des și au primit cu bucurie baloane și volumul Citește-i iepurașului tău din partea editurii Cartea Copiilor.
”Dragă cititorule, sperăm că te vei bucura de această mică «odă a cititului împreună». Sperăm că îi vei povesti, îi vei cânta și îi vei citi iepurașului tău. Cu mintea lui fragedă, iepurașul tău are nevoie de aceste lucruri.
Să citiți împreună cu bucurie!”
Brandi Bates 🙂
www.citimimpreunaromania.ro